Prima pagină » Magazin » Motivul pentru care Adele nu are de gând să susțină un turneu mondial

Motivul pentru care Adele nu are de gând să susțină un turneu mondial

Motivul pentru care Adele nu are de gând să susțină un turneu mondial
Cântăreața britanică Adele a declarat că nu va susține niciodată un turneu mondial de amploare, întrucât se teme că vocea ei nu va face față unei astfel de provocări, informează express.co.uk.

Cântăreața britanică Adele a declarat că nu va susține niciodată un turneu mondial de amploare, întrucât se teme că vocea ei nu va face față unei astfel de provocări, informează express.co.uk.

Medicii au avertizat-o pe artista britanică asupra faptului că vocea ei ar putea să clacheze, dacă este exploatată excesiv.

În 2011, artista a fost nevoită să își ia o pauză în carieră, după ce medicii au descoperit un polip la nivelul coardelor vocale. „Mă întrebam mereu dacă voi putea să ating o anumită notă, chiar și atunci când nu eram bolnavă”, a declarat artista britanică în emisiunea americană de televiziune „60 Minutes”.

Acel polip a fost extirpat pe cale chirurgicală în toamna anului 2011. Vorbind despre acea problemă medicală, Adele spune: „Gâtul meu e acum «curat». Însă acest lucru nu înseamnă că astfel de polipi nu vor apărea din nou. Dacă decid să susțin un turneu mondial ce ar include 200 de concerte, ei vor apărea din nou, din cauza epuizării”.

Referindu-se la tracul pe care îl resimte înainte de a urca pe scenă, artista britanică spune: „Tracul începe din secunda în care mă trezesc dimineața. Mă tem că nu voi putea să ofer publicului o performanță bună și că spectatorii nu vor aprecia felul în care am cântat. Intru în panică și mă simt rău. Am și vomitat de câteva ori din acest motiv”.

Declarațiile artistei britanice riscă să îi dezamăgească pe milioanele de fani din lumea întreagă, care și-ar dori să o vadă pe Adele susținând concerte în țările lor. „Îmi e greu să accept faptul că există 20 de milioane de oameni care mi-au cumpărat albumul pe care eu l-am compus, într-un mod egoist, pentru a trece peste despărțirea de fostul meu iubit. Nu l-am compus gândindu-mă că va fi un hit”.

Încă de când a început să fie cunoscută, în urmă cu patru ani, cântăreața Adele, în vârstă de 24 de ani și care va naște spre sfârșitul acestui an primul ei copil, a refuzat să lanseze videoclipuri în care abundă imagini cu tentă sexuală, după modelul celor lansate de alte staruri pop, precum Britney Spears și Katy Perry.

„Ele nu arată în realitate așa cum arată în reviste sau în videoclipuri. Le-am văzut de foarte aproape. Exploatându-te pe tine, de o manieră sexuală, nu îți asigură un look bun. Eu nu țin să șochez. Nu fac cascadorii pe scenă. Sunt un fel de anti-star pop. Nu m-am uitat niciodată la copertele de reviste sau la videoclipuri muzicale și să-mi spun: «Trebuie neapărat să arăt astfel pentru a avea succes». Chiar dacă aș avea un trup demn să apară pe coperta revistei Sport Illustrated, tot aș purta rochii elegante. Nu mă îngrijorează faptul că am un corp cu forme și că sunt mult mai plinuță decât alți artiști din industria muzicală”, a spus Adele.

Artista a mărturisit, totodată, că este foarte îndrăgostită de actualul ei partener de viață, Simon Konecki, în vârstă de 38 de ani. În același timp, cântăreața britanică spune că nu va mai compune niciodată un cântec despre despărțirile din dragoste: „Ar fi cumplit de plictisitor. Oamenii și-ar spune: «Am auzit destul despre asta. Haide, revino-ți!»”.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută ca Adele, este cântăreață și compozitoare. Ea a debutat la 19 ani și s-a bucurat de un real succes comercial, fiind apreciată și de critici. Adele a fost prima artistă care a primit premiul Critics’ Choice la BRIT Awards. Până în prezent, ea a lansat pe piață două albume, „19” și „21”.

Adele, a cărei siluetă este departe de a fi una standard în showbiz, are o voce excepțională. Artista nu s-a ferit să vorbească despre suferințele sale în dragoste în melodii precum „Someone Like You” și „Rolling in the Deep”.

Câștigătoare a opt premii Grammy și cu un album, „21”, s-a bucurat de un succes uriaș în 2011, cântăreața a fost nevoită să își anuleze turneul nord-american în toamna anului trecut, după ce a suferit o operație la coardele vocale. Cântăreața britanică a revenit pe scenă la Gala Grammy de pe 12 februarie, când a câștigat șase trofee din șase nominalizări și a susținut un recital care a fost îndelung ovaționat. Atunci, presa a remarcat că Adele a reușit să o eclipseze cu mult pe celebra și excentrica Lady Gaga.

Adele a fost inclusă de revista Time în topul pe 2012 al celor mai influenți oameni din lume.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
Primul sondaj după căderea Guvernului Bolojan. Cine e liderul politic în care românii au acum cea mai mare încredere
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Când va executa Marine Le Pen pedeapsa dacă ajunge PREȘEDINTE?
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă ar fi alegeri. Cum a evoluat intenția de vot după două luni de criză politică
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Un super-Pământ din apropierea noastră ar putea susține viața, dezvăluie un studiu