Prima pagină » Economic » Ponta susține că FMI a agreat „în principiu”, extinderea cu două luni a acordului stand-by

Ponta susține că FMI a agreat „în principiu”, extinderea cu două luni a acordului stand-by

Ponta susține că FMI a agreat
Premierul Victor Ponta a declarat luni că Guvernul a solicitat și reprezentanții FMI au agreat, "în principiu", extinderea cu două luni a acordului stand-by.

Premierul Victor Ponta a declarat luni că Guvernul a solicitat și reprezentanții FMI au agreat, „în principiu”, extinderea cu două luni a acordului stand-by.

Guvernul a solicitat FMI ca evaluarea acordului stand-by să fie discutată de Consiliul Director al instituției în luna mai, pentru a avea timp să îndeplinească o serie de precondiții care privesc angajamente întârziate și evoluția bugetară, iar o nouă misiune ar urma să vină la București în iulie.

Potrivit unor surse oficiale, înțelegerea parafată în primăvara anului 2011, și care urma să fie încheiată în aprilie 2013, când era programat ultima ședință de evaluare în board-ul FMI, se va finaliza, cel mai probabil în iulie.

„În iulie va veni o nouă misiune, care va analiza stadiul întregului acord și se va negocia și noua înțelegere”, au spus sursele citate.

Practic, acordul va fi prelungit cu trei-patru luni, din cauza angajamentelor restante.
Sursele citate nu exclud ca noul acord să fie practic aprobat de Consilul Director al FMI în luna septembrie, ceea ce ar însemna și închiderea formală a înțelegerii începute în 2011. La fel ca în urmă cu doi ani, autoritățile române nu doresc nicio pauză între cele două acorduri.

Premierul Victor Ponta a confirmat, vineri, faptul că a solicitat Fondului Monetar Internațional extinderea cu două luni a actualului acord, explicând că a recurs la acest demers pentru a finaliza reformele structurale la companii precum Oltchim, CFR Marfă și Transgaz.

„Eu am cerut extinderea, pentru a finaliza partea de reforme structurale și pentru a nu mai face totul în grabă, ca la Oltchim. Se finalizează listarea Transgaz, se avansează procedura de restructurare la Oltchim, e posibil să avem discuții pentru o nouă licitație, se începe procedura pentru CFR Marfă. Decizia aparține celor de la FMI. Dacă finalizăm cu bine acest acord, începem imediat negocierile pentru un nou acord de tip preventiv”, a spus Ponta.

Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu crede că România va putea încheia rapid un nou acord de tip preventiv cu FMI, având în vedere stadiul acordului actual, care practic a stagnat din luna mai a anului trecut.

„Așa cum stau lucrurile acum, nu. Așa cum stau acum, nu, pentru că din luna mai, anul trecut, practic, acordul nu a mai mers înainte, a rămas doar macrostabilitatea pe care a realizat-o guvernul Boc, în rest, procesele de restructurare, de modernizare, de reducere a aparatului bugetar s-au diminuat”, a afirmat Băsescu, întrebat dacă el crede că este posibilă încheierea mai rapidă a unui nou acord preventiv cu FMI.

Șeful statului a subliniat că Guvernul trebuie să dea prioritate privatizării Oltchim și CFR Marfă, dar și introducerii managementului privat în companiile de stat, care sunt restanțe ale vechiului acord.

O misiune a Fondului Monetar Internațional se află la București în perioada 15-29 ianuarie pentru cea de-a 7-a și a 8-a evaluare a acordului stand-by, principalele teme de discuție fiind perspectivele economiei, bugetul pe 2013, reformele structurale și politica monetară. Misiunea FMI va fi însoțită de echipe de la Comisia Europeană și Banca Mondială.

România are în derulare un acord preventiv cu FMI și UE în valoare de 5 miliarde euro, fonduri care nu vor fi accesate decât în caz de necesitate.

Actualul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, odată cu închiderea înțelegerii începute în 2009, și urmează să fie finalizat în primăvara acestui an.

Fostul ministru de finanțe Florin Georgescu declara, în noiembrie, că Guvernul intenționează să negocieze chiar din ianuarie 2013 termenii unui nou acord cu FMI, unde să fie preluate unele dintre condiționalitățile nerealizate curprinse în actuala înțelegere.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Româncele nu se mai îngrijesc? Criza economică a golit saloanele de înfrumusețare
Digi24
Decizie istorică la Washington! Țara din Europa care va produce rachete Patriot pe teritoriul ei
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Ce nu se face de Rusalii. 7 superstiții și tradiții respectate de credincioși
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Chinezi au adus, în sfârșit, noul rival pentru Renault Clio și Dacia Sandero
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat