Prima pagină » Economic » Taxele de pod Giurgeni-Vadul Oii și Fetești-Cernavodă cresc; facilități pentru treceri multiple

Taxele de pod Giurgeni-Vadul Oii și Fetești-Cernavodă cresc; facilități pentru treceri multiple

Taxele de pod Giurgeni-Vadul Oii și Fetești-Cernavodă cresc; facilități pentru treceri multiple
Taxele pentru o trecere peste Dunăre pe podurile de la Giurgeni - Vadul Oii și Fetești - Cernavodă vor fi majorate cu peste 10%, în două faze, dar vor fi acordate reduceri pentru trecerile multiple și preplătite.

Propunerile sunt incluse într-un proiect de ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, care modifică prevederile unui act similar din 2010.

„Având în vedere perioada 2009-2011, în care tarifele nu au fost actualizate, în contextul în care cursul euro/leu a crescut cu circa 3% față de valorile medii ale anilor 2009 și 2010, iar indicii IPC pentru servicii au crescut în perioada 2009-2010, propunem actualizarea tarifelor de trecere pentru podurile dunărene de la Giurgeni-Vadul Oii și Fetești-Cernavodă. Nivelul tarifelor care a stat la baza calculelor actuale este cel aprobat prin CA al CNADNR în anul 2004 și transpuse prin denominare în Ordinul MTCT nr. 1.702 din anul 2005, fară TVA, la care s-a aplicat indexarea și apoi TVA. S-a stabilit ca bază de calcul nivelul tarifelor din anul 2005, deoarece prin indexări multiple rezultă valori finale mai mari și pentru că trebuie să existe o bază de calcul nealterată de calcule intermediare. Aplicând indicii prețurilor de consum pentru perioada 2005 – 2011 și rata inflației prognozate pentru anul 2012, rezultă că tarifele valabile în anul 2005 trebuie actualizate printr-un coeficient de +1,7007”, se spune în referat.

Astfel, în prima etapă tarifele vor fi majorare cu aproximativ 10%, urmând ca începând de la 1 aprilie 2013 acestea să crească până la nivelul maxim indexat.

În cazul podului Giurgeni – Vadul Oii, taxa pentru o trecere în cazul autoturismelor și vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone va crește de la 9 lei (TVA inclusă) la 10 lei în prima etapă și la 11 lei în cea de-a doua. Pentru podul Fetești – Cernavodă, costul unei treceri pentru același tip de autovehicul va urca de la 11 lei (TVA inclus) la 12 lei, respectiv la 13 lei, în etapa a doua.

„Întrucât o creștere a tarifelor va avea un impact negativ economico – social asupra operatorilor de transport și asupra persoanelor fizice, propunem aplicarea tarifelor indexate în două etape,
concomitent cu unele facilități”, potrivit sursei citate.

Una dintre facilități prevede că tarifele pentru autoturisme și autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone vor fi diminuate cu 20% pentru un număr de 20 de treceri, valabile până la 31 decembrie a fiecărui an.

„Tarifele propuse pentru autoturisme și autovehicule de transport marfă cu mtma

Modelul biletului Matcă – Cupon și procedura de emitere, gestionare și control vor fi stabilite de DRDP Constanța.

Totodată, tarifele propuse pentru celelalte categorii de vehicule (comerciale), de transport marfă și persoane, au valoarea redusă cu 13% pentru un număr de 20 de treceri valabile până la 31 decembrie a fiecărui an.

O altă facilitate este introducerea unei zile pe an, numită „Ziua Podului”, în care autoturismele și autovehiculele de transport marfă de până la 3,5 tone pot trece fără plata tarifului. „Ziua Podului” va fi 23 decembrie pentru Giurgeni și 15 mai pentru Fetești.

Proiectul prevede și eliminarea tarifului prevăzut pentru motociclete, având în vedere că ponderea trecerilor prin stațiile de taxare ale acestor categorii de vehicule este foarte scazută, de aproximativ 0,2 % din numărul total de vehicule înregistrate în baza de date, se arată în document.

Pentru podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, tarifele sunt exprimate în euro iar MTI a decis menținerea acestora la valorile actuale.

În schimb, și în cazul acestui pod instituția propune o zi fără plata tarifului (20 iunie) și aceleași reduceri pentru trecerile multiple și preplătite.

Proiectul completează și lista vehiculelor exceptate de la plata tarifelor suplimentare de utilizare a drumurilor de interes național cu cele specializate, inclusiv vehiculele care efectuează transportul acestora, care participă la acțiuni de deszăpezire sau în situații de urgență, calamitate, dezastre naturale, cauzate de fenomene meteorologice deosebite, comunicate de Administrația Națională de Meteorologie prin cod portocaliu sau roșu.

„Această modificare este necesară în vederea eliminării problemelor întâmpinate la intervenția vehiculelor specializate în cazul unor fenomene meteorologice deosebite ca cele din lunile ianuarie și
februarie 2012″, se mai arată în referatul de aprobare al proiectului.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur