VIDEO | Casa Dissescu, stilul neoromânesc la superlativ (DOCUMENTAR)

Casa Dissescu din București este situată la intersecția dintre Calea Victoriei cu strada Gheorghe Manu, vis-a-vis de Muzeul George Enescu. Încă din anul 1955, clădirea a fost clasată în lista monumentelor istorice de importanță națională, iar în prezent, clădirea adăpostește Institutul de Istorie a Artei.

Casa a fost construită în două etape. În anul 1860 a fost realizat corpul de pe Calea Victoriei, iar ulterior, corpul de pe strada Gheorghe Manu. În anul 1892, casa a devenit proprietatea Mariei Lupu Bogdan.

Construită în anul 1860, clădirea a ajuns câteva decenii mai târziu în posesia lui Constantin Dissescu, o personalitate importantă a României Moderne. Noul proprietar și-a propus să o refacă, astfel că a încredințat lucrarea arhitectului Grigore Cerchez și colaboratorului său, francezul Alexandre Clavel.

VIDEODiana Șoșoacă povestește cum a agresat două tinere care se sărutau în Franța

17:48

FLASH NEWSConsilieri locali declarați „săraci lipiți”, deși primeau indemnizații, la Iași

17:29

Constantin Dissescu a fost un important avocat, profesor universitar și autor al primului curs românesc de drept constituțional. Mai mult, a fost deputat de Vâlcea, apoi ministru al Justiției și al Instrucțiunii publice și a scris numeroase lucrări cu caracter științific.

Între anii 1910-1912, cu ajutorul arhitecților, a reușit să transforme clădirea fără să îi modifice structura. În plus, au fost adăugate şi o serie de elemente decorative. Grigore Cerchez și Alexandru Clavel au conceput un proiect în care au utilizat cu ingeniozitate elementele de vocabular specifice stilului neoromânesc, aflat la început de secol în plină eflorescență.

Arhitectul și profesorul Grigore Cerchez a studiat la Paris, fiind adeptul unei arhitecturi cu specific autohton, ce făcea apel la vremuri de mult apuse. Adesea, acesta găsea surse de inspirație și din arhitectura brâncovenească.

Astfel, odată cu finalizarea lucrărilor la Casa Dissescu, Calea Victoriei s-a îmbogățit cu o nouă bijuterie arhitectonică. Edificiul se remarcă datorită echilibrului proporțiilor sale armonioase și, mai ales, prin elementele tradiționale de arhitectură românească.

În fațada dinspre Calea Victoriei se regăsesc elemente din arhitectura brâncovenească, în timp ce pe cea dinspre strada Gheorghe Manu se află trei arcade sprijinite pe coloane cu caneluri răsucite, care sunt unite la bază prin balustrade de piatră sculptată cu mai multe motive ornamentale. Acoperișul este din șarpantă de lemn, iar învelitoarea a fost realizată din olane.

După moartea lui Constantin Dissescu, în anul 1932, casa a avut mai multe întrebuințări. Între anii 1933 și 1949, imobilul a adăpostit Institutul de Cultură Italiană. În următorul an, până în 1956, aici s-a aflat Institutul Româno-Rus, care a devenit, mai apoi, Cămin al Institutului Politehnic și ulterior, sediu pentru Direcția Stufului din Ministerul Industriei Chimice.

Începând din anul 1967, Casa Dissescu a devenit sediul Institutulului de Istorie a Artei. Acesta a fost găzduit inițial în fostul Palat Regal, devenit Muzeul de Artă al Republicii Populare Române. Ulterior, s-a mutat într-un imobil aflat lângă palatul CEC, iar din anul 1967, institutul funcționează în Casa Dissescu.

Din cauza diverselor schimbări funcționale și a cutremurelor din anii 1940 și 1977, dar și din cauza incendiului din anul 1967, clădirea a suferit o serie de modificări și amenajări, iar o parte dintre acestea au degradat starea monumentului.

Astfel că, la începutul anilor 2000, edificiul a fost renovat. Spațiile interioare ale clădirii, care păstrează în continuare elemente din decorația realizată de Grigore Cerchez, adăpostesc patrimoniul Institutului de Istorie a Artei George Oprescu al Academiei Române, amenajat aici din 1967.

Institutul de Istorie a Artei, care poartă numele celui care i-a pus bazele, are un valoros patrimoniu care constă într-o bibliotecă de artă unică în țară, arhive documentare, o impresionantă colecție de mobilier, dar și o colecție valoroasă de artă plastică. Aceasta provine din donațiile făcute de profesorul Oprescu, de inginerul Gheorghe Balș și de familia Busuioceanu.