Prima pagină » Știri » Un bărbat, salvat de la moarte de un rugbist român

Un bărbat, salvat de la moarte de un rugbist român

Un bărbat, salvat de la moarte de un rugbist român
Cum a salvat un bărbat de la moarte rugbistul Ionuț Botezatu

Potrivit unui anunț de luni al FR Rugby, Ionuț Botezatu se afla, duminică, împreună cu soția sa Ana la un festival de datini și obiceiuri din Sighetu Marmației.

În timpul manifestărilor, un bărbat s-a luat la ceartă cu unul din călăreții participanți la festival, iar cel din urmă a ripostat cu lovituri. În urma loviturilor, victima și-a înghițit limba, moment în care Ionuț Botezatu i-a acordat primul ajutor, întorcând bărbatul pe o parte pentru a nu se îneca cu propriul sânge.

„Pot să spun că atât eu, cât și soția mea Ana am avut o prezență de spirit deosebită. În timp ce eu aplicam măsurile de prim ajutor ce se impun în astfel de cazuri, soția a sunat la urgențe, solicitând o ambulanță. Deși nu este plăcut să asiști la astfel de scene, sunt convins că amândoi, ca oameni, nu ne-am făcut decât datoria. Dacă mă întrebați de unde am știut cum să acționez, să știți că în cariera mea de sportiv am fost nevoit să văd atât la junior, cât și la seniori cum cei din serviciul medical acționau în astfel de cazuri, lucru care iată s-a dovedit a-mi fi util. Mă bucur că am reușit să ne facem utili contribuind astfel la evitarea unui dezastru”, a declarat Ionuț Botezatu, fiind citat, luni, de site-ul oficial al CSM Știința Baia Mare.

Agresorul a fost reținut de organele de ordine și este cercetat pentru faptele sale.

„Gestul spontan al lui Ionuț Botezatu rămâne însă unul deosebit, motiv pentru care întreaga comunitate rugbistică își scoate pălăria în fața sa”, se mai arată în comunicatul FR Rugby.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Industria invizibilă care susține alimentația globală: ce este sectorul alimentar informal?
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ