Prima pagină » Magazin » Robbie Williams: Aș duce-o pe Mila Kunis la un hotel

Robbie Williams: Aș duce-o pe Mila Kunis la un hotel

Cântărețul britanic Robbie Williams a mărturisit că a făcut o pasiune pentru Mila Kunis și a spus că ar fi dispus să o ducă pe actrița americană "la cel mai apropiat hotel", pentru o escapadă sexuală, dacă ar fi celibatar și dacă ar avea această ocazie, informează music-news.com.

Cântărețul britanic Robbie Williams a mărturisit că a făcut o pasiune pentru Mila Kunis și a spus că ar fi dispus să o ducă pe actrița americană „la cel mai apropiat hotel”, pentru o escapadă sexuală, dacă ar fi celibatar și dacă ar avea această ocazie, informează music-news.com.

Starul britanic și soția lui, Ayda Field, au devenit părinții unei fetițe, Theodora, care s-a născut pe 18 septembrie.

Însă, atunci când a fost întrebat de reporterii de la tabloidul The Sun dacă ar fi interesat „de o distracție privată” cu Mila Kunis, Robbie Williams a spus: „Sunt căsătorit și o respect și o iubesc prea mult pe soția mea. Dar, acestea fiind zise, dacă Mila vrea să mă întâlnească la cel mai apropiat hotel, o aștept la Travelodge”.

Cântărețul britanic părea să cunoască foarte bine acest lanț hotelier destul de ieftin.

„Costă doar 27,99 de lire pentru o după amiază, Mila. Ne vedem acolo”, a adăugat, în glumă, cântărețul britanic.

Robbie Williams nu a făcut niciun comentariu la adresa iubitului actriței, Ashton Kutcher.

La începutul acestei luni, cântărețul a spus că își concentrează întreaga atenție asupra fiicei sale, pe care recunoaște că a început să o răsfețe și să îi cumpere multe perechi de pantofi.

Robbie Williams și Ayda Field s-au cunoscut la puțin timp după ce cântărețul britanic s-a externat dintr-o clinică de tratare a dependenței de droguri, în anul 2007. Aceea a fost a doua internare a starului, prima având loc în 1995, la puțin timp după ce Robbie Williams a părăsit grupul Take That.

Williams a cerut-o în căsătorie pe Ayda Field în noiembrie 2009, în timpul unei emisiuni radiofonice din Australia. Potrivit presei britanice, înainte de nuntă, cântărețul ar fi convins-o pe viitoarea lui soție să semneze un contract prenupțial, pentru a-și proteja averea de aproximativ 100 de milioane de dolari, în eventualitatea unui divorț.

Robbie și Ayda s-au căsătorit în august 2010 în cadrul unei ceremonii spectaculoase, care a fost organizată la vila pe care artistul britanic o deține în Los Angeles.

Milena „Mila” Kunis este o actriță americană născută în Ucraina, care a debutat în televiziune cu un rol în serialul „That ’70 Show”. După ce a asigurat vocea personajului Meg Griffin din serialul de animație „Family Guy”, Mila Kunis a apărut în câteva lungmetraje cu succes de casă – „Forgetting Sarah Marshall”, „Max Payne” și „The Book of Eli” -, însă rolul care pare că i-a adus consacrarea la Hollywood este cel din „Lebăda neagră/ Black Swan”, pentru care a fost recompensată cu premiul Marcello Mastroianni la categoria „cel mai bun tânăr actor” la cea de-a 67-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția, din 2010.

În 2011, Mila Kunis a putut fi văzută pe marile ecrane în comedia romantică „Prietenie cu folos/ Friends with Benefits”, în care l-a avut ca partener pe cântărețul Justin Timberlake. Ulterior, presa americană a scris că Mila Kunis ar avea o relație de dragoste cu Justin Timberlake. Totuși, în ultimele luni, numele ei a fost asociat cu cel al lui Ashton Kutcher, care s-a separat anul trecut de Demi Moore.

Mila Kunis, în vârstă de 29 de ani, a fost declarată recent cea mai sexy femeie în viață de revista americană Esquire.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vânătoare de lupi în Spania. Ecologiștii contestă decretul
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Cabral Ibacka, relație secretă cu un model Playboy cu origini africane
Prosport.ro
FOTO. „Cea mai frumoasă femeie de pe planetă”. S-a căsătorit cu Eugenia și a spus-o fără ocolișuri
Adevarul
„Din doi săraci nu faci unul bogat”. Primăriile de la sat, în situații imposibile după „eficientizare”
Mediafax
Efectele alcoolului asupra organismului pot fi reversibile?
Click
Cele mai norocoase și fericite zodii ale verii 2026. Li se schimbă viața în bine, destinul le surâde pe toate planurile, au parte de iubire, bani și reușite neașteptate
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Presa străină, ȘOCATĂ de prestația Alexandrei Căpitănescu la Eurovision. Ce au relatat jurnaliștii britanici 😲 ⤵️
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Oana Zăvoranu în anul 2000, înainte de operațiile estetice. Acum e total schimbată
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Trucul simplu pentru plantele de apartament atunci când plecăm de acasă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
O nouă specie de dinozaur descoperită în Thailanda cântărea cât 9 elefanți asiatici