Prima pagină » Știri » Dan Diaconescu află azi dacă OTV mai poate emite

Dan Diaconescu află azi dacă OTV mai poate emite

Dan Diaconescu află azi dacă OTV mai poate emite

Curtea de Apel București (CAB) hotărește, miercuri, dacă postul OTV, patronat de Dan Diaconescu, mai are dreptul să emită.

CAB a judecat miercurea trecută cererea de anulare a deciziei CNA privind retragerea licenței OTV, însă a rămas în pronunțare și urmează să decidă astăzi.

Avocații postului au depus și o cerere de suspendare provizorie a deciziei CNA până la rămânerea irevocabilă a solicitării de anulare a acesteia. Cererea a fost respinsă de instanță în 31 ianuarie. Decizia Curții de Apel București în cazul solicitării de suspendare provizorie a fost contestată la instanța supremă, urmând ca recursul să fie judecat în 12 aprilie.

Potrivit avocaților lui Diaconescu, în cele două cereri depuse la Curtea de Apel București în legătură cu decizia CNA de retragere a licenței OTV, sunt invocate „trei motive mari și late”.

„Primul motiv este acela că amenzile vechi au fost contestate, iar faptul că ele, contestațiile, au fost respinse definitiv după deschiderea procedurii, chiar dacă erau amenzi prealabile, și prin urmare datoria era dinaintea procedurii, nu ne permitea să le plătim”, au arătat avocații OTV.

CITEȘTE AICI MAI MULTE DESPRE VESTEA PRIVIND OTV PE CARE O AȘTEAPTĂ DAN DIACONESCU.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Câți bani a primit Donald Trump de la Amazon pentru documentarul „Melania”