Prima pagină » Magazin » La o zi după ce s-a prăbușit pe scenă, Justin Bieber a încercat să-l lovească pe paparazzo-ul care l-a fotografiat așa

La o zi după ce s-a prăbușit pe scenă, Justin Bieber a încercat să-l lovească pe paparazzo-ul care l-a fotografiat așa

Imaginile fac înconjurul lumii

La doar câteva ore după ce a fost externat din spitalul din Londra, solistul Justin Bieber a lovit unul dintre fotografii care îl așteptau în fața hotelului în care era cazat, relatează Daily Mail.

EUROVISION 2013, finala selecției naționale. CEZAR câștigă EUROVISION ROMÂNIA 2013

Altercația a avut loc după ce garda de corp a cântărețului canadian în vârstă de 19 ani a încercat să îi îndepărteze pe jurnaliști. După ce Bieber a urcat în mașină, unul dintre britanici a început să îl insulte pe adolescent, care a coborât nervos și a încercat să-și facă singur dreptate.

„Am să te bat de îți va suna apa în cap!”, a amenințat vedeta, încercâd să-i smulgă jurnalistului aparatul de fotografiat.

Totuși agenții de securitate care îl însoțeau pe Bieber au intervenit imediat, iar incidentul nu a continuat. Mai târziu în aceeași zi, solistul a postat pe Twitter o serie de mesaje prin care le-a explicat fanilor săi că trece printr-o perioadă dificilă.

„Uneori, când oamenii îți pun aparatele de fotografiat în față toată ziua și îți strigă tot felul de lucruri urâte… Sunt om. Am avut o săptămână grea”, a scris acesta, făcând referire la evenimentul recent petrecut la O2Arena din Londra, când a leșinat pe scenă în timpul unui concert.

Atunci, Scooter Braun, managerul lui Bieber, a urcat pe scenă pentru a explica mulțimii ceea ce se petrecea în culise.

„Justin a cam rămas fără aer. S-a plâns pe parcursul întregului show, iar acum este în culise cu un medic și cu echipa de la urgențe”, a anunțat Scooter Braun. „I-au spus că vor ca el să meargă la spital pentru a vedea ce se întâmplă cu plămânii lui”, a mai spus acesta.

Canadianul s-a întors însă pe scenă după puțin timp, fiind întâmpinat cu ovații și a continuat concertul.

Acestea nu sunt însă singurele probleme cu care Justin Bieber s-a confruntat în turneul său din Marea Britanie.

Artistul a întârziat peste două ore la un show pe care l-a susținut în urmă cu câteva zile, iar reacțiile negative ale fanilor l-au determinat să își ceară scuze la scurt timp după aceea. Apoi, de ziua lui de naștere, cântărețul s-a plâns prietenilor, spunând că aceea a fost „cea mai rea aniversare” din viața lui, după ce accesul într-un club din Londra i-a fost refuzat pentru că în anturajul său se afla fiul lui Will Smith, Jaden, care la 14 ani nu avea vârsta legală pentru a intra într-un astfel de local.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
De ce ne place cafeaua chiar dacă la început ni se pare amară?
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi