Senatul Universității București confirmă că Victor Ponta a plagiat și îi cere Ecaterinei Andronescu să ia măsurile legale

Senatul Universității București confirmă că Victor Ponta a plagiat și îi cere Ecaterinei Andronescu să ia măsurile legale
Publicat: 12/09/2012, 16:14
Actualizat: 22/10/2014, 20:57

Senatul Universității din București a dezbătut astăzi cazul lucrării de doctorat a lui Victor Ponta. În baza hotărârii Comisiei de Etică a Universității, care a stabilit că lucrarea de doctorat a premierului este un plagiat, dar și a unui raport de expertiză care spune același lucru, Senatul Universității a decis că va transmite Ministerului Educației și Cercetării solicitarea „să ia măsurile care se impun în acest caz”.

Rectorul Universității din București, Mircea Dumitru, a prezentat astăzi raportul de expertiză științifică al comisiei juridice instituției.

Noul raport a fost întocmit trei specialiști în drep: prof. dr. Simina Tănăsescu, Facultatea de Drept, Universitatea din București; prof. dr. Vlad Constantinesco, Facultatea de Drept, Universitatea din Strasbourg; conf. dr. Claudia Ghica-Lemarchand, prodecan al Facultății de Drept, Universitatea Sorbona Paris XII.

Raportul reprezintă o analiză de conținut a tezei de doctorat a lui Victor Ponta susținută în 2003 la Facultatea de Drept a Universității din București.

Analiza făcută de cei trei profesori arată că premierul a plagiat încă de la prima frază. Potrivit raportului la citatul procurorului Tribunalului de la Nuremberg a fost utilizat cu lietre italice, între ghilimele, fără însă a preciza sursa exactă.

De la capitolul întâi, lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta conține rânduri întregi luate din alte cărți. De exemplu, la paginile 16-17 sunt 12 rânduri din cartea „Curtea Penală Internațională, fără nicio indicare a sursei și nici nu sunt utilizate caractere speciale sau ghilimelele, arată analiza.

„Pe baza acestui punct de vedere și al expertizei științifice, cu aprobarea Senatului Universității din București, voi transmite Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cele două documente oficiale, împreună cu solicitarea de a lua măsurile legale care se impun în acest caz”, a spus Mircea Dumitru, rectorul Universității din București.

Mircea Dumitru a precizat că pe baza celor două expertize, cea morală emisă de Comisia de Etică a Universității din București și ceaștiințifică emisă de specialiștii juridici, o comisie a Senatului va realiza un punct de vedere juridic asupra posibilității ca Universitatea din București să solicite Ministerului Educației anularea titlului de doctor al domnului Victor Ponta.

Adrian Cioroianu, decanul facultății de Istorie din cadrul Universității București, prezent la dezbatere, a declarat că cel mai probabil o decizie în privința plagiatului se va lua peste o lună. „Eu am propus rectorului să ceară Consiliului Național de Etică să poată aplica măsurile legale. Este prima dată când aflu că există prevederi ale Consiliului Național de Etică care se aplică doar în cazul demnitarilor. Am avut impresia că prevederile Consiliului Național de Etică și cele ale legii educației se bat cap în cap”, a spus Adrian Cioroianu.

Marian Preda, decan de la Facultatea de Sociologie, din cadrul Universității București, prezent și el la dezbatere a declarat că cei trei juriști din Comisia Juridică a Universității au ajuns la concluzia că în cazul Ponta a fost plagiat. Decanul a spus că rectorul va trimite la ministerul Educației concluziile la care a ajuns comisia și va cere să ia măsurile legale. „Pe 28 septembrie Senatul se va întruni din nou și va discuta despre măsurile pe care le poate lua Universitatea în cazul Ponta, pentru că acum legal nu puteam să luăm vreo decizie, legea nu dă niciun drept senatului”, a spus Preda.

Mircea Dumitru, rectorul Universității din București a declarat că luni va trimite ministerului Educației raportul Comisiei juridice a Universității și o scrisoare în care va propune ca ministerul să ia măsurile prevăzute de lege în cazul plagiatului. „Comisia format din doi juriști francezi și unul român, a ajuns la concluzia că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este plagiat. Astăzi, Senatul a luat act de acest raport, care a ajuns în linii mari la aceleași concluzii ca și Comisia de etică a Universității”, a spus Mircea Dumitru. Rectorul a mai precizat că în scrisoarea adresată ministerului Educației vor fi punctate din punct de vedere etic eroriler comise în lucrarea de doctorat a premierului.

Pe 29 iulie Consiliul Național de Atestare a Titlurilor a dat și el verdictul asupa tezei de doctorat: Victor Ponta a plagiat în peste 85 de pagini din lucrare. Însă, această decizie nu a fost însă luată în considerare pe motiv că CNATD nu se poate pronunța în cazul lucrărilor de doctorat.

În același caz s-a pronunțat și Consiliul Național de Etică , care a ajuns la concluzia că teza academică respectă cerințele din domeniu din acea vreme și că premierul nu a plagiat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel...
Tragedie în România! A MURIT
Cum a fost prins Prinţul Paul al României! Detaliul care l-a dat de gol. Acesta...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Exclusiv: Valentina Borcea și Cristian Boureanu, împreună în instanță. Cine i-a dat în judecată pe...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
"Oare cât mai trebuie să mai îndur? Credeți-mă că nu mai pot". Mesajul fostului socru...
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă,...
Pitagora, între matematică și învățăturile despre nemurirea sufletului