Prima pagină » Economic » Analiză AFP: România pierde 3,5 miliarde de euro din cauza întârzierilor în listarea companiilor energetice și de transport

Analiză AFP: România pierde 3,5 miliarde de euro din cauza întârzierilor în listarea companiilor energetice și de transport

Analiză AFP: România pierde 3,5 miliarde de euro din cauza întârzierilor în listarea companiilor energetice și de transport
Guvernul român s-a angajat față de FMI să vândă acțiuni reprezentând câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel puțin 10% din Hidroelectrica și Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participație de 20% din CFR Marfă și până la 20% din Tarom.

Anul trecut România s-a angajat față de FMI într-un plan ambițios de a vinde participații ale statului în companii energetice și de transport, însă de atunci autoritățile se pare că ezită, pierzând astfel venituri potențiale de miliarde de euro, se arată într-o analiză publicată de eubusiness.com, care citează AFP.

Autorul articolului scrie că este vorba despre tranzacții de aproximativ 3,5 miliarde de euro care s-au împotmolit din cauza „lipsei de decizie, din motive de clientelism și din cauza suspiciunii în creștere din partea investitorilor străini”.

Marți, misiunea FMI a sosit în România pentru a revizui progresele înregistrate în domeniul reformelor și perspectivele pentru economie, autorul articolului fiind de părere că întârzierea privatizărilor va cântări greu în raportul final al FMI care urmează să fie publicat după alegerile din 9 decembrie.

Amintim că Guvernul român s-a angajat față de FMI să vândă acțiuni reprezentând câte 15% din Romgaz, Transelectrica, Transgaz, cel puțin 10% din Hidroelectrica și Nuclearelectrica, 10% din OMV Petrom, o participație de 20% din CFR Marfă și până la 20% din Tarom.

De asemenea privatizarea combinatului chimic Oltchim a fost unul dintre angajamentele autorităților față de FMI în acordul încheiat în martie 2011 cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană, în schimbul unei linii de credit în valoare de 5 miliarde de euro.

În afară de vânzarea unui pachet de 15 la sută din Transelectrica pentru 50 milioane dolari în luna martie, planurile de vânzare a pachetelor de acțiuni deținute de stat nu au fost îndeplinite, se arată în analiză.

Încercarea autorităților de a privatiza Oltchim nu a reușit, în septembrie, după ce liderul partidului populist și mogulul TV Dan Diaconescu nu a putut dovedi că are 45 de milioane de euro promise pentru un pachet de 55 la sută din acțiunile combinatului.

Lansarea unei oferte publice pentru un pachet de acțiuni Transgaz, programată inițial pentru luna iunie, a fost amânată în mai multe rânduri. Listarea este acum amenințată de dorința Guvernului de a impune un preț ridicat, analiștii fiind de părere că acest lucru va alunga investitorii.

Grzegorz Konieczny, CEO România al Franklin Templeton Investment Management, a declarat pentru AFP că de la instalarea guvernului în luna mai și până în prezent „nu au fost realizate progrese mari în comparație cu ceea ce ne-ar plăcea să vedem sau ceea ce a fost convenit cu FMI”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Patriarhul Daniel, propunerea surpriză de prim-ministru în plin blocaj politic
Digi24
Persoanele sub 50 de ani îmbătrânesc „mai repede decât generațiile anterioare”. Care e explicația
Cancan.ro
O fetiță de doar 7 ani a murit la o piscină celebră din București. Ireal ce făceau părinții ei în acest timp
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
De ce au abandonat împărații romani Dacia. Motivele uneia dintre cele mai controversate decizii din istoria Imperiului Roman
Mediafax
Călin Georgescu, atac la adresa lui Emil Boc: Slugărnicie absolută
Click
Gabriela Prisăcariu a făcut furori pe plajă! Cum arată soția lui Dani Oțil în costum de baie
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
BREAKING‼️ E cod ROȘU😲 ANM anunță prăpăd și recomandă să NU ieșiți din case↘️
Ce se întâmplă doctore
Avea o frumusețe ireală încă din copilărie. Acum recunoști fetița? A devenit una dintre cele mai admirate femei din lume
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Video / Skoda Octavia Facelift 2.0 TDI. De ce rămâne una dintre favoritele românilor
Descopera.ro
De ce generațiile mai tinere par să îmbătrânească mai repede și cum le afectează asta sănătatea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la Balul Bobocilor şi pune ochii pe o tipă: - Vrei să dansezi?
Descopera.ro
Cum faci față caniculei? 8 sfaturi esențiale pentru valurile de căldură