Prima pagină » Știri » Zi însorită de Florii. Ce temperaturi sunt așteptate în toată țara

Zi însorită de Florii. Ce temperaturi sunt așteptate în toată țara

Zi însorită de Florii. Ce temperaturi sunt așteptate în toată țara
Vremea se va încălzi de Florii, comparativ cu ultimele zile, temperaturile ajungând până la 19 grade Celsius în majoritatea regiunilor țării, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

„Duminică ne vom bucura de o zi însorită în majoritatea regiunilor. Unele înnorări vor apărea în extremitatea estică și de sud-est și, izolat, ar putea să cadă câțiva stropi de ploaie”, a declarat, pentru Mediafax, Mihai Timu, meteorolog de serviciu al Administrației Națonale de Meteorologie.

Temperaturile vor ajunge la valorile normale pentru această perioadă și vor fi cuprinse între 13 și 19 grade Celsius.

Vântul va fi mai slab decât în zilele precedente, însă va avea intensificări în Moldova, Dobrogea și pe crestele montane.

„În București, avem parte de o vreme de Florii predominant frumoasă, cu cer variabil, mai mult senin, vânt slab până la moderat și temperaturi de 16-17 grade”, potrivit ANM.

Vremea se ameliorează și la munte, unde, dimineața, va fi mai frig, însă, pe parcursul zilei, va fi mult soare.

„În zona înaltă s-a depus un strat de zăpadă, așa că amatorii pot urca la altitudini mai mari să se bucure de zăpada nou căzută, însă vremea rămâne răcoroasă la orele dimineții, când încă vorbim de temperaturi negative”, a mai declarat Mihai Timu, meteorolog de serviciu ANM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cașaloții au un organ secret care îi ajută să lovească mai tare
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!