STUDIU. Care este nivelul imunității populației din România, dobândită natural pentru COVID-19

STUDIU. Care este nivelul imunității populației din România, dobândită natural pentru COVID-19
Nivelul de imunizare naturală a populației, dobândită natural pentru COVID-19, este foarte mic, „sub 2%”
Publicat: 06/05/2020, 10:33

Rezultatele finale ale studiului privind imunizarea naturală a populației pentru COVID-19, realizat de o renumită rețea de clinici și spitale pe un eșantion de 1.005 persoane (cadre medicale și personal auxiliar din 15 orașe în care aceasta operează), indică faptul că nivelul de imunizare naturală a populației este foarte mic, „sub 2%”.

În plus, din totalul subiecților testați, au fost identificate pozitiv pentru coronavirus prin RT PCR (metoda moleculară considerată gold standard pentru identificarea virusului SARS-CoV-2) patru persoane. Aceștia sunt infirmieri și asistenți medicali din București și Arad, cazurile fiind deja făcute publice.

Cele patru persoane detectate pozitiv prin RT PCR au fost confirmate și prin testele serologice.

De asemenea, au fost detectați anticorpii IgG la alte 1,6% persoane din totalul celor testați.

Să se respecte măsurile de izolare și distanțare socială

Potrivit reprezentaților companiei, studiul a avut ca obiectiv nivelul și ritmul de imunizare naturală a populației, ținând cont de faptul că alte cercetări din alte state au confirmat existența unui număr semnificativ de pacienți asimptomatici infectați cu SARS-CoV-2 care nu se regăsesc în statisticile medicale oficiale COVID 19.

De asemenea, a fost vizată eficiența măsurilor de protecție și a procedurilor de lucru a rețelei de clinici și spitale, elaborate și implementate odată cu declanșarea epidemiei, și posibilitatea de a le implementa și pentru alte companii cu scopul de a le ajuta să-și reia activitatea în siguranță.

Nu în ultimul rând, s-a vrut evaluarea și validarea metodelor de testare folosite.

„Rezultatele studiului ne arată că nivelul de imunizare naturală a populației este foarte mic, sub 2%. Prin urmare, până la apariția unui vaccin, este imperios necesar ca populația să păstreze măsurile de distanțare și să respecte întocmai nu numai legislația la zi, dar și toate recomandările autorităților și specialiștilor. Singura soluție pentru protejarea unei populații fără imunitate în fața acestei infecții este reprezentată de măsurile de izolare și distanțare socială”.

„De asemenea, faptul că numărul de persoane infectate a rămas în continuare foarte mic în condițiile în care am extins eșantionul de la 371 la peste 1.000 de cadre medicale și auxiliare reprezintă o dovadă în plus că măsurile de prevenție epidemiologică pe care le-am luat în unitățile noastre au funcționat și pot fi replicate.

„Nu în ultimul rând, acest studiu ne-a ajutat să validăm metodele de lucru. Testarea RT-PCR rămâne gold standard pentru diagnosticul infecției cu virusul SARS-CoV-2. În egală măsură, pot fi folosite complementar testele serologice pentru detectarea anticorpilor la COVID 19. Acestea au o precizie și o acuratețe rezonabilă și pot fi folosite cu succes pentru supravegherea epidemiologică pe populații mari pentru evaluarea răspunsului imun ca urmare a infecției naturale și, în corelație cu RT-PCR, pentru stabilirea diagnosticului final.

„Testarea pentru anticorpi este relevantă mai ales în contextul în care multe persoane infectate sunt asimptomatice și continuă să răspândească virusul fără să știe. Totodată, recomandăm utilizarea testelor rapide cu mare precauție deoarece în baza studiului efectuat numărul de rezultate fals pozitive este relativ mare.

„De asemenea, nu recomandăm utilizarea testelor serologice, indiferent de metoda folosită, pentru detectarea anticorpilor, pentru emiterea unui certificat sau pașaport iminunologic, deoarece nu oferă garanția imunității pentru COVID-19.

„Se recomandă ca interpretarea rezultatului să fie făcută în strictă coroborare cu date clinice și epidemiologice și sub rezerva informațiilor încă incomplete privind răspunsul serologic al organismului uman la infecția cu noul coronavirus” a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife Group.

Conform precizărilor reprezentanților companiei, pentru acest studiu au fost folosite în trepte, gradual, pentru validare, patru metode de testare.

Vorbim aici de metoda moleculară RT- PCR, considerată gold standard pentru identificarea virusului SARS-CoV-2, testarea serologică prin metoda Chemiluminiscență (doi producători cu echipamente și kituri diferite: Maglumi, respectiv Yhlo), și testarea serologică prin metoda ELISA, precum și teste rapide pentru determinarea anticorpilor de tip IgM și IgG.

Se vrea extinderea studiului și în Suceava

Având ca bază de plecare realizarea studiului citat – cel mai mare din regiune si unul dintre cele mai mari din Europa, prin patru metode diferite de testare – rețeaua privată de clinici și spitale își anunță intenția de a extinde studiul către cohorte mai expuse infecției, prima comunitate luată în calcul fiind Suceava, considerat cel mai mare focar de infecție pentru noul coronavirus din România.

Prin acest studiu compania își propune să elucideze care este rata de imunizare a populației și, implicit, riscul de infectare în scenariul creșterii numărului de contacte sociale, precum și a mobilității ca urmare a relaxării restricțiilor prevăzute în ordonanța de urgență.

„În acest moment, Suceava este epicentrul epidemiei din România, conducând de departe topul cu cel mai mare număr de îmbolnăviri, atât în valoare absolută, cât și la mia de locuitori. Dat fiind contextul, ne exprimăm disponibilitatea totală de a pune la dispoziție autorităților, în regim gratuit, resursele noastre umane, materiale și operaționale pentru a derula un amplu demers de cercetare în această zonă a țării.

Desigur, numai autoritățile și Ministerul Sănătătii pot decide dacă acest studiu este oportun și poate fi efectuat în perioada următoare. Credem cu tărie că este important pentru noi ca țară să dezvoltăm soluții autohtone și să reducem dependența de studii importate pentru a fi mai pregătiți la următoarele alerte epidemiologice și nu numai. Studiile locale sunt relevante mai ales în contextul în care comportamentul și atitudinile la nivelul populației sunt diferite de la o țară la alta”, a mai declarat Mihai Marcu.

Ponderea orașelor în rezultatele studiului

Studiul pentru evaluarea imunizării naturale a populației s-a derulat în perioada 24 martie 2020 – 30 aprilie 2020, în rândul personalului medical și auxiliar al rețelei private de clinici și spitale.

Reprezentanții acesteia susțin că studiul este relevant și reprezentativ la nivelul populației urbane din România, date fiind distribuția la nivel național, gradul de activitate și contactul social extins.

Astfel, mai precizează oficialii sursei citate, toate persoanele implicate au fost active și au profesat, o mare parte au circulat în perioada pandemiei cu mijloace de transport în comun, au interacționat cu membrii de familie, mare parte dintre subiecți având parteneri de viață și copii, au mers la cumpărături pentru alimente sau au îngrijit rudele în vârstă.

Cea mai mare pondere în rezultatele studiului a avut-o Bucureștiul, cu aproximativ 48%. Orașele Arad, Brașov, Cluj și Sibiu au contribuit fiecare cu o pondere de 6 – 16%, în timp ce restul personalului rețelei private de clinici și spitale, testat și intervievat, provine din orașe precum Constanța, Craiova, Piatra Neamț, Ploiești, Galați, Brăila, Iași, Pitești, Targoviște și Timișoara.

Sursă foto: Alexandra Pandrea/Gândul.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și...
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut:...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
A văzut că ia brusc în greutate și a mers la medic. Ce avea femeia...
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Marilu Dobrescu și Iustin s-au despărțit! Motivul terifiant din spatele separării: „Am început să am...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
UE are nevoie de gaz natural lichefiat rusesc pentru a evita un şoc energetic -...
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Serviciul militar obligatoriu în România. Ce tactică adoptă țara noastră
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
Reacția furibundă a lui Alexandru Ciucu după ce s-a scris ca ar avea o amantă...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Sateliții lui Elon Musk ar putea distruge câmpul magnetic al Pământului