Prima pagină » Știri politice » Mircea Diaconu și-a dat demisia din Senat. ANI: „Demisia lui nu produce efecte juridice în acest moment”

Mircea Diaconu și-a dat demisia din Senat. ANI: „Demisia lui nu produce efecte juridice în acest moment”

Mircea Diaconu și-a dat demisia din Senat. ANI:

Mircea Diaconu și-a înaintat, marți, demisia din Senat, informează Direcția de presă a Senatului. Mai mult, Diaconu a declarat, pentru Mediafax, că gestul său de a-și da demisia din Senat a venit pentru a rezolva blocajul de la nivelul acestui for în cazul revocării mandatului său, dar a admis faptul că această problemă „va rămâne tot ca în tren” până la o nouă ședință de plen.

Ulterior, Diaconu a justificat gestul său prin faptul că la nivelul Senatului se ajunsese la un blocaj și o „încurcătură procedurală”.

„Ca să se poată ieși din blocaj, pentru că neexistând proceduri – e un caz fără precedent, legislația se bate cap în cap și instituțiile s-au blocat pur și simplu – ca să se iasă procedural din încurcătura, din blocajul acesta, mi-am oferit demisia către președintele Senatului, ceea ce iarăși este neprocedural, pentru că demisia se oferă plenului. Dar nemaiexistând procedură și plenul nemaiîntrunindu-se, mi-am oferit-o președintelui Senatului, ca să se poată ieși din blocaj”, a explicat Diaconu.

În momentul în care lui Diaconu i s-a spus că oricum demisia sa va trebui anunțată în plenul Senatului pentru a putea fi publicată în Monitorul Oficial, el a replicat că acest lucru demonstrează că „totul e de un absurd kafkian absolut”.

„Mai mult decât atât nu am putut face, mai departe va rămâne tot ca în tren. Poate totuși cu ocazia asta se face ordine puțin în legislație, în proceduri, în bune sau rele intenții și în principii, poate se umblă totuși un pic pe la texte”, a mai spus Diaconu.

Mai mult, și președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a scris pe contul său de Facebook că demisia lui Diaconu „nu este una efectivă și nu produce efecte juridice în acest moment”, adăugând că acesta rămâne în continaure senator.

„Mircea Diaconu ocupă în continuare funcția de senator nefiind respectată decizia ICCJ și a Curții Constituționale…demisia dumnealui nu este efectivă și nici nu produce efecte juridice în acest moment. În concluzie, până un document formal nu este publicat in Monitorul Oficial, Mircea Diaconu este senator și își va termina mandatul fără sancțiuni”, a scris Georgescu.

În comunicatul de presă în care a fost anunțată demisia senatorului PNL se mai menționează că, marți, Biroul Permanent al Senatului a hotărât convocarea unei ședințe de plen pentru a se lua act de decizia Curții Constituționale cu privire la încetarea calității de senator a lui Mircea Diaconu și pentru a se declara vacant postul de senator.

Senatul a luat act, marți, de încetarea mandatului senatorului PNL Mircea Diaconu, în lipsa cvorumului de lucru, la ședință participând aproximativ douăzeci de parlamentari.

La începutul ședinței, președintele Senatului, Crin Antonescu (PNL), a invocat decizia 972/2012 a Curții Constituționale, referitoare la sesizarea formulată de președintele CSM privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și autoritatea legiuitoare, reprezentată de Senat, pe de altă parte.

„Suntem astăzi în față formalității de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului”, a precizat Antonescu.

Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a declarat, marți, că, în lipsa cvorumului la ședința de plen a Senatului, nu s-a putut declara vacant mandatul senatorului Mircea Diaconu, fapt pentru care acest lucru nu poate fi publicat în Monitorul Oficial și, în consecință, „nu există”.

„Noi trebuia pur formal să ne întâlnim și să declarăm postul vacant, ceea ce nu s-a făcut, fiindcă nu era cvorum și cei prezenți au luat act de faptul că a încetat acest mandat, deci procedura nefiind completă… (…) Nu s-a dat nicio hotărâre, doar s-a luat act, deci nu s-a ținut ședința practic. S-a făcut ceea ce se putea face, s-a spus celor de față, în lipsă de cvorum, că mandatul domnului Diaconu a încetat și noi am luat act de asta. Ce puteam face? (…) Dacă nu e în Monitorul Oficial, nu există”, a susținut Rădulescu.

În 31 octombrie, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională constatat în legătură cu refuzul Senatului de a pune în executare hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție privind starea de incompatibilitate a lui Mircea Diaconu.

CSM arăta în sesizare că Senatul a refuzat să pună în executare hotărârea instanței prin care s-a confirmat, irevocabil, starea de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Curtea Constituțională în cazul lui Diaconu la solicitarea Agenției Naționale de Integritate.

ANI arăta că a solicitat în mod repetat Parlamentului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive și irevocabile din 21 iunie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, legată de starea de incompatibilitate a lui Diaconu.

În 27 ianuarie 2011, ANI a informat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condițiile în care, pe lângă calitatea de parlamentar, acesta ocupa și funcția de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcție de conducere specifică unei instituții publice locale. Ulterior, Diaconu și-a dat demisia din funcția de director de teatru, iar parchetul a declanșat o anchetă privind conflictul de interese în care s-a aflat parlamentarul.

În 21 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât irevocabil că senatorul Diaconu s-a aflat în incompatibilitate, iar ANI a solicitat Senatului să pună în aplicare sentința judecătorească.

Parlamentul a dat vot negativ, astfel că forul magistraților, Consiliul Superior al Magistraților s-a adresat Curții Constituționale.

Curtea a admis că este un conflict juridic de natură constituțională, decizia sa fiind general obligatorie din momentul publicării în Monitorul Oficial.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
Locul unde femeile se spală doar o dată în viață. La ce soluții apelează pentru igiena personală
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare