Prima pagină » Știri » Un muncitor român din Italia a revenit în România, după 20 de ani, ca să se înroleze în Armata Română

Un muncitor român din Italia a revenit în România, după 20 de ani, ca să se înroleze în Armata Română

Ruxandra Radulescu
Un muncitor român din Italia a revenit în România, după 20 de ani, ca să se înroleze în Armata Română

Daniel Boian, un român care a muncit aproape 20 de ani în Italia în domeniul construcțiilor, a revenit în România și a decis să-și schimbe radical viața. La vârsta de 42 de ani, acesta a hotărât să se înroleze în Armata Română.

Românul s-a înrolat în Armata Română în 2021, sătul de dorul de casă și familie. Acesta a decis să-și continue drumul profesional în România.

În prezent, el este caporal și parte din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”. Mai mult, acesta este entuziasmat deoarece participă la prima sa misiune internațională în cadrul Operației EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina, informează Ministerul Apărării Naționale.

Înainte de a se înrola, Daniel a petrecut 18 ani lucrând în Italia, în domeniul construcțiilor

„Munca din Italia era solicitantă, de dimineața până seara. Mi-am dorit să fiu mai aproape de familie, să petrec mai mult timp cu copiii mei și, în același timp, să fiu acasă în România, în țara mea”, mărturisește Daniel Boian.

Românul este căsătorit are o soție, Daniela, și doi copii, Isac și Sofia, care l-au susținut în decizia sa de a se muta înapoi în România. Deși copiii s-au născut în Italia și limba italiană este vorbită zilnic în casa lor, întoarcerea în țară a fost o decizie firească pentru întreaga familie.

În prezent, aflat în misiune, Daniel păstrează o legătură strânsă cu cei dragi.

Fetița lui, Sofia, în vârstă de 9 ani, îi trimite zilnic fotografii cu temele sale de la școală, iar el îi răspunde cu încurajări. Mai mult, micuța își dorește deja să îi calce pe urme tatălui său și visează la o carieră în uniformă militară.

Parcursul lui Daniel Boian este exemplul unei alegeri de suflet, care demonstrează că niciodată nu este prea târziu să îți urmezi chemarea, mai ales când motivația vine din dorința de a fi alături de cei dragi și de a contribui la siguranța țării.

Sursa foto: pagina Facebook a Ministerului Apărării Naționale

Citește și:

Româncă din Italia, în vârstă de 30 de ani, găsită MOARTĂ în apartamentul său. Polițiștii au aflat imediat cauza decesului

O uriașă operațiune a avut loc în Italia împotriva COSA NOSTRA. Peste 1.200 de carabinieri au descins la mai multe adrese din Sicilia

Ce pedeapsă a primit Ana, o badantă româncă din Italia, pentru că l-a BĂTUT violent și înșelat pe bătrânul de care avea grijă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cum va fi vremea în octombrie? Iată ce prognozează meteorologii ANM!
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!