Prima pagină » Știri politice » EXCLUSIV. Cât costă un loc la masa PPE. Ce le-a ieșit PDL-iștilor din poza cu mai-marii UE

EXCLUSIV. Cât costă un loc la masa PPE. Ce le-a ieșit PDL-iștilor din poza cu mai-marii UE

Influența, ca și susținerea pentru funcții-cheie nu se dau gratis nici în politica europeană.

Influența, ca și susținerea pentru funcții-cheie nu se dau gratis nici în politica europeană. O dată primite la masa grupurilor politice europene de la Bruxelles, partidele trebuie să vină și cu bani.

Un document discutat marți seară în biroul politic al Popularilor Europeni și obținut de gândul arată că PDL a vărsat în conturile PPE în ultimii patru ani în jur de 160.000 de euro, UDMR s-a apropiat de 40.000, iar PNȚCD abia atinge 5.000 de euro.

Apartenența la o mare familie politică are însă și avantaje, de la instalarea unui comisar pe un portofoliu important, până la beneficiile de imagine pe care ARD trage să și le atragă după găzduirea mai-marilor UE în pragul campaniei electorale.

Concurați puternic pe ecranele tv de megalansarea candidaților USL de pe Arena Națională, PDL-iștii și-au fixat o altă țintă în planul imaginii: poza lor și a lui Băsescu cu Merkel și Barroso să ajungă la antreprenori, oameni de afaceri, analiști politici și economici și în presa internațională.

Vezi aici filmul zilei în care PDL și USL au încercat să câștige audiență electorală

Cât plătesc PDL și UDMR să stea lângă decidenții UE

Cu o contribuție de 43.478 de euro pe an din 2011 încoace, stabilită la același nivel și pentru anul viitor, PDL va fi, în 2013, al șaptelea în topul celor mai generoși finanțatori ai PPE.

UDMR, pe de altă parte, are de plătit și la anul, ca și în ultimii doi ani, suma de 11.533 de euro, în timp ce PNȚCD rămâne la coada listei cu 1.329 de euro pe an. Contribuția PDL a crescut substanțial din 2011, până atunci fiind fixată la aproximativ 30.000 de euro.

Cine dă mai mult

Cel mai darnic cu popularii europeni rămâne însă partidul lui Silvio Berlusconi, PDL-ul italian având o contribuție de 234.640 de euro pe an. Forța financiară a lui Berlusconi este secondată de cea a partidului Angelei Merkel. CDU (Germania) își finanțează grupul politic cu nu mai puțin de 190.879 de euro anual.

Înaintea PDL în top se mai află UMP, formațiunea franceză care a stat în spatele lui Nicolas Sarkozy (123.497 de euro pe an), PP-ul spaniol cu 150.936 de euro, germanii din CSU cu 44.874 de euro și PO din Polonia, cu 90.121 de euro.

Click pentru a mări

În total, popularii europeni strâng de la partidele membre nu mai puțin de 1.357.246 de euro pe an. Bugetul total al PPE este însă, potrivit unui alt document obținut de gândul de 8.955.506 de euro din care se cheltuiesc anual în jur de 8,6 milioane de euro.

Click pentru a mări

Videanu despre beneficiile de imagine: „Noi ne adresăm altor categorii de public. Pe Ponta îl urmărește ghinionul”

În schimbul afilierii, vin însă și avantaje. Unul dintre ele: defilarea de ieri la București alături de Angela Merkel, Jose Manuel Barroso, Herman van Rompuy, plus alți 15 șefi de stat și de guvern, mai bine de jumătate din Consiliul European.

Cum Congresul PPE a fost puternic concurat la televiziuni de mitingul USL, liderul PDL București, Adriean Videanu, a tratat ironic marea adunare de pe Arena Națională. „Pe domnul Ponta îl urmărește ghinionul. Constat că în actul de guvernare are numai ghinioane, aseară a fost prezent la meci – iar ghinion pentru România. Azi are miting care, din punctul meu de vedere, este tot un plagiat după manifersațiile lui Ceaușescu, cu unele elemente de originalitate”, a comentat Videanu, pentru gândul.
El spune că publicul-țintă al PDL-iștilor ar fi altul. „Există un segment important în România care poate face diferența: e vorba de oamenii din mediul politic, de mediul de afaceri, de analiștii economici și politici și de un anumit tip de presă internațională, dar și de la noi, care nu poate să nu observe. Cred că cei care au ochi să vadă și urechi să audă vor face diferența”, crede Videanu.

Cum au făcut atmosferă Victor Ponta și Crin Antonescu pe Arena Națională

Kelemen: „Ce face USL sunt jocuri de gleznă”

Neimpresionat de desfășurarea de forțe paralelă de pe Arena Națională se declară și liderul UDMR, Kelemen Hunor, care a etichetat tentativa USL de blocare mediatică a congresului PPE drept „aproape normală în an electoral”. „Eu nu vorbesc de concurență. Nu e un lucru bun acest miting al USL, dar nici nu cred că ne pune în umbră. Astea sunt jocuri de gleznă”, a comentat Kelemen, pentru gândul.

Pentru liderul UDMR, ținta a fost includerea în programul politic al PPE a unui capitol despre minoritățile naționale cu care UDMR să defileze în campanie și garanția sprijinului electoral pe care a obținut-o de la Wilfried Martens. „Pentru UDMR sprijinul PPE e foarte important, iar în acest an electoral e chiar necesar și în discuția cu domnul Martens, m-a asigurat că vom avea acest sprijin moral și politic”, a mai spus Kelemen.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?