Tribunalul București decide punerea în libertate a lui Dinel Staicu, în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaș

Tribunalul București decide punerea în libertate a lui Dinel Staicu, în dosarul de fraudare a Transgaz Mediaș
Publicat: 11/02/2013, 17:24
Actualizat: 04/07/2013, 15:03

Tribunalul București (TB) a decis definitiv, luni, punerea în libertate a lui Dinel Nuțu, fost Staicu, în dosarul în care acesta este judecat pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro.

Instanța a respins recursul procurorilor la hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 din 6 februarie prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței de judecată.

Dinel Nuțu urmează să fie eliberat dacă nu este arestat în alte cauze, potrivit deciziei TB.

„Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la instanța de judecată de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului stabilit de acesta și ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme; e) să nu se apropie de celelalte părți, de experții desemnați de instanță sau martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect”, a stabilit Judecătoria Sectorului 2, în 6 februarie.

Decizia Judecătoriei a fost atacată cu recurs de procurori.

Următorul termen de judecată al dosarului de fraudare a Transgaz Mediaș a fost stabilit pentru 6 martie.

În noiembrie 2007, președintele Societății de Investiții Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție, într-un dosar privind fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaș cu peste 11 milioane de euro.

În acest dosar au mai fost trimiși în judecată Aurel Gabriel Coconea – fost director general al SNTGN Transgaz SA Mediaș, Cornel Teodor Volintiru – fost director general al SC Sironex SA Craiova, Carmen Ioana Popescu și Vlad Rebega – foști directori general, respectiv, economic al SC BDJ SA Craiova, Vasile Banciu – fost director general adjunct al SC Asigurarea Națională Română SA, Adrian Georgel Bogza – fost administrator al SC Delta Telecom SA, precum și Iulian și Tudorică Siclitaru.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada august 2000 – iulie 2001, Aurel Coconea ar fi încheiat ilegal 14 convenții de plăți cu cinci societăți cu capital integral de stat, prin care ar fi interpus în circuitul financiar dintre societățile de stat transportatoare, distribuitoare și respectiv beneficiare de gaze naturale, patru firme private controlate de Dinel Staicu. Cele patru firme sunt SC BDJ SA Craiova, SC Padogaz SA București, SC Sironex SA Craiova și SC Dumimpex SM SRL București.

Convențiile de plăți ar fi fost încheiate cu încălcarea OUG 10/1997 și a Normei Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadență ale contribuabililor persoane juridice în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor în economie, aprobată prin HG 685/1999.

Astfel, la solicitarea SNTGN Transgaz SA Mediaș, societățile de stat consumatoare de gaze au achitat în conturile celor patru firme suma de 132,5 miliarde de lei vechi.

Anchetatorii au stabilit că cele patru firme controlate de Dinel Staicu – reprezentate de Cornel Volintiru, Vlad Rebega, Carmen Ioana Popescu, Tudorică și Iulian Siclitaru – nu ar fi avut activitate comercială, nu ar fi avut relații comerciale cu societățile implicate în încheierea actelor de compensare și nici nu ar fi prezentat credibilitate financiară.

Sumele de bani astfel încasate ar fi fost direcționate către firmele din grupul controlat de omul de afaceri craiovean Dinel Staicu și ar fi ajuns în conturile personale ale acuzaților sau în conturile altor societăți în care aceștia ar fi fost implicați și de unde ar fi fost retrase în numerar.

Pentru negocierea și încheierea convențiilor de plăți, Dinel Staicu ar fi beneficiat și de sprijinul lui Adrian Bogza, care ar fi primit suma de nouă miliarde de lei vechi, achitată în contul SC Delta Telecom SA, cu titlu de comision de intermediere, potrivit DNA.

Prejudiciul total cauzat SNTGN Transgaz SA Mediaș a fost aproximat la peste 260,8 miliarde de lei vechi, respectiv 11,3 milioane de euro, potrivit DNA.

În 4 aprilie 2011, Dinel Staicu a fost condamnat definitiv la șapte ani de închisoare în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor. Anterior, Staicu a preluat numele soției, de Nuțu, astfel că omul de afaceri nu a fost de găsit, instanța de executare a pedepsei dându-l în urmărire națională, pe vechiul nume.

În 7 aprilie 2011, Dinel Nuțu a fost dat în urmărire internațională, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare, iar în 19 aprilie 2011 a fost prins în localitatea Mako din Ungaria. Ulterior, Judecătoria Budapesta a confirmat mandatul european de arestare și l-a predat Poliției Române, fiind încarcerat.

Între timp, judecătorii Curții de Apel București a decis anularea condamnării de șapte ani de închisoare a lui Staicu, întrucât a mai fost judecat pentru aceleași fapte.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
EXCLUSIV: Cât timp trebuie să fierbi ouăle de Paște ca să nu le crape coaja....
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
S-a dat lege în România. Închisoare cu executare. Și nu există excepții!
Hal de spital. După ce le-a fost dat alt copil de la maternitate, doctorul le-a...
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern