Prima pagină » Știri » Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reținut de DNA
Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost reținut, joi noapte, de procurorii DNA, pentru trafic de influență în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Procurorii DNA anunță oficial reținerea viceguvernatorului BNR și fost președinte al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, acesta fiind acuzat că a primit un milion de euro pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării, Liviu Mihaiu.

Bogdan Olteanu a fost reținut joi noaptea, după mai multe ore de audieri, fiind acuzat de trafic de influență, urmând să fie prezentat instanței supreme cu propunerea de arestare preventivă.

„În perioada iulie – noiembrie 2008, inculpatul Olteanu Bogdan, în calitate de președinte al Camerei Deputaților, a solicitat și primit de la un om de afaceri suma de 1.000.000 de euro și sprijin electoral, constând în servicii de marketing și consultanță, în schimbul efectuării de demersuri pe lângă membrii Guvernului României pentru determinarea numirii unei persoane pe postul de guvernator al Deltei Dunării. Banii au fost remiși de către omul de afaceri, printr-un intermediar, la sediul unui partid politic. Ulterior, ca urmare a diligențelor depuse de inculpatul Olteanu Bogdan, persoana respectivă a fost numită la data de 18 septembrie 2008 în funcția de guvernator al Deltei Dunării”, explică procurorii anticorupție într-un comunicat de presă.

În dosar sunt cercetate și alte persoane, anunță DNA. Potrivit unor surse, suma totală pe care ar fi primit-o fost președinte al Camerei Deputaților ar fi fost de două milioane de euro, jumătate din bani fiind destinați unui alt politician.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că atât Sorin Ovidiu Vîntu cât și intermediarul au recunoscut că s-au dat sumele de bani. Aceleași surse susțin că la audieri, viceguvernatorul BNR a recunoscut că i-ar fi cerut sprijin lui Vîntu și că s-au întânit, discutând despre numirea în funcția de guvernator al Deltei dar nu a recunoscut că ar fi primit bani.

Surse judiciare susțin că există mai mulți martori care pot confirma faptul că Vîntu i-a dat bani lui Bogdan Olteanu, aceștia fiind deja audiați.

Liviu Mihaiu: „Nu am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacție”

Liviu Mihaiu, fost guvernator al Deltei Dunării în perioada 2008-2009, a precizat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că nu a știut de presupusă tranzacție referitoare la numirea sa în funcție, explicațiile venind în demararii unei anchete de corupție.

„Mă bucur că am fost guvernatorul Deltei Dunării timp de aproape cinci luni (2008-2009) și că printre măsurile pe care le pot pune pe masă azi sunt: interzicerea vânătorii, regulamentul de urbansim și construcții în Delta Dunării, interzicerea pescuitului la sturion sau asaltul fără precedent asupra braconierilor. NU am știut și nici participat la acea pretinsă tranzacție pe spezele numirii mele ca guvernator. Probabil că am fost un foarte bun pretext pentru fostul mogul pentru a-l avea (și) pe șeful Camerei Deputaților la mână. Dacă e să intrăm in alt registru, sunt „onorat” că „transferul” meu a avut o asemenea cotă, dar sunt ingrozit că unul dintre cei mai buni/onești guvernatori ai Deltei Dunării (mă iertați emoticon smile:) ), a ajuns în fruntea Deltei Dunării printr-un asemenea act de corupție la un asemenea nivel. Nimeni dintre cei implicați în acest scandal „sud-american” NU m-a sunat vreodată să-mi ceară ceva! Pentru simplul motiv că astea au fost condițiile pe care le-am pus guvernului Tăriceanu pentru a accepta postul. Justiția să-și facă (toată) datoria!”, a scris Liviu Mihaiu pe pagina sa de Facebook.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi dimineața, la sediul DNA, din penitenciarul Rahova, pentru a i se aduce la cunoștință acuzația de cumpărare de influență, într-un dosar instrumentat de DNA, a precizat avocatul acestuia după audieri.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la sediul Direcției Naționale Anticorupție, pentru a i se prezenta noile acuzații de corupție, acesta fiind suspectat de cumpărare de influentă, a precizat avocatul său după audieri.

Mai exact, Vîntu este suspectat că ar fi oferit un milion de euro unui politician pentru a obține sprijinul acestuia, au precizat surse apropiate anchetei.

În spațiul public au apărut informații referitoare la faptul că în dosar ar apărea și numele lui Bogdan Olteanu și Călin Popescu Tăriceanu.

Tăriceanu: Nu comentez zvonuri

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a susținut joi că DNA încearcă să îl elimine din viața politică odată cu apropierea alegerilor prin denunțuri ale unor arestați sau anchetați.

”Nu comentez zvonuri. Presupunând că într-adevăr numele meu e menționat într-un fel sau altul în denunțul vreunui arestat, condamnat, anchetat, suspect, inculpat etc, aștept ca, o dată cu apropierea alegerilor, mai mulți arestați, condamnați, anchetați, suspecți, inculpați etc să facă denunțuri împotriva mea, pentru a obține promisiunea procurorilor DNA că vor avea parte de un tratament mai indulgent în fața Legii și vor rămâne cu banii furați, eventual”, a scris copreședintele ALDE pe Facebook după ce în presă au apărut informații potrivit cărora Sorin Ovidiu Vântu l-ar fi denunțat pe fostul premier pentru că ar fi primit mită un milion de euro.

”După ce se va aduna un număr de denunțuri măcar cu două cifre, voi da următorul răspuns pentru toate înscenările: «Oricât aș fi eu de vânat de DNA, ALDE va fi partid parlamentar după alegeri. Băsescu, atunci când era la apogeul puterii sale, a făcut numeroase eforturi de a mă elimina din fruntea Guvernului și din politică. N-a reușit, pentru simplul motiv că în toată activitatea mea NU există fapte de corupție»”, a adăugat el.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Pentru prima dată în 15 ani, Germania are mai mult de 3 milioane de șomeri