Torționarul Alexandru VIȘINESCU, internat cu fracturi costale și ruptură de splină. Administrația Penitenciarelor vine cu explicații

Torționarul Alexandru VIȘINESCU, internat cu fracturi costale și ruptură de splină. Administrația Penitenciarelor vine cu explicații
Administrația Penitenciarelor a transmis marți că, în urma unei verificări interne, rezultă că torționarul Alexandru Vișinescu, transportat la spital cu mai multe fracturi costale și ruptură de splină, a suferit rănile din cauza unei căzături, nu pentru că a fost bătut.

„Urmare verificărilor interne demarate la nivelul unității penitenciare sus-menționate (Spitalul Penitenciar Jilava- n.r.), s-a stabilit faptul că evenimentul supus atenției publice s-a produs în urma unei căderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, în contextul vârstei înaintate și a istoricului afecțiunilor cronice ale persoanei private de libertate, infirmându-se suspiciunile unei eventuale agresiuni”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Torționarul Alexandru Vișinescu este internat în continuare pe Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală, acolo unde a fost transportat sâmbătă.

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.

Totodată, Vișinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob și 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

Torționarul Alexandru Vișinescu a fost internat, sâmbătă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, cu fracturi costale și ruptură de splină, fiind momentan pe Secția de Terapie Intensivă, au anunțat reprezentanții clinicii.

Potrivit sursei citate, Alexandru Vișinescu a fost transportat la spital, din penitenciar, în cursul zilei de sâmbătă, având fracturi costale și ruptura de splină.

Vișinescu a fost supus de urgență unei intervenții chirurgicale, iar momentan este conștient, la Terapie Intensivă, starea sa fiins stabilă.

Legat de starea bărbatului de 93 de ani, reprezentanții penitenciarelor spun că cel mai probabil fracturile au fost cauzate de cădere, nu de vreo agresiune.

„A căzut în cameră, a leșinat, adică și-a pierdut cunoștința. A fost dus la spital. Preventiv spus ar putea fi un atac vascular, iar la investigațiile medicale s-a constat că are traumatisme la zona costală. Nu este clar dacă traumatismele coastei sunt de la cădere sau să fi fost lovit. Nu prea cred să fi fost lovit pentru că era internat la Spitalul Penitenciarului Jilava, nu într-o celulă din închisoare. (…) Nu știu să se fi deschis anchetă, așteaptăm ancheta medicală. Omul a căzut că e bătrân și fraged”, a spus Sorin Dumitrascu, președintele Federatiei Sindicatelor din Penitenciare, pentru MEDIAFAX.

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată pentru crime împotriva umanității, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, în luna iulie 2015.

Totodată, Vișinescu a fost obligat să plătească, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul de Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmașilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob și 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

 

Vișinescu dă cu pumnul, un „viral” cu torționarul proaspăt condamnat

Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare

Torționarul Alexandru Vișinescu a fost condamnat în 2016 la 20 de ani de închisoare pentru crimele din perioada în care a fost comandant al lagărului de la Râmnicul Sărat. În urmă cu exact doi ani, în iulie 2013, Gândul îl găsea pe unul dintre cei mai cumpliți călăi ai României. Alexandru Vișinescu, în vârstă de 91 de ani, care acum încearcă să treacă drept un bătrânel cumsecade pe străzile din centrul Bucureștiului, a condus închisoarea comunistă de la Râmnicu Sărat. Numeroși deținuți politici și-au pierdut viața acolo în urma instituirii unui regim de teroare. Vișinescu a fost ridicat de polițiști și dus la un spital penitenciar unde va sta 21 de zile în carantină.

Vișinescu a fost ridicat de polițiști și dus la un spital penitenciar unde a stat 21 de zile în carantină.

După perioada de carantină, numită „de tranziție”, Vișinescu a fost transferat într-un penitenciar, unde urma să-și execute sentința.

La ieșirea din locuința sa, Vișinescu nu a dat nicio declarație jurnaliștilor prezenți.

El era încătușat, având peste cătușe un fular roșu.

După aflarea sentinței, el a fost vizitat de un apropiat, fost subaltern, care a venit cel mai probabil să îl încurajeze. George Buzna a declarat că nu știe dacă Vișinescu va face față unei sentințe „atât de grele” și că el a lucrat cu fostul torționar în anii ’70, caracterizându-l ca pe „un om calm și un superior bun”.

Polițiștii au stat mai mult de o jumătate de oră în locuința lui Vișinescu.

Alexandru Vișinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 20 de ani de închisoare.

În primă instanță, Curtea de Apel București decisese o pedeapsă similară pentru Vișinescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

În perioada în care la conducerea Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost Alexandru Vișinescu, deținuții erau supuși unor condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea lor fizică, fără să li se asigure un minim de medicamente și fără să li se acorde îngrijiri sau asistență medicală adecvate, a arătat Parchetul instanței supreme.

Cum a început totul

Gândul, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc, a publicat, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România, lista foștilor torționari din perioada comunistă. La acea dată, am identificat 35 de comandanți de penitenciare care în perioada ”47-”65 au condus temnițele comuniste unde au fost încarcerați liderii PNȚ și PNL epurați de regimul comunist. Peste 100.000 de deținuți considerați de regimul comunist inamici ai statului au decedat în închisorile din România într-un singur deceniu.

Reporterii gândul au reușit în urmă cu trei ani să-l găsească și să vorbească cu Alexandru Vișinescu. El trăiește într-un bloc din centrul Bucureștiului și are o pensie de 3.200 de lei.

Judecata lui Vișinescu a început în toamna 2014

Procesul lui Alexandru Vișinescu a început  în 2014, pe 24 septembrie. Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a săvârșit acțiuni și inacțiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivității reprezentată de deținuții politici încarcerați în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora, pe motive de ordin politic”.

Relatările celor care au trăit atrocitățile de la Râmnicu Sărat sunt acum cuprinse în sesizarea penală înaintată Parchetului General de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER).

După 50 de ani de la desființarea penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a fost acuzat de crime împotriva umanității. Lui Vișinescu i se impută moartea mai multor dizidenți politici, în special elita politică a PNȚ.

Alexandru Vișinescu a fost comandant al Penintenciarului Râmnicu Sărat din anul 1956 și până la desființarea închisorii, in 1963, fiind și ultimul comandant al închisorii în care a sfârșit, în urma torturilor, Ion Mihalache.

Alexandru Vișinescu, care acum trece drept un bătrânel jovial, a intrat în istorie cu mult înainte de episodul Râmnicu Sărat.

Membru al plutonului de execuție al mareșalului ION Antonescu

În mai multe lucrări de specialitate despre temnițele comuniste se menționează că Alexandru Vișinescu a făcut parte din plutonul de execuție al mareșalului Ion Antonescu. Fostul șef al statului, Ion Antonescu, a fost condamnat de un tribunal al poporului pe 17 mai 1946. Pe 1 iulie, Antonescu a fost excutat de un pluton de ofițeri. Născut în 1925 în comuna Lecuiești din Buzău, la 21 de ani, Vișinescu a fost unul dintre cei care au tras în mareșalul Ion Antonescu. Această informație apare într-o carte publicată de Cicerone Ionițoiu, deținut politic și autor al unor lucrări de referință în domeniul represiunii comuniste.

Înainte de a ajunge comandant al penitenciarului Jilava, Vișinescu a fost șef al Biroului Operativ din Jilava, structură ce avea ca atribuții supravegherea locului de detenție, a regimului aplicat deținuților, a comportamentului acestora, dar și atitudinea cadrelor de la Jilava. Cercetările Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER) arată că, în această perioadă, Vișinescu a transmis note informative despre comandatul penitenciarului.

Portret de torționar

După episodul Jilava, Vișinescu ajunge la penitenciarul de femei Mislea, cunoscut drept o inchisoare politică dură. Alice Panaiodor, deținut politic în acest penitenciar, scrie în cartea Traversarea focului că regimul de detenție instituit de Vișinescu la Mislea era unul de tortură.

„Dezbracăte, eram acolo toate goale în coridorul neîncălzit, în timp ce hainele erau scormonite amănunțit căutându-se mici obiecte care ar fi putut fi ascunse în tivuri sau cusături. A urmat apoi umilirea și mai penibilă a unei vizite corporale minuțioase făcută cu îndemânarea unui chirurg fără nici un fel de jenă, chiar sub privirile celorlalte arestate”, povestește Alice Panaiodor.

Documentele de arhivă și cele memorialistice consultate de specialiștii IICCMER îl portretizează pe Alexandru Vișinescu drept un ins „extrem de sever și complet lipsit de omenie față de arestate”, care avea „plăcerea de a insulta și a teroriza, prin percheziții și interogatorii interminabile, pe deținutele [de la Mislea și] cărora le adresa toate epitetele posibile”.

Cicerone Ionițoiu susține în documentarele sale că în perioada în care Vișinescu a fost ofițer politic la Mislea la acel penitenciar era închisă Maria Antonescu, soția mareșalului Antonescu.

După activitatea de la penitenciarul de femei, Vișinescu a fost avansat la penitenciarul Râmnicu Sărat. Despre această inchisoare IICCMER spune că era o adevărată mașinărie de tortură a deținuților politici. Prin celulele de la Râmnicu Sărat și-a găsit sfârșitul și marele disident politic Ion Mihalache. Vișinescu a ajuns comandant al penitenciarului în 1956.

În cei șapte ani în care a condus penitenciarul, Vișnescu a instaurat un regim de tortură și teroare. În sesizarea depusă la parchet, IICCMER spune că Vișinescu este vinovat de omor deosebit de grav. În 1963, penitenciarul de la Râmnicu Sărat a fost desființat. În urma desființării penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu a rămas în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor, unde a îndeplinit în continuare funcții de conducere: ofițer controlor în Serviciul inspecții din DGPCM (1963); locțiitor comandant pentru pază și regim la penitenciarul Ploiești (1965-1967); comandant al Secției „Căscioarele” din cadrul penitenciarului Ilfov (3 iun. 1976).

Inchide