Tribunalul Ilfov: Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat pentru că a dat dovezi de îndreptare și regretă sincer fapta

Tribunalul Ilfov: Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat pentru că a dat dovezi de îndreptare și regretă sincer fapta
Publicat: 27/01/2015, 12:54

Prin decizia Tribunalului Ilfov din 19 noiembrie 2014, Sorin Ovidiu Vîntu a fost eliberat din penitenciar, după ce a executat zece luni din pedeapsa de doi ani de închisoare, primită pentru că l-a favorizat pe Nicolae Popa.

„Tribunalul constată că Vîntu Sorin Ovidiu s-a adaptat la mediul penitenciar, înțelegând să se conformeze regulilor și rigorilor detenției, dând dovezi de îndreptare, iar cu privire la reintegrarea socială, tribunalul are certitudinea, văzând susținerea de care s-a bucurat din partea familiei pe toată perioada detenției și participarea intensă a acestuia la programele educaționale, că acest lucru nu va reprezenta pentru condamnat nicio problemă pentru viitor”, a scris judecătorul în motivarea deciziei.

Instanța a arătat că Sorin Ovidiu Vîntu „a respectat întocmai prevederile Regulamentului de Ordine Interioară al arestului”, nu a fost pedepsit niciodată, a avut un comportament foarte bun, și-a îndeplinit cu seriozitate și responsabilitate toate sarcinile ce i-au fost încredințate, „fiind conștient că numai astfel poate obține respectul cadrelor și al celorlalți arestați”. „A dat dovadă de dorință de reintegrare socială rapidă și regretă sincer fapta pentru care a fost încarcerat”, a precizat judecătorul.

Instanța a menționat că la pedeapsa de doi ani în închisoare a fost contopita și cealaltă condamnare a lui Vîntu, respectiv un an de închisoare, primită pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță și executată în întregime. Sorin Ovidiu Vîntu a început să execute a doua pedeapsă la 25 ianuarie 2014 și mai trebuia să stea în penitenciar până al 15 ianuarie 2015. Pentru a putea fi propus pentru liberare condiționată, Vîntu trebuia să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 486 din cele 730 de zile, iar acesta executase 629 de zile până în 4 septembrie 2014, din care 374 zile arest preventiv, 223 zile executate și 32 zile câștigate ca urmare a muncii prestate, astfel că această condiție a liberării condiționate a fost îndeplinită.

De asemenea, din caracterizarea care i-a fost făcută rezultă că Sorin Ovidiu Vîntu a muncit în penitenciar și a câștigat 32 de zile de închisoare considerate ca executate, și această cerință pentru liberare fiind astfel îndeplinită.

„Condiția cu privire la disciplină este îndeplinită. Astfel, analizând caracterizarea întocmită condamnatului VSO de Comisia pentru acordarea liberării condiționate din cadrul Penitenciarului Spital București Jilava, rezultă că acesta nu a fost sancționat disciplinar niciodată pe parcursul executării pedepsei de 2 ani închisoare și nici recompensat, fiind repartizat pentru executarea pedepsei în regim semideschis; se mai arată că acesta manifestă un «comportament oscilant» fără a se face mențiuni privind împrejurările care au condus la această concluzie, precum și că în prezent nu participă la programe educative, iar la momentul evaluării nu necesită asistență psihologică”, a mai notat instanța în motivare.

Sorin Ovidiu Vîntu a primit și 131 de credite, în baza cărora i-a fost scăzută o parte din pedeapsă, după ce a scris, în timpul executării primei pedepse, lucrarea științifică intitulată „România – studiu comparativ între trei epoci consecutive: comunism, tranziție și perspectivele comunitare”, publicată în 2012, o copie a acesteia fiind anexată și la cererea de liberare condiționată din 2014.

De asemenea, în susținerea propunerii de liberare condiționată, Sorin Ovidiu Vîntu a depus la dosar și un set de înscrisuri medicale, în care a fost notată boala de care suferă, fiind făcută și mențiunea că la controlul medical efectuat în Penitenciarul Spital București- Jilava i-au fost depistate și alte boli.

„Cu referire la comportamentul condamnatului pe parcursul detenției, instanța constată că petentul condamnat VSO a dat dovezi temeinice de îndreptare în sensul dispozițiilor art. 59 C. pen. în sensul că a avut o conduită conform regulamentului locului de detenție, a participat la programe de pregătire pentru liberare, iar în cadrul evaluării psihologice s-a remarcat o personalitate structurată matur cu nivel intelectual ridicat, nefiind identificate elemente de risc pe domeniile asistenței psihologice generale și specifice”, a scris judecătorul de la Tribunalul București în motivare.

Pe de altă parte, instanța nu a ținut cont de faptul că lui Vîntu i-a fost întocmit un dosar disciplinar pentru deținerea unui încărcător de telefon mobil, întrucât, până la rămânerea definitivă a sancțiunii care este posibil să îi fie aplicată, „acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție”.

„Având în vedere și starea de sănătate precară a condamnatului Vîntu Sorin Ovidiu, cât și faptul că până la executarea efectivă, în întregime, a pedepsei, sunt mai puțin de 60 de zile, tribunalul apreciază că perioada efectiv executată de condamnat este suficientă pentru reeducarea sa, astfel că va admite contestația formulată de condamnat împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, pe care o va desființa și, rejudecând cauza, va admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnat”, conform deciziei judecătorului de la Tribunalul București.

Cererea de liberare condiționată a lui Vîntu, a doua formulată pe numele acestuia, a fost respinsă, inițial, de Judecătoria Sectorului 4 la 2 octombrie 2014. Sorin Ovidiu Vîntu a contestat decizia la Tribunalul Ilfov, care a decis definitiv eliberarea lui, în 19 noiembrie 2014.

Vîntu se afla în penitenciar din 25 ianuarie 2014, după ce fusese condamnat definitiv de instanța supremă la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul favorizării lui Nicolae Popa. Sorin Ovidiu Vîntu a fost reîncarcerat la începutul anului trecut după aproape nouă luni de la eliberarea, la 1 mai 2013, din Penitenciarul Jilava, unde a executat un an de închisoare pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță.

La jumătatea lunii iulie 2014, Vîntu a primit o nouă condamnare: șase ani și două luni de închisoare, în dosarul Petromservice. Decizia nu este însă definitivă.

Sorin Ovidiu Vîntu este judecat și în dosarul privind devalizarea Fondului Național de Investiții, fiind acuzat de spălare de bani și instigare la delapidare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Este INTERZIS pentru proprietarii de apartamente. Anunț pentru cei care nu stau la adresa din...
Un aliment consumat de mulți români, o mare înșelătorie. Nu ajută, ba chiar favorizează cancerul
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații