Prima pagină » Știri » Udrea despre Grapini:Dacă ar fi în stare să continue ceea ce am început eu, ar fi o mare performanță

Udrea despre Grapini:Dacă ar fi în stare să continue ceea ce am început eu, ar fi o mare performanță

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea a declarat vineri că pentru ministrul pentru IMM și Turism, Maria Grapini, ar fi o performanță dacă ar termina proiectele începute de ea, replica venind după ce Grapini a declarat că zeci de milioane de euro au fost cheltuiți în turism fără efecte vizibile.

„Dacă ar fi în stare să continue ceea ce am început eu în domeniu, ar fi o mare performanță pentru domnia sa. Câteva lucruri i-ar fi de folos pentru început măcar, dacă le-ar ști. Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) a derulat, în mandatul meu de ministru, investiții de aproximativ 500 de milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii turistice și sportive în stațiunile și localități turistice montane din România”, a declarat Elena Udrea pentru MEDIAFAX.

Ea a adăugat că în perioada 2010-2011 în România au fost construite 12 pârtii noi și au fost extinse și reamenajate alte 15 pârtii și, de asemenea, au fost construite nouă instalații noi de transport
pe cablu și 21 de sisteme de producere a zăpezii artificiale. Lucrările la infrastructura turistică montană s-au finalizat în timp, spune Udrea, iar efectele sunt așteptate pe termen mediu și lung.

Ministrul delegat pentru IMM, Turism și Mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat agenției MEDIAFAX că zeci de milioane de euro au fost cheltuiți în ultimii ani, în turism, fără să aibă efecte benefice pentru industrie, pentru promovarea brandului turistic fiind deja plătiți 12 milioane de euro.

„S-au cheltuit foarte mulți bani în domeniul turismului, comparativ cu alte ramuri, iar dacă analizăm banii cheltuiți și efectele în celelalte ramuri o să găsim un raport mai bun decât efectele banilor cheltuiți în turism. Sunt zeci de milioane de euro cheltuiți. Eu doar spun pentru public, să analizeze, e bine că noi am făcut 147 de pârtii de schi, care au în total 125 de kilometri de pârtii, dar sunt împrăștiate?”, a spus Grapini.

Ea a afirmat că în Austria pârtiile de ski sunt concentrate, cu toată infrastructura necesară.

Udrea a mai spus că anul 2012 a fost remarcabil, turismul înregistrând o creștere cu 10-12% în toate sectoarele. Aproape 100.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în creștere cu 30% față de anul trecut și au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei, cu 20% mai mult comparativ cu anul precedent.

„În acest weekend, la Râșnov, pe trambulina K90, se desfășoară Cupa Federației Internaționale de Schi la Sărituri cu schiurile, o competiție la care participă loturile naționale de sărituri cu schiurile din zece țări.Valoarea investiției MDRT de la Râșnov este de aproximativ zece milioane euro, iar complexul de sărituri cu schiurile finanțat de Elena Udrea include trambulina K90, o instalație de
transport pe cablu, clădiri anexe cu diferite întrebuințări, turn de arbitraj, un drum de acces de circa 500 de metri, o parcare, tribune pentru spectatori si o mașină pentru bătut zăpada”, a mai spus fostul ministru.

Ea a adăugat că în același context a mai alocat peste 200 milioane de lei investițiilor în dezvoltarea infrastructurii turistice și sportive în stațiunile și localități turistice necesare organizării pe Valea Prahovei, în luna februarie a acestui an, a Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE). În Poiana Brașov au fost făcute investiții de aproximativ 120 milioane lei, la Sinaia de 30 milioane
lei, la Bușteni de 20 milioane lei, investițiilor în intrastructura de schi de la Azuga le-au fost alocate 15 milioane lei, iar la Râșnov au fost investite circa 60 milioane lei, a mai spus Udrea.

„Cu asemenea evoluții ale domeniului, poate să mai spună cineva că banii investiți de stat în infrastructura turistică montană în timpul mandatului meu de ministru au fost cheltuiți fără efecte vizibile?
Actualul ministru trebuie să îi ceară lui Dan Voiculescu un timp de răgaz pentru studiu. După ce se documentează și înțelege domeniul, este liberă să emită opinii și să critice. Altfel riscă să se compromită, cu atât mai mult cu cât a spus și a întreprins și alte prostii, cum ar fi cele legate de schimbarea brandului turistic național, de aruncarea pe piață a temei impozitului forfetar sau sistarea fondurilor pentru construirea standului României la Târgul de Turism de la Viena, cu doar două zile înainte de începerea evenimentului, punând Romania într-o situație rușinoasă, fără precedent”, a încheiat Udrea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!