Prima pagină » Reportaj » BĂSESCU LA LIMA. România vrea să vândă nave militare în Peru. Cine l-a aclamat pe președinte în America Latină

BĂSESCU LA LIMA. România vrea să vândă nave militare în Peru. Cine l-a aclamat pe președinte în America Latină

Peruanii s-au strâns, câteva sute, în Plaza Mayor din Lima, în fața palatului prezidențial. Fac poze din gardene. Și aclamă. Tatăl președintelui însuși, Isac Humalla, e în direct prin telefon la televiziunea publică. Garda de onoare s-a aliniat să-i dea onorul lui Traian Băsescu. În vizită în Peru, în capul scărilor palatului, președintele Băsescu zâmbește aprobator la peruanii care își cântă la unison imnul cu mâna la inimă. Ollanta Humala Tasso cântă. El le zâmbește peruanilor doar din afișe cu el însuși pe care alegătorii liberi și le expun de bunăvoie in birouri.

Sursa foto: www.presidencia.gob.pe

Dincolo de discuții tehnice despre exportul de vagoane de metrou utilaje de foraj marin și medicamente generice Traian Băsescu și Ollanta Humala au avut si-un un interes mult mai sensibil: potențialul Peru de a cumpăra nave militare din România. 

De ce vrea Peru arme

Băsescu a lansat ideea, întâi în presa de stat peruană: „România are experiență și putem coopera cu Ejercito del Peru în special cu forțe navale”. El însuși ofițer de carieră, Humala a admis, mai mult voalat. „Trebuie sa înțelegem, România a avansat mult în zona tehnologiei de apărare. E o temă de interes pentru Peru, e important”, o spune fostul autor al revoltei împotriva lui Alberto Fujimori.

Mult mai direct a fost Băsescu: „România producând nave pentru Olanda, discuțiile continuă și cu Peru către o cooperare în această direcție”.
Ramiro Angulo e ziarist în Peru. Din ce-a citit pe agenția oficială dimineață, peruanii ar avea un interes mai larg. „Anul trecut am cumpărat avioane din Coreea de Sud. Acum ne mai trebuie arme. Suntem mult prea puțin dotați față de Chile care ne amenință pe un conflict marin”. O spune calm și natural.

Sursa foto: www.presidencia.gob.pe

Ambasada din Cuba rămâne pe loc

Mai mult accidental, Traian Băsescu a vorbit și despre Cuba spunând că ambasada României a fost activă și va rămâne în continuare, la Havana. O menține apărută după ce consilierul  Cristian Diaconescu îi face în șoaptă sugestii insistente.

Cu Peru, lista de intenții e mai lungă: vagoane de export, când peruanii își vor construi și ei metrou, microhidrocentrale construite în Peru, antibiotice trimise în America Latină la prețuri bune și companii comerciale mixte.

După Humala Tasso, gimnastica din România se poate importa la fel de bine. Atlet în timpul liber, ar da câteva burse sportivilor români să îi învețe în Peru cum se iau medalii.

Traian Băsescu este a doua zi în Peru, la 40 de ani după ce de la Nicolae Ceaușescu niciunul dintre președinți nu a mai ajuns la Lima în vizită oficială.
În prima vizită din 1973 incoace, Traian Băsescu l-a invitat și pe Humala în București, ca să semeze un parteneriat strategic. Ultimul președinte peruan la București, Alberto Fugimori, aflat acum în plină controversă dacă va fi sau nu eliberat din închisoare după sentința de 25 de ani pentru încălcarea drepturile omului a plecat de la noi în 1998, cu o decorație.

Peruanii își aleg președintele o dată la cinci ani și, după regimul militar al lui Alberto Fujimori, cu regula mandatelor care nu mai pot fi consecutive. Ollanta Moisés Humala Tasso este și preșdinte, dar și șef al guvernului

O televiziune a parlamentarilor, visul bucureștean e LIVE în Peru

Între CNN de limbă spaniolă și un canal de știri autohton, peruanii se uită la CRT – Congreso de la Republica television. Congresul are propriul post de televiziune, în slujba poporului – „Estamos travajando para todos” -, cam ce visau acum doi ani parlamentarii de la București. Știrile pozitive intră în ordine ierarhică: președinte, vice, apoi cei 130 de senatori. Congresul peruan e unicameral și e a doua oprire a președintelui la Lima. A treia va fi primăria, condusă de o femeie: Susana del Puente.

Peru e încă o țară a contrastelor. La nici un kilometru de coasta luxoasă a Pacificului, banalele studiouri foto-xerox scot totul din tiparnițe.Cu 13 ani în urmă, abia se depășea regimul militar. Acum, cu toată linia trasată încă gros între periferia amerindienilor și blocurile de sticlă în care stau moștenitorii foștilor conquistadori, nivelul lor de trai e peste cel din estul Europei. Cuprul și aurul, taxarea lejeră și relațiile bune cu americanii, chemați să facă free trade de produse, au adus Peru în topul celor mai rapide creșteri economice din lume.

Traficanții de droguri își fac și ei datoria față de țară: aduc 17% din PIB. Doar ecologiștii își mai fac griji, că plantațiile de coca ar putea distruge în timp pădurea tropicală. Națiunile unite cred că Peru a devenit cea mai mare producătoare de frunze de coca din lume și rivalizează Columbia în producția de cocaină.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Mega-gară de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Lună de miere transformată în tragedie! Doi tineri britanici proaspăt căsătoriți au murit într-un accident de elicopter în Grecia
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Băutura de 3 lei care ajută microbiomul, potrivit lui Carmen Brumă. Românii o au în casă, dar puțini știu cât e de benefică
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
O echipă de la MIT a conectat bacterii pentru a crea tranzistori vii