Ultimul drum al Regelui Mihai prin România. Trupul fostului suveran a fost depus la Palatul Regal. Programul complet al funeraliilor și al procesiunii din București

Publicat: 14/12/2017, 11:20

UPDATE 20.20: Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai, întâmpinat de sute de oameni la Palatul Regal

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală, fiind întâmpinat și aplaudat de sute de oameni, acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea, la Curtea de Argeș.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a trecut și pe sub Arcul de Triumf. Sute de oameni au aprins candele pe care le-au așezat pe marginea drumului pe unde a trecut cortegiul și au aplaudat.

Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal și joi, între ora 08.00 și ora 22.00, dar și vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00, potrivit programului.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să fie îmbrăcați în ținută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea și filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

UPDATE 18:06: Cortegiul funerar al Regelui Mihai se retrage de la Castelul Peleș și pleacă, pentru ultima dată, spre București. Sicriul fostului suveran este însoțit de Familia Regală.

La Castelul Peleș, sute de oameni au venit să depună coroane de flori și să îi aducă un ultim omagiu Regelui Mihai.
Prima mașină din cortegiu duce coroana de oțel făcută din tun, care a fost purtată de Regele Carol I și Regele Ferdinand, la încoronare. Urmează mașina care transportă sicriul Regelui Mihai.

UPDATE 16:57:„Regele Mihai I va rămâne în memoria noastră, a românilor, un simbol al demnității și nobleții, prin modul în care și-a împletit destinul cu evoluția României moderne. Majestatea Sa a înțeles că locul țării este alături de statele democratice, luptând constant în ultimii zeci de ani pentru a promova interesele europene și euroatlantice ale României. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Mihai Tudose pe Facebook, în ziua în care Regele Mihai a fost adus în România.

UPDATE 15:00: La Castelul Peleș au ajuns și premierul Mihai Tudose, însoțit de o parte dintre miniștrii cabinetului său. Șeful Guvernului a depus o coroană de flori și a semnat și el în cartea de condoleanțe.

UPDATE 14:53: Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au ajuns și ei la Castelul Peleș, pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Aceștia au depus coroane și au semnat în cartea de condoleanțe.

UPDATE 14:35:Președintele Klaus Iohannis a depus, miercuri, o coroană de flori la Castelul Peleș, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai.

Șeful statului a ajuns la Castelul Peleș la ora 14.30 și a urcat în Holul de Onoare al reședinței regale, unde este depus sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai.

Iohannis a stat acolo aproximativ zece minute, a vorbit cu Principesa Margareta și Principele Duda, apoi s-a așezat pe un scaun, lângă sicriul Majestății Sale.

Președintele Iohannis a scris un mesaj în cartea de condoleanțe, apoi a fost condus de către Custodele Coroanei către ieșirea din castel.

UPDATE 13:33:Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns la Castelul Peleș, urmând să fie depus în Holul de Onoare al fostei reședințe regale. Publicul nu are acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cortegiul funerar a fost așteptat, în curtea Castelului Peleș, de către Regimentul de Gardă Mihai Viteazu și de 60 de militari de la Batalionul 21 Vânători de Munte Predeal.

Pe DN1, la Câmpina, cortegiul funerar a fost așteptat de zeci de persoane, care țineau în mâini flori și steaguri.

La Sinaia, potrivit autorităților, pe traseul cortegiului au fost coborâte în bernă steagurile României, iar clopotele de la toate bisericile vor fi trase în același timp.

Sicriul cu trupul fostului suveran, însoțit de Familia Regală, urmează să fie așezat în Holul de Onoare al palatului.

Pe sicriu va fi amplasată coroana de oțel făcută din tun, care a fost purtată de Regele Carol I și Regele Ferdinand, la încoronare. În vestibul, lângă intrarea de onoare, a fost deschisă și cartea de condoleanțe pentru oficialități, în cea deschisă pentru public semnând 580 de persoane.

UPDATE 11:43: Mașina cu sicriul în care se odihnește trupul Regelui Mihai pornește spre Castelul Peleș.

UPDATE 11:35: Sicriul este ridicat de pe catafalc, urmând să fie așesat în mașina mortură.

UPDATE 11:24: Un sobor de preoți oficiază o scurtă slujbă de pomenire.

UPDATE 11:20: Se intonează Imnul României și Imnul Regal.

UPDATE 11:05: Racla Majestății Sale urmează să fie purtată de opt militari ai Brigăzii 30 Gardă, iar pe Aeroportul Otopeni să va desfășura o ceremonie, în cadrul căreia vor fi intonate imnul național și cel regal.

UPDATE 10:50:Aeronava militară a aterizat pe Aeroportul Otopeni. Aeronava s-a oprit pe platfomra din fața Salonului Oficial.

La bordul aeronavei cu care a fost Regele Mihai I s-au aflat ASR Principesa Elena, E.S. Alexander Nixon, ASR Principesa Sofia, secretarul de stat Victor Opaschi (reprezentantul Guvernului României), ÎPS Mitropolitul Iosif, gr.mr. Laurian Anastasof (reprezentantul Armatei Române), membri ai Casei Majestății Sale și 11 militari ai Brigăzii 30 Gardă, purtători ai sicriului.

Familia regală urmează să vină din Salonul Oficial spre scaunele de pe tarmac, în poziția de ceremonie – Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, ASR Principele Radu, Irina Walker, ASR Principesa Maria, Nicolae de Roumanie Medforth-Mills, Karina de Roumanie.

Miercuri, în jurul orei 11:00, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai a ajuns la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu mașina la Castelul Peleș. Evenimentul se va desfășura în prezența Șefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, și a membrilor Familiei Regale, a reprezentanților instituțiilor Statului, ai Bisericii Ortodoxe și ai Casei Majestății Sale.

Potrivit datelor funizate de Casa Regală, miercuri, la ora 14.00, sicriul va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

„Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

– Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
– Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
– Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
– Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței”, informează Casa Regală.

Publicul nu va avea acces pe durata șederii sicriului la Domeniul Regal Sinaia.

Ulterior, la ora 18.00, corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi transportat de la Castelul Peleș la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul și presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

„Toți cei care vor dori să depună flori și să se închine la catafalcul Majestății Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 și ora 24.00; joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00; vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 și ora 22.00”, potrivit programului.

Cei prezenți la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugați să fie îmbrăcați în ținută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoșe, genți ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoțiți de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea și filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi așezate în grădina din fața Palatului Regal sau pe trotuarul din fața grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul și vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

„La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi așezat pe un catafalc în Piața Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă și militară. Accesul publicului în Piața Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanți. Accesul presei este liber. La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operațional. De la ora 11.30 la ora 12.45, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piața Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenței – Piața Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei. De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul și presa nu vor avea acces în catedrală.
„, transmite Casa Regală.

La ora 14.00, cortegiul se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piața Unirii, Piața Universității, Piața Romană, Arcul de Triumf, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești.

La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsuflețit al Majestății Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la București la Curtea de Argeș. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei și membrii Familiei Regale a României. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localități: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Pitești (ora 16.46). Toți cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt așteptați în gara orașului lor.

Sâmbătă, 16 decembrie 2017, Trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeș, la ora 17.30. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș. Prezența presei și a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeș.

La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeș. La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

Prezența presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare.

Familia Regală anunță mare doliu pentru 40 zile și doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu și doliul se referă la prezența publică a membrilor Familiei Regale.

La înmormântare vor participa peste 100 de personalități. Printre acestea se află și Prințul Charles, dar și un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînțelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.

Guvernul a suplimentat, cu 43.000 de lei, bugetul MAE pentru funeraliile organizate în memoria Regelui Mihai, Banii sunt alocați doar pentru deschiderea salonului oficial de la Aeroportul Otopeni, pentru șefii de stat și de Guvern, precum și reprezentanții unor familii regale, care vor veni la funeralii, potrivit unor surse politice.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară s-a dus în Dubai ca să mediteze copiii miliardarilor. Un băiat i-a făcut...
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat...
FOTO. Imagini incendiare cu Cristina ICH! S-a răzbunat pe Piți jr. și s-a pozat într-un...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol...
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24...
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe...
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui...
ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...
Vlad Pascu rămâne în arest! Decizia luată de Tribunalul Constanța
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?
Sutienele sunt o necesitate de bază care ar trebui să fie scutite de TVA, spun...
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Ce au plănuit RUŞII în România. Planul secret al lui Putin, dat în vileag la...
Gmail introduce o nouă funcție. Ce se schimbă la adresele de email
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani...
ADEVĂRUL despre uciderea Mirelei! Acum s-a aflat chinul la care a fost supusă
Patrick nu crede în atracția lui Robi față de Julia! Ce au spus Virginia și...
"Mie nu îmi place să ling, după ce am scuipat o dată". Gheorghe Turda, despre...
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Un joc video popular din anii ’80 a inspirat o invenție surprinzătoare