Prima pagină » Știri » Sute de persoane, în marș în amintirea martirilor Revoluției din 1989, la Timișoara: Eroii nu mor. VIDEO

Sute de persoane, în marș în amintirea martirilor Revoluției din 1989, la Timișoara: Eroii nu mor. VIDEO

Mai multe pe gandul.info

„Marșul eroilor” a fost organizat de suporterii echipei de fotbal ASU Poli din Timișoara, iar în acest an a ajuns la ediția cu numărul 12. Punctul de întâlnire al celor aproximativ 400 de participanți a fost, ca de obicei, Piața Maria, locul de unde a pornit scânteia Revoluției din Decembrie 1989.

Manifestanții, majoritatea tineri, au ținut în mâini steagul României, coroane de flori, dar și afișe cu mesaje precum „Eroii nu mor niciodată”, „Mai bine golan, decât activist, mai bine mort, decât comunist” și „Respect ’89”.

„Este a 12-a ediție a unui marș tradițional, organizat în momentul cel mai important al anului pentru noi. În acest an, au venit alături de noi și oameni din București sau Constanța. Este important să ieșim în stradă, să le reamintim tuturor timișorenilor ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 și că se datorează foarte multe celor care au luptat atunci. Cine uită e complice. Se mai păstrează spiritul Revoluției, dar încet, încet se risipește. Noi observăm în fiecare an, în timpul marșului, că oamenii sunt tot mai dezinteresați de ceea ce s-a întâmplat atunci. Sunt foarte mulți tineri care participă la marș și asta ne bucură, sunt unii care nici nu erau născuți atunci, dar au aflat din poveștile părinților, ale bunicilor ce s-a întâmplat și conștientizează că e important să fie aici”, a declarat președintele Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria, Sebastian Novovic, organizatorul marșului.

Participanții la marș au pornit pe jos spre Cimitirul Eroilor, scandând „Iliescu vinovat pentru sângele vărsat”, „O dorință sinceră, România liberă”, „Cinste lor, eroilor”, „Libertate, te iubim, ori învingem, ori murim”, „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”, „Păcat de sângele vărsat” sau „Libertate.”

Pe drumul până la Cimitirul Eroilor, manifestanții s-au oprit la Catedrala Mitropolitană, unde au aprins candele în memoria celor care au murit în Decembrie 1989, precum și la Memorialul Revoluției din Timișoara.

„Memorialul Revoluției este o încercare de a menține memoria celor care nu mai sunt, care au dus la victoria Revoluției, sutelor de mii de timișoreni care în Decembrie 1989 au fost în stradă. Singura vină a celor care au fost răniți atunci și care au murit a fost că au fost în stradă și au scandat pentru libertate”, a declarat președintele Asociației Memorialul Revoluției Timișoara, Traian Orban.

De asemenea, suporterii participanți la marș au aprins torțe și fumigene înainte de a ajunge la Cimitirul Eroilor, în memoria martirilor Revoluției din Decembrie 1989.

La Timișoara au murit, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, aproximativ o sută de persoane. Potrivit reprezentanților Asociației „Memorialul Revoluției”, au fost 73 de morți și 296 de răniți în perioada 16 – 22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morți și 77 răniți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
O bacterie prezentă în intestinul a până la 20% dintre oamenii sănătoși ar putea favoriza cancerul de colon. Ce au descoperit cercetătorii
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Angajații care folosesc AI ajung să lucreze mai mult timp în fiecare zi
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi