Prima pagină » Vremea » Cod galben de ploi și vijelii în 21 de județe din centru și jumătatea de vest a țării

Cod galben de ploi și vijelii în 21 de județe din centru și jumătatea de vest a țării

Cod galben de ploi și vijelii în 21 de județe din centru și jumătatea de vest a țării

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi și vijelii pentru 21 de județe din centru și jumătatea de vest a țării, valabilă de marți, ora 15.00, până miercuri, la ora 03.00.
Potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, începând de marți, ora 15.00, și până miercuri, la ora 03.00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Crișana, Maramureș, Transilvania, în dealurile Banatului și ale Olteniei, precum și în zona montană.

În aceste zone vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 20-25 de litri pe metru pătrat și izolat 50 de litri pe metru pătrat, iar vântul se va intensifica temporar.

Avertizarea cod galben a fost emisă pentru județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Sălaj, Cluj, Bistrița-Năsăud, Harghita, Covasna, Mureș, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Brașov și parțial pentru Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău.

Meteorologii au menționat că în județele Arad și Timiș, care nu intră sub atenționarea cod galben, se vor înregistra în general cantități de apă de 10-15 litri pe metru pătrat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Pune asta în dulap în sezonul rece. Trucul simplu care ține hainele proaspete și alungă mirosul de închis
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!