Prima pagină » Știri externe » Vladimir Putin ordonă vaste manevre militare în Marea Neagră. Participă 36 de nave și peste 7.000 de oameni

Vladimir Putin ordonă vaste manevre militare în Marea Neagră. Participă 36 de nave și peste 7.000 de oameni

Vladimir Putin ordonă vaste manevre militare în Marea Neagră. Participă 36 de nave și peste 7.000 de oameni
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat începerea, joi, a unor manevre militare de amploare în Marea Neagră, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Itar-Tass, relatează AFP.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat începerea, joi, a unor manevre militare de amploare în Marea Neagră, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția Itar-Tass, relatează AFP, potrivit Mediafax.

În total, 36 de nave staționate la Sevastopol, baza navală rusă din Crimeea (Ucraina), și la Novorosiisk (sudul Rusiei) și până la 7.000 de persoane vor participa la aceste manevre, a precizat Peskov.

Ordinul președintelui rus de a demara manevre militare a fost transmis ministrului rus al Apărării, Serghei Șoigu, joi la ora locală 04.00 (02.00 ora României).

Manevrele „neplanificate” au ca obiectiv testarea capacității de luptă și nivelul de cooperare între diferitele unități ale armatei ruse, a explicat Peskov.

El a mai adăugat că Rusia nu a informat în prealabil partenerii străini cu privire la aceste manevre, precizând că acest lucru nu a fost necesar deoarece numărul militarilor care participă la exercițiu este mai mic de 7.000, potrivit agențiilor ruse.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce te trezești în fiecare noapte la 02:30? Explicația unui renumit profesor român și regula simplă pentru un somn bun
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe