Tradiții de Sfântul Ștefan, sărbătorit în cea de-a treia zi de Crăciun: Persoanele certate să se împace

O veche tradiție spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să se aducă în casă icoana care îl înfățișează pe acest martir, sfântul ajutându-i pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.

Tradiția mai spune că, pentru sporul casei și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite, este bine ca, pe 27 decembrie, să se dăruiască o icoană a Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă.

În această zi, în biserici se pomenesc creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu mâncare celor care poartă numele Sfântului Ștefan.

PODCAST ALTCEVA Suada Agachi dezvăluie cum ne ”vorbesc” liniile vieții din palmă

11:12

VIDEO Ilie Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprâncene unite și încruntate. Premierul a făcut o vizită surpriză la târgul de carte din Oradea

10:49

În unele zone din Muntenia se prepară pâinicile lui Ștefan, care au formă rotundă și sunt făcute dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac. Unse cu miere, aceste pâinici rotunde amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ștefan. După ce se sfințesc la biserică, se împart de pomană copiilor săraci.

Se mai zice că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.

Originile Sfântului Ștefan

Numele este de origine grecească – Stephanos – și înseamnă „coroană”, „ghirlandă”, „cunună”. La români, numele de botez sunt Ștefan și Ștefania sau Ștefana și derivate ale acestora, Fane, Fănel, Fănica, Făniță și Fana.

Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos care îl urmau pretutindeni și au asistat direct la faptele sale. El a fost condamnat la moarte în anul 33, de autoritățile iudaice, deschizând drumul unui impresionant șir de martiri creștini pedepsiți pentru credința lor.

Sfântul Ștefan era de neam ales și provenea din seminția lui Avraam. Misiunea Sfântului Ștefan era aceea de a demonstra că Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de prooroci în Vechiul Testament. Datorită râvnei și credinței sale, Dumnezeu l-a învrednicit cu puterea de a săvârși minuni. Având harul divin al minunilor, care-i însoțeau adesea propovăduirile, Sfântul Ștefan a stârnit mânia autorităților iudaice, care l-au chemat la judecată în față Sinedriului, un tribunal la vechii evrei, acuzându-l de blasfemie, care la acea vreme se pedepsea cu moartea, dar și de faptul că strică Legea lui Moise.

În față Sinedriului, Ștefan și-a prezentat argumentele sale solide din scripturi, arătând că legea se împlinește prin Hristos, adică prin Mesia, cel prezis de profeți, dar nu a reușit să-i convingă pe judecători, fiind alungat din cetate și lovit cu pietre. Prăbușit sub povara bolovanilor aruncați asupra lui, Ștefan a avut totuși puterea ca, înainte de a muri, să ceară iertare pentru ucigașii lui: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”.

Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre în valea lui Iosafat. Având în vedere că în vremea aceea cei care erau uciși cu pietre nu puteau fi înmormântați în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ștefan a fost pus în mormântul unui creștin. Moaștele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaștele, pe mormântul său a fost scris „chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă „cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creștini, cununa muceniciei.