Prima pagină » Știri » Tânăr în stare gravă după ce și-a dat foc în fața apartamentului fostei sale iubite

Tânăr în stare gravă după ce și-a dat foc în fața apartamentului fostei sale iubite

Tânăr în stare gravă după ce și-a dat foc în fața apartamentului fostei sale iubite
Tânăr în stare gravă după ce și-a dat foc în fața apartamentului fostei sale iubite

Duminică noapte, tânărul a mers la locuința din Timișoara a fostei sale iubite și a încercat să se împace cu fata de care se despărțise în luna august. După ce a văzut că nu este primit în casă, acesta și-a dat foc în fața apartamentului tinerei.

Conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, vecinii care au auzit zgomote pe casa scării au ieșit și au încercat să îl ajute pe tânăr, aruncând apă și pături pe el, pentru a stinge focul, însă acesta s-a dezbrăcat și a fugit pe scări, ieșind din bloc.

Vecinii au fost cei care au sunat la 112 pentru a anunța incidentul, iar la fața locului au sosit mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe.

Tânărul, care a suferit arsuri grave pe față și pe mâini, s-a întors la scurt timp la fața locului, pentru a primi îngrijiri de la cadrele medicale de pe ambulanță, el fiind transportat la Spitalul Județean din Timișoara.

Și mama fetei a avut nevoie de ingrijirea medicului de pe ambulanță, fiind în stare de șoc.

Femeia le-a spus polițiștilor că fiica sa s-a despărțit de tânărul de 26 de ani în luna august și că de atunci acesta încearcă să se împace cu ea și că o amenințase că în caz contrar se va sinucide.

Tânărul de 26 de ani și fosta sa iubită sunt surdo-muți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit