Prima pagină » Știri externe » Conflict la vârful Samsung. Președintele companiei a câștigat procesul intentat de rudele sale

Conflict la vârful Samsung. Președintele companiei a câștigat procesul intentat de rudele sale

Conflict la vârful Samsung. Președintele companiei a câștigat procesul intentat de rudele sale
Președintele Samsung Electronics, Lee Kun Hee, a reușit să păstreze controlul asupra celui mai mare producător de electronice din lume după ce tribunalul din Seul a respins acțiunea intentată de rudele sale, care revendică o participație în valoare de 3,7 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Președintele Samsung Electronics, Lee Kun Hee, a reușit să păstreze controlul asupra celui mai mare producător de electronice din lume după ce tribunalul din Seul a respins acțiunea intentată de rudele sale, care revendică o participație în valoare de 3,7 miliarde de dolari, transmite Bloomberg.

Fratele, sora și alți trei membri ai familiei miliardarului Lee Kun Hee (71 de ani) nu au reușit să demonstreze în instanță că au dreptul să dețină participații semnificative la Samsung Electronics și Samsung Life Insurance Co., potrivit deciziei anunțate vineri de tribunalul din capitala sud-coreeană.

Samsung Electronics este cel mai mare producător de telefoane mobile, televizoare și cipuri de memorie din lume, cu vânzări de 52,2 miliarde de dolari în ultimele trei luni ale anului trecut și un profit net de 6,5 miliarde de dolari, în urcare cu 76%.

Fratele șefului Samsung, Lee Maeng Hee, și sora sa, Lee Sook Hee, care nu au vreo funcție în grup, au apelat la justiție în februarie 2012 împreună cu alte trei rude pentru a obține participații semnificative la Samsung. Cei cinci nu au decis încă dacă vor face recurs la decizia anunțată vineri, a declarat avocatul lor, citat de Bloomberg.

Lee Kun Hee a declarat anterior, potrivit presei locale, că nu le va da „niciun ban” rudelor sale, deoarece succesiunea a fost stabilită clar de tatăl său.

Reprezentanții Samsung Group, proprietarul Samsung Electronics, au refuzat să comenteze asupra situației.

Samsung Electronics are în prezent o valoare de piață de 195 miliarde de dolari, după o creștere de 34% a acțiunilor în ultimele 12 luni.

Lee deține 41,5 milioane de acțiuni Samsung Life, fiind cel mai mare acționar cu o participație de 21%, iar analiștii sud-coreeni consideră că pierderea acestei poziții l-ar fi expus la perspectiva de a pierde controlul Samsung Electronics. Fratele său a revendicat 9,65 milioane de acțiuni, iar sora 2,6 milioane.

Averea lui Lee Kun Hee, cel mai bogat sud-coreean, este estimată la 11,2 miliarde de dolari pe baza activelor cunoscute publicului larg.

Afacerea de familie Samsung Group controlează peste 80 de companii care construiesc sau produc de la vehicule blindate și artilerie pentru armata Coreei de Sud la vase petroliere, parcuri de distracție și clădiri de apartamente. Gigantul industrial generează aproximativ 20% din Produsul Intern Brut al Coreei de Sud.

Samsung Electronics a realizat 44% din veniturile Samsung Group în 2011.

Grupul a fost înființat în 1938 de Lee Byung Chul, care a murit în 1987 fără a lăsa un testament. Lee Kun Hee a preluat atunci controlul companiei, care se ocupa la acea vreme cu pește congelat și legume proaspete. Avocatul său susține că Lee Byung Chul, figura patriarhală a familiei, și-a exprimat în repetate rânduri dorința ca Lee Kun Hee să preia controlul afacerii.

Lee Kun Hee a avut mai multe experiențe neplăcute în justiție. El a fost condamnat în 1996 pentru mituirea foștilor președinți Chun Doo Hwan și Roh Tae Woo, dar a fost grațiat un an mai târziu de președintele Kum Young Sam.

În 2008, Lee a fost nevoit să demisioneze din funcția de președinte al Samsung Group și Samsung Electronics după ce a fost acuzat de evaziune fiscală. Omul de afaceri a beneficiat în 2009 de o nouă amnistie prezidențială și a revenit în 2010 la conducerea companiei.

În luna decembrie a anului trecut, fiul lui Lee Kun Hee, Lee Jae Yong, a fost promovat vicepreședinte al Samsung Electronics.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un șofer din București a lovit un copac și două ambulanțe SMURD
Digi24
Vladimir Putin „a otrăvit” mințile rușilor. Mihail Kasianov, despre ultima întâlnire cu liderul de la Kremlin: „Te voi distruge oricum”
Cancan.ro
FBI intră pe fir în cazul lui Emil Gânj! Descoperiri ULUITOARE în telefonul criminalului din Mureș
Prosport.ro
Mădălina Ghenea i-a înnebunit pe arabi. Cum și-a făcut apariția în Qatar
Adevarul
Povestea celui mai bogat sat din Ucraina, aflat la graniţa cu România. Paradoxul castelelor din Nyzhnia Apșa
Mediafax
AEP: Peste 2.2 milioane de alegători înscriși pentru alegerile locale parțiale de duminică
Click
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Digi24
Rachete spațiale, aur ilegal și o misiune imposibilă a Legiunii Străine: De ce nu poate Europa să își apere frontiera din Amazon
Cancan.ro
Ultimele imagini cu Rodica Stănescu înainte să moară! Se transformare radical de dragul iubitului. Intervenții estetice și...
Ce se întâmplă doctore
Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie 2026? Ministrul Muncii a clarificat situația
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Tesla Model 3 Standard, disponibilă și în România. E cea mai ieftină Tesla și poate fi luată în rate
Descopera.ro
Un EXPERT spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat INTELIGENTE
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ nedumerit: - Iubita mea s-a întins pe canapea, şi-a dat fusta jos, şi-a smuls...
Descopera.ro
Astronomii descoperă că o forță misterioasă influențează piticele albe