Prima pagină » Știri » Televiziunea înființată de Radu Mazăre se extinde în București și vrea să devină post de știri

Televiziunea înființată de Radu Mazăre se extinde în București și vrea să devină post de știri

Televiziunea înființată de Radu Mazăre se extinde în București și vrea să devină post de știri
Neptun TV, o televiziune înființată de Radu Mazăre, actualul primar al orașului Constanța, se va extinde în București, după ce, joi, a primit o licență audiovizuală în acest sens de la CNA, plănuind să se transforme în post de știri în aproximativ un an.

Societatea Soti Cable Neptun SRL din Constanța a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) acordarea unei licențe audiovizuale prin rețele de telecomunicații pentru televiziunea Neptun TV București, dar și autorizarea unui studio secundar, în Capitală, al Neptun TV Constanța, precum și modificarea licențelor (de satelit și prin rețele terestre) ale Neptun TV Constanța.

CNA a aprobat toate cele trei solicitări ale Soti Cable Neptun SRL. Membrul CNA Monica Gubernat a fost singura care a votat „împotriva” acordării licenței pentru Neptun TV București.

La ședința CNA de joi a fost prezent și Valeriu Mereuță, administratorul și directorul general al Soti Cable Neptun, care a declarat că studioul de la București „a fost gândit și creat exclusiv pentru bucureșteni”. „Studiourile mari au, în general, un program generalist”, a spus Valeriu Mereuță.

El a precizat că Neptun TV București va difuza „cinci buletine informative pe zi, care nu sunt limitate numai la informații generale, ci la absolut orice se întâmplă în București”.

De asemenea, la Neptun TV București va lucra într-o primă etapă o echipă de 30 de oameni.

Potrivit dosarului depus la CNA, Neptun TV București va avea un format de principiu generalist și va difuza un program de 24 de ore, din care 15 ore program propriu și 8 ore retransmisie de programe de la Neptun TV Constanța.

„Această grilă de programe a fost făcută pentru perioada imediat următoare, în maxim un an de zile va veni momentul în care Neptun TV București nu va mai avea amestecul Neptun TV Constanța. Dar, pentru început, cu 30 de oameni, asta putem să facem”, a spus Valeriu Mereuță, precizând că televiziunea Neptun TV București va fi dedicată în exclusivitate bucureștenilor.

Valeriu Mereuță a declarat joi, pentru MEDIAFAX, că licența Neptun TV București va fi pusă în funcțiune în aproximativ o lună.

El a precizat că, deși Neptun TV București are la primirea licenței un format generalist, televiziunea va difuza foarte multe programe informative, plănuind ca, în aproximativ un an, să se transforme în televiziune de știri.

Potrivit informațiilor prezentate în ședința CNA de joi, investițiile în achiziționarea și dotarea cu echipamente de producție a studioului de la București al Neptun TV Constanța se ridică la aproximativ 110.000 de euro, în timp ce costurile operaționale pentru funcționarea echipei de 30 de angajați a televiziunii Neptun TV București se ridică la circa 50.000 de euro.

Potrivit site-ului CNA, asociații societății Soti Cable Neptun SRL sunt: Strutinsky Sorin Gabriel (50%), Conpress Holding SRL (25%), Cârciog Mihail Gheorghe (12,5%),
Ring Star SRL (asociat unic Moga Răzvan Adrian) – 10% și Mereuță Valeriu – 2,5%. Asociații Conpress Holding SRL sunt Ciocoiu Sanda – 48%, Cârciog Mihail Gheorghe – 28%,
Strutinsky Sorin Gabriel – 24%. În aceste condiții, asociatul principal al Neptun TV este Strutinsky Sorin Gabriel.

Membrul CNA Radu Călin Cristea a remarcat faptul că asociatul Mihail Cârciog este decedat de câțiva ani și, în ciuda acestui fapt, el este în continuare acționar al acestei societăți.

„La ora actuală, este în dezbatere moștenirea lui Mihail Cârciog. Ioana Cârciog, fata dânsului, a preluat mare parte din averea dânsului și o solicităm pe dânsa până când se va lămuri în justiție problema moștenirii defunctului”, a spus Valeriu Mereuță.

Neptun TV s-a lansat pe 29 iunie 1995, fiind înființată de Radu Mazăre, actualul primar al orașului Constanța. Potrivit presei locale, Neptun TV ar fi controlată și în prezent, indirect, de Radu Mazăre.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un deținut reclamă la CCR o „anomalie” în Codul de Procedură Penală: „Legea îmi prelungește ILEGAL detenția”
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
CRITICI DURE lansate de Kelemen Hunor: Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție în picioare
Click
Sara, fiica lui Brigitte Pastramă, s-a mutat cu iubitul ei la doar 18 ani. Cum a reacționat vedeta: „Copii mari, probleme mari”
Digi24
Cadavrele administrative ale statului: companii fără activitate, fără angajați și cu sedii fictive
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia a deschis comenzile pentru noul Sandero Stepway Hybrid 155. Cât costă în România
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Test de cultură generală. În care religie nu se bea cafea?