Prima pagină » Știri » DOSARUL TRANSFERURILOR. Ce spune Cristian Borcea despre decizia instanței

DOSARUL TRANSFERURILOR. Ce spune Cristian Borcea despre decizia instanței

DOSARUL TRANSFERURILOR. Ce spune Cristian Borcea despre decizia instanței
Fostul acționar și președinte executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, că hotărârea Curții de Apel București este "nelegală și netemeinică" și că își va susține nevinovăția în cadrul recursului pe care l-a înaintat.

„Consider hotărârea instanței de apel nelegală și netemeinică. Am declarat recurs în cursul zilei de azi, recurs pe care îl voi motiva după ce voi vedea motivarea instanței de apel. Îmi susțin nevinovăția și arăt că toate activitățile mele în legătură cu transferurile fotbaliștilor ce fac obiectul dosarului s-au circumscris strict prevederilor legale. Nu am de făcut mai multe comentarii în acest moment, procedura judiciară desfășurându-se în continuare”, a declarat Borcea pentru MEDIAFAX.

Fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel București, la șapte ani de închisoare cu executare și șase ani interzicere a unor drepturi, în Dosarul Transferurilor, pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Totodată, Curtea de Apel a hotărât confiscarea sumei de peste 1,2 milioane de dolari de la Cristian Borcea, în urma implicării sale în transferul fotbaliștilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara și Dan Alexa. CAB l-a obligat pe Borcea la plata către ANAF a unei importante sume de bani și a încă 258.000 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan și Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu și Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care inițial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunțarea unei sentințe pentru 12 noiembrie, când a dictat sentințe cu închisoare între trei și opt ani pentru cei opt oameni de fotbal.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...