Prima pagină » Știri » Tânără din Botoșani, înjunghiată de 12 ori de iubit

Tânără din Botoșani, înjunghiată de 12 ori de iubit

Tânără din Botoșani, înjunghiată de 12 ori de iubit
O tânără de 19 ani din Botoșani a fost înjunghiată de 12 ori de iubitul ei, în vârstă de 24 de ani, cu care avea o relație de 10 luni, după un scandal izbucnit pe fondul consumului de alcool. Femeia a fost internată la Iași.

Cei doi iubiți s-au certat după ce au consumat alcool, iar el, supărat a înjunghiat-o de 12 ori cu un cuțit, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, cei doi aveau o relație de concubinaj de aproximativ 10 luni.

„Pe fondul acestui conflict și pe fondul consumului de alcool, ambii consumaseră alcool, concubinul i-a aplicat aproximativ 12 lovituri de cuțit, dintre care două penetrante, în zona toracelui. El a fost arestat preventiv”, a declarat, pentru corespondentul Mediafax, Valeriu Iulian Chihaia, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

Tânăra de 19 ani a fost transferată la o unitate medicală din Iași, iar starea ei este stabilă. Procurorii au dispus examinarea ei medico-legală, dar acest lucru se va întâmpla atunci când starea de sănătate a femeii va permite acest lucru.

Bărbatul a fost arestat preventiv, pe numele lui fiind deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu relația dintre Claudia Ion și Eduard Vlădescu după conflictul din club? Am aflat tot adevărul
Prosport.ro
Julia de la Exotic l-a refuzat pe Adrian Mutu: „Eram fițoasă”. Cum arată acum
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
Nouă CRIZĂ uriașă în Rusia! EPIDEMIA de HIV scapă de sub control din cauza războiului
Click
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Digi24
Petrecere cu gust amar pentru Vucici. Fostul președintele al Serbiei, surprins în ipostaze care au stârnit glume pe rețelele sociale
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!