Prima pagină » Știri » Una din bombele artizanale construite de un tânăr, detonată; a doua, păstrată ca probă în dosar

Una din bombele artizanale construite de un tânăr, detonată; a doua, păstrată ca probă în dosar

Una din cele două bombe artizanale explozive, confecționate de un tânăr din județul Arad, prins în flagrant, vineri, în timp ce încerca să vândă dispozitivele, a fost detonată în poligonul din municipiu, iar a doua va fi păstrată ca probă la dosar, conform unor surse din rândul anchetatorilor.

Una din cele două bombe artizanale explozive, confecționate de un tânăr din județul Arad, prins în flagrant, vineri, în timp ce încerca să vândă dispozitivele, a fost detonată în poligonul din municipiu, iar a doua va fi păstrată ca probă la dosar, conform unor surse din rândul anchetatorilor.

Cele două bombe artizanale explozive confecționate pe baza de nitroceluloză, un derivat al nitroglicerinei, și azotat de amoniu, au fost ridicate de ISU Arad, care le-a transportat la poligonul din municipiu, una fiind detonată, iar cea de-a doua fiind păstrată în incintă, ca probă la dosar, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform surselor citate, tânărul din Arad, Remus Văsuț, suspectat că se ocupa cu confecționarea de bombe artizanale explozive în propria locuință, unde amenajase un laborator clandestin, a fost prins în flagrant, în timp ce încerca să vândă două astfel de obiecte unui lucrător SRI din Arad aflat sub acoperire. Flagrantul a avut loc chiar în fața casei tânărului.

Potrivit surselor, dispozitivele explozive aveau fitil prevăzut să ardă timp de două minute și aveau atașate cuie, piulițe și șuruburi, pentru ca forța distructivă a bombelor să fie mai mare. El ar fi detonat până acum două dispozitive explozive pentru a le verifica funcționarea. Restul de dispozitive explozive pe care le-a confecționat le-a scos la vânzare. Acesta le-ar mai fi spus cunoscuților săi că dorește ca în urma vânzării bombelor să își cumpere un pistol și că nu îl interesează unde vor exploda bombele confecționate de el.

De asemenea, anchetatorii spun că pe ușa casei tânărului au găsit semne neonaziste. Pe interiorul ușii era desenată zvastica, iar pe interior scria „14/88”, cifre care ar reprezenta data nașterii lui Adolf Hitler (14), respectiv modul de recunoaștere al neonaziștilor (88).

Întreaga operațiune a fost coordonată de DIICOT Timișoara, cu sprijinul Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Arad, ISU Arad, SMURD Arad, SRI Arad și Poliția de Frontieră Arad.

Tânărul, care a fost monitorizat mai multe luni de către anchetatori, urmează să fie dus la Timișoara, la sediul DIICOT, unde va fi audiat.

Ofițerii din cadrul SRI Arad au aflat că tânărul construia dispozitivele într-un laborator clandestin pe care și-l amenajase în casa în care locuia. De pe internet a descărcat un manual de terorism în care era descris modul în care se confecționează bombele.

Tânărul din Arad avea, potrivit surselor citate, doi complici, un furnizor de materii prime din București și un inginer chimist care îi dădea sfaturi. Și furnizorul de materiale din București a fost ridicat în urma unor percheziții care au avut loc în Capitală.

Arădeanul a cumpărat azotat de amoniu, care este folosit mai ales în agricultură. În laboratorul de acasă fierbea substanța de mai multe ori până se recristaliza.

Potrivit acelorași surse, așa cum se întâmplă la fabricarea dinamitei, tânărul din Arad folosea azotatul de amoniu recristalizat împreună cu nitroceluloza. Prima substanță asigura necesarul de oxigen pentru descompunerea explozivă.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad au declarat, vineri seară, corespondentului MEDIAFAX, că nu au fost implicați în acest caz.

„Nu am fost solicitați să intervenim în vreun fel în acest caz, noi ridicăm doar bombe și alte elemente explozive găsite neexplodate din timpul războiului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleșca.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ