Prima pagină » Știri politice » Blaga: Salut moțiunea Monicăi Macovei, dar ar trebui să fie mai atentă la exprimări

Blaga: Salut moțiunea Monicăi Macovei, dar ar trebui să fie mai atentă la exprimări

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că salută moțiunea Monicăi Macovei pentru șefia PDL, dar a arătat că europarlamentarul ar trebui "să fie mai atentă la exprimări", menționând că "acei FSN-iști" au susținut-o pe ea și pe Cristian Preda să intre în Parlamentul European.

Întrebat dacă PDL se împarte în reformiști și FSN-iști, așa cum a descris partidul Cristian Preda la lansarea moțiunii „Reformiștii” a Monicăi Macovei, vasile Blaga a răspuns: „Nu. Salut moțiunea doamnei Macovei și a colegilor din grupul respectiv, dar cu câteva nuanțe din declarațiile domniilor lor eu cel puțin nu sunt de acord cu ele. Reformiști, FSN-iști, aici domnul Preda a fost membru de partid înainte de ’89 și doamna Macovei nu cred că putea fi procuror dacă nu era membru de partid. Acei FSN-iști i-au trimis în Parlamentul European, i-au susținut să intre în Parlamentul European, i-a susținut ca miniștri, când nici măcar nu erau membri ai partidului, pe domniile lor”, a precizat Blaga, înainte de ședința BPN al PDL.

El a arătat că nu știe dacă aceștia mai rămân în partid dacă nu câștigă.

„Dacă nu câștigă eu mă gândesc dacă („reformiștii” – n.r.) mai rămân în partid. Nu mi se pare o abordare fericită. Adică, ce are asta cu reforma? Asta sună a reformă? Asta nu sună nici măcar a democrație. Dacă tot ții la partidul ăsta pe care vrei să-l conduci, eu cred că ține și vrea să-l conducă, dar să fie mai atentă la exprimări”, a mai spus Blaga despre Monica Macovei.

El s-a referit și la declarațiile „reformiștilor” din partid care doresc să se „bată” cu stânga socialistă. „Cine i-a oprit? Tocmai am avut o bătălie acum două luni pe care am pierdut-o din păcate. Nu i-am văzut în țară nici pe dânsa, nici pe domnul Preda. De la Bruxelles pot să vorbești, bătălia a fost în toate satele și comunele României”, a arătat Vasile Blaga.

El a fost întrebat cum comentează unele afirmații ale Monicăi Macovei care ar fi spus că ar dori „exorcizarea spiritului FSN-ist din PDL” în cazul în care va câștiga ea alegerile. „Nu mă pricep, nu sunt nici popă, mă scuzați preot, nu mă pricep la vrăjitorii, întrebați-o pe dânsa”, a spus Blaga.

Europarlamentarul PDL Monica Macovei și-a anunțat candidatura la șefia partidului, ea precizând, în conferința de presă susținută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moțiunea pe care o depun împreună se numește „Reformiștii”.

„Candidez la președinția PDL, moțiunea pe care o depunem împreună se numește «Reformiștii»”, a spus Macovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prea mult STRES? De ce ai nevoie de o pauză chiar azi
Digi24
Mesaje de „La mulți ani” pentru Sfânta Maria 2026: Urări pe care să le trimiți sărbătoriților pe 15 august
Cancan.ro
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Cum au reușit 24 de iepuri să cucerească un întreg continent și să provoace dezastre. „Invazia începută în 1859 continuă și astăzi”
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
A murit mama Ancăi Alexandrescu. Prezentatoarea TV trece prin clipe extrem de grele
Digi24
Cum a pregătit Rusia „trupe de șoc” care să creeze haos în Rep. Moldova: Un plan pus la cale din „Silicon Valley”-ul Kremlinului
Cancan.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
„Looksmaxing”: Ce sunt serviciile care promit să „măsoare” frumusețea