Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Rușii au aruncat în luptă avioane cu GPS și hărți din hârtie ale Ucrainei vechi din 1980 (DOCUMENTAR)

VIDEO | Rușii au aruncat în luptă avioane cu GPS și hărți din hârtie ale Ucrainei vechi din 1980 (DOCUMENTAR)

Marian Popescu

Încă de la începutul invaziei s-a raportat pe scară largă că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se aștepta ca forțele sale să avanseze rapid în Ucraina și să răstoarne guvernul ales al țării, în doar câteva zile. În schimb, soldații săi s-au împiedicat de forța armatei ucrainene și au fost atrași într-un conflict prelungit, care nici după atâta timp nu dă semne de atenuare.

După lungi încercări și cereri din partea președintelui Volodimir Zelenski, Ucraina este aprovizionată constant cu muniție și armament de aliații săi occidentali, iar Moscova continuă să dea rateuri când vine vorba de echipamente și din cauza problemelor logistice. Soldații ucraineni continuă să avarieze blindatele rusești, iar tot mai multe rămân abandonate din cauza defecțiunilor.

Recent, în avioanele de luptă rusești naufragiate au fost găsite receptoare GPS rudimentare, lipite pe tabloul de bord, dar și hărți din hârtie ale Ucrainei, care datează din anul 1980.

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, a vorbit despre armata rusă ca fiind insuficient echipată pentru războiul în curs din Ucraina. Acesta susține că Rusia a eșuat pe mai multe fronturi și a subliniat o „fișă de acuzație” care ar trebui „pusă la picioarele” generalilor de la Moscova, legată de pregătirea și planificarea slabă, echipamentul și sprijinul acordat care a fost inadecvat, dar și corupția morală.

Liderul rus Vladimir Putin a supravegheat parada care a marcat Ziua Victoriei din Piața Roșie a Moscovei și a urmărit trupele cum mărșăluiau în formație. Însă sărbătoarea a avut loc fără un succes major pe câmpul de luptă din Ucraina.

În timp ce analiștii occidentali se așteptau în ultimele săptămâni ca Vladimir Putin să folosească această sărbătoare pentru a evidenția o victorie în Ucraina sau pentru a anunța o escaladare a conflictului, el nu a făcut nimic în acest sens. În schimb, a căutat justificări pentru acest război și a menționat că Ucraina este ostilă.

Și chiar dacă Moscova și-a prezentat presupusele sale echipamente de generație nouă prin intermediul paradei, echipamentul folosit în luptele de pe frontul din Ucraina pare să fie cu totul neadecvat și insuficient.

Ministrul britanic al Apărării susține că Putin a suferit deja o înfrângere de lungă durată, deoarece armele sale de precizie se epuizează și nu se va mai putea reaproviziona.

„Aproape niciunul dintre vehiculele lor nu conține conștientizare situațională și management digital al luptei”, a spus el

Totodată, Wallace susține că în avioanele SU-34 doborâte de ucraineni au fost găsite receptoare GPS lipite pe tablourile de bord, astfel încât piloții să știe unde se află pentru că nu se pot baza pe sistemele de navigație încorporate, care au o calitate proastă.

SU-34 sunt avioane de luptă din epoca sovietică. Deși este un avion de luptă bombardier, acesta a zburat pentru prima dată în anul 1990 și a intrat în serviciu încă din 2014, cu forțele aeriene ruse.

Su-34 este proiectat pentru desfășurarea tactică împotriva țintelor terestre și navale, atât în misiuni singulare, cât și de grup și pot fi folosite și ziua și noaptea, indiferent de condițiile meteo.

Su-34 este propulsat de o pereche de motoare turbo Saturn AL-31FM1, același tip care este folosit și pe varianta Su-27SM.

Motorul îi oferă aeronavei o viteză maximă de aproape Mach 2 atunci când este complet încărcată. Deși viteza maximă este mai mică decât cea a avioanelor SU-27, acest tip de aeronavă poate efectua manevre acrobatice.

Când este echipat cu o încărcătură completă de arme, Su-34 are o rază de acțiune maximă de 4.000 de kilometri fără realimentare și poate fi extinsă dacă este realimentat aerian.

Su-34 are 12 puncte rigide pentru 8.000 kg de muniție, menite să includă cele mai recente arme rusești ghidate de precizie. Acesta păstrează tunul GSh-30-1 de 30 mm al Su-27/Su-30, dar și capacitatea de a transporta 6 rachete aer-aer tip R-77 și alte 6 rachete tip R-73.

Rachetele aer-aer sunt folosite, în primul rând, pentru apărarea împotriva urmăritorilor dacă sunt detectate de radarul orientat spre spate.

Radarul principal al aeronavei are moduri de urmărire a terenului și de evitare ale acestuia. Raza maximă de detectare pentru radarul din față este de 200-250 km, împotriva țintelor de suprafață mare. Pentru a acoperi și spatele Su-34, este folosit și un radar orientat spre pupă.

Radarul principal poate urmări simultan zece ținte aeriene și poate ataca patru, fie din aer, de pe uscat sau pe apă, în timp ce sistemul radar din spate poate avertiza asupra unui atac și îi permite să tragă împotriva urmăritorilor fără a fi nevoie să întoarcă aeronava.

Cu toate acestea, echipamentele avionului par să fie învechite, iar GPS-ul incorporat să fie de neutilizat.

În același timp, Ministrul Britanic al Apărării susține că: „Rezultatul este că, deși Rusia are cantități mari de artilerie și armură cu care îi place să defileze, ea nu poate să le folosească pentru manevra combinată a armelor și să recurgă doar la baraje nediscriminate în masă”

Pe lângă toate neregulile descoperite la armele rușilor, Wallace este de părere că toată lumea are câte ceva de învățat, în detrimentul atrocităților care au loc în Ucraina.

„Toți avem arme extrem de complexe care, destul de amuzant, nu necesită câteva zile pentru a le înlocui, procesul poate dura luni de zile”, a mai spus ministrul britanic.

Totodată, el a anunțat că încercarea liderului de la Kremlin de a recondiționa bombardierele va fi destul de grea, pentru că multe dintre componente sunt produse de țările din Occident.

Avioanele cu GPS-uri de slabă calitate par să nu fie singurele echipamente militare cu probleme ale rușilor. În aceeași temă, Ucraina a publicat dovezi despre ceea ce s-ar putea spune că sunt alte încercări ale Rusiei de a rezolva problemele legate de echipamentele militare vechi.

Luna trecută, trupele ucrainene au descoperit o dronă care provenea din Rusia și a fost acoperită cu bandă adezivă. Aceasta avea în dotare, în loc de capac pentru combustibil, o sticlă de plastic. Și în luna martie, ucrainenii au găsit bandaje ale armatei ruse care au fost aruncate pe un câmp de luptă și datau din anul 1978.

Pe lângă acestea, Wallace susține că: „Soldații foloseau bușteni de pin ca protecție improvizată pe camioane logistice și atașau cuști la tancurile lor.”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bloomberg: România a cheltuit 1 miliard de euro pentru a-și apăra moneda în timpul declinului global din martie
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Șeful Forțelor Navale Române: „Există motive care mă țin noaptea treaz”. Adevărul despre pericolul minelor marine și amenințarea Rusiei
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
Trupul medicului Cristian Staicu nu poate fi ridicat de la IML. Ancheta morții sale se complică
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Celine Dion și-a anunțat revenirea pe scenă! Unde va concerta în această toamnă?