Prima pagină » Știri » Un an de la implementarea programului ”Din grijă pentru copii”. Care sunt rezultatele

Un an de la implementarea programului ”Din grijă pentru copii”. Care sunt rezultatele

Ioana Tudorascu
Un an de la implementarea programului ”Din grijă pentru copii”. Care sunt rezultatele

Mădălina Turza, consilier de stat, a vorbit, luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre  rezultatele pe care le-a avut programul ”Din grijă pentru copii”, în contextul în care se împlinește un an de la implementarea acestuia.

„A trecut un an de zile de când Guvernul aproba programul național «Din grijă pentru copii», program destinat măsurilor de sprijin și suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19”, a spus Mădălina Turza.

Conform acesteia, până în acest moment, rezultatele principale ale programului sunt:

  • Numărul 119, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare

„Așa cum știți deja, numărul unui pentru copii abuzați, neglijați, exploatați – 119 – este funcțional de 11 luni, în proporție de 100%. Deja a produs rezultate semnificative în fața copiilor. Avem peste 90.000 de apeluri înregistrate, mii de copii salvați din situații de criză, iar peste 1.500 de echipe interdisciplinare s-au deplasat în teritoriu și au salvat copii din situații extrem de complicate”, informează consilierul de stat.

  • Ro-Alert – Copil dispărut

Un alt rezultat este Ro-Alert – copil dispărut. Acest mesaj se transmite cetățenilor aflați în ariile în care se depistează un copil dispărut sau în zonele în care bănuim că el se îndreaptă. Acum o săptămână, s-a dat prima alarma legată de dispariția unui copil, iar acesta a fost găsit, a mai spus ea.

  • Cel mai avansat sistem de criminalistică informatică

„De asemenea, în acest moment, Poliția Națională, prin Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate, are la dispoziție cel mai avansat sistem de criminalistică informatică, achiziționat prin intermediul acestui program.

Prin acest program, colegii de la poliție pot depista, în timp real, pedofilii online, abuzatorii și prădătorii sexuali care racolează copiii sau îi exploatează în mediul online. Este pentru prima dată când România a intrat în secolul 21 la nivel de tehnologie și informație, ceea ce permite lucrătorilor de la poliția națională să poată fi eficienți în acest domeniu extrem de greu și de dur.

În plus, 111 polițiști au fost formați pentru a ști să utilizeze acest echipament și sistem informatic extrem de complex, dar și pentru a ști să administreze probele digitale în cadrul unui proces penal”, a mai declarat Mădălina Turza.

  • Camere de ascultare a minorilor

În acest moment funcționează 23 de camere de ascultare a minorilor – victime ale infracțiunilor. Până la finalul anului, în fiecare județ din România, la nivelul Inspectoratelor Poliției Județene, ar urma să existe cel puțin o astfel de cameră de ascultare a minorilor. Avem astfel de camere în Constanța, Hunedoara, Călăraș, Botoșani, Maramureș, Argeș, Brașov, Iași, Mureș, Sibiu, Satu Mare, Teleorman, Vrancea, Alba, Arad, Bihor, Harghita, Bacău și Olt.

  • Platforma ”Din grijă pentru copii”

Un alt rezultat este funcționarea platformei dingrijăpentrucopii.ro, unde oamenii pot găsi informații și resurse utile în ceea ce privește suportul psihologic, managementul emoțiilor și informații legate de siguranța copilului.

Mădălina Turza a mai adăugat că în curând vor fi disponibile cele 70.000 de ore gratuite de consiliere psihologică sau psihoterapie, aceasta fiind o altă componenta a programului.

Programul se derulează pe doi ani, are un buget de 6 milioane de euro și a fost inițiat în anul 2021.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!