Prima pagină » Economic » La patru ani după criza financiară, creditarea este pe cale să redevină un motor de creștere în SUA

La patru ani după criza financiară, creditarea este pe cale să redevină un motor de creștere în SUA

La patru ani după criza financiară, creditarea este pe cale să redevină un motor de creștere în SUA
Americanii au amortizat în mare parte datoriile excesive acumulate în perioada anterioară crizei mondiale și și-au revenit din punct de vedere financiar, iar creditarea este pe cale să redevină un catalizator pentru creșterea economică în SUA, potrivit unei analize Bloomberg.

Americanii au amortizat în mare parte datoriile excesive acumulate în perioada anterioară crizei mondiale și și-au revenit din punct de vedere financiar, iar creditarea este pe cale să redevină un catalizator pentru creșterea economică în SUA, potrivit unei analize Bloomberg.

După trei ani și jumătate de „revenire” din cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune, americanii au reușit, într-un târziu, să-și regăsească echilibrul financiar, reiese din datele Rezervei Federale, citate de Bloomberg.

Datoria gospodăriilor ca procent din venitul discreționar a scăzut în trimestrul al doilea al ac estui an la 113%, față de maximul de 134% atins în 2007, înainte ca cea mai mare economie a lumii să intre în recesiune.

Totodată, plățile în contul datoriilor raportate la venitul discreționar au atins minimul ultimilor 18 ani, iar rata de „delincvență” în rândul posesorilor de carduri de credit a scăzut la cel mia redus nivel de la finele lui 2008.

„Procesul de dezintermediere la nivel de gospodării a luat sfârșit, în mare măsură. Creditarea ar trebui să treacă în curând de la statutul de frână pentru economie la cel de motor de creștere”, comentează pentru Bloomberg Mark Zandi, economist șef la Moody’s Analytics.

Progresele înregistrate de consumatorii casnici în privința plății datoriilor va facilita o creștere economică suficient de solidă pentru a absorbi efectul măsurilor de reducere a deficitului bugetar pregătite pentru anul viitor de guvernul central, a adăugat el.

Zandi estimează că PIB-ul Statelor Unite va crește anul viitor cu 2,1%, față de un avans de 2,2% în acest an, după ce Congresul va activa o parte dintre măsurile de creșteri de taxe și reduceri de cheltuieli pregătite pentru începtuul lui 2013.

Astfel, sectorul privat va crește cu 3,6% anul viitor, față de 3,1% în 2012, potrivit estimărilor analistului Moody’s.

Cel mai mult de câștigat vor avea companiile de servicii financiare, precum băncile, asigurătorii și administratorii de investiții. Acțiunile producătorilor auto vor înregistra de asemenea creșteri deoarece consumatorii vor fi mai deschiși față de achiziționarea unui automobil pe datorie, potrivit unui analist de la Barclays.

Îmbunătățirea situației financiare a populației se vede și în prețurile acțiunilor – indicele S&P 500 al bursei de la New York a avansat cu 111% de la minimul atins în martie 2009 – cât și în prețurile locuințelor, care au înregistrat în trimestrul al doilea cea mai abruptă creștere din ultimii șase ani.

Astfel, averea netă medie a familiilor ca procentaj din venituri a crescut la 527% în trimestruil al doilea, de la 477% în primele trei luni din 2009, la apogeul crizei financiare, potrivit datelor Rezervei Federale.

Evoluția a fost sprijinită și de insistența băncii centrale pe dobânzi extrem de mici. Mulți consumatori au profitat de scăderea costului creditului la minime istorice pentru a-și refinanța datoriile în împrumuturi cu maturitate mai scurtă.

Alte familii optează pentru reducerea ratelor, care le permite să acceseze noi credite de consum sau să-și renoveze casele.

Numărul prescrierilor de ipoteci din SUA a scăzut cu 16% în septembrie față de perioada corespunzătoare a anului trecut, la cel mai redus nivel din 2007, potrivit companiei RealtyTrac, unul dintre cei mai mari brokeri americani de proprietăți executate silit.

Asociația constructorilor de locuințe anticipează că numărul proiectelor începute anul viitor va crește la nivel național la 900.000, de la 750.000 în acest an, de asemenea datorită relansării creditării.

În pofida acestor semnale pozitive, unii economiști, printre care și Kenneth Rogoff, profesor la Universitatea Harvard, consideră că procesul de dezintermediere va mai dura câțiva ani în rândul consumatorilor casnici din SUA. Ei își fundamentează proiecțiile pe nivelul datoriilor raportate la venitul discreționar – 113% în trimestrul al doilea, față de o medie de 94% din 1980 încoace.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Ziua în care România intra în prima conflagraţie mondială