Prima pagină » Știri politice » Primarul Ploieștiului spune că nu va da în 2013 și 2014 „pensia municipală” promisă în campanie

Primarul Ploieștiului spune că nu va da în 2013 și 2014 „pensia municipală” promisă în campanie

Primarul Ploieștiului, care anul trecut în campania electorală a promis tuturor pensionarilor din municipiu "pensie municipală" în valoare de 200 de lei, a afirmat că ajutorul bănesc nu va fi acordat nici anul acesta și nici anul viitor, întrucât nu a identificat în buget fonduri în acest sens.

Primarul Ploieștiului, care anul trecut în campania electorală a promis tuturor pensionarilor din municipiu „pensie municipală” în valoare de 200 de lei, a afirmat că ajutorul bănesc nu va fi acordat nici anul acesta și nici anul viitor, întrucât nu a identificat în buget fonduri în acest sens.

Primarul municipiului Ploiești, Iulian Bădescu (PSD), aflat la primul mandat, a declarat, luni, în ședința Consiliului Local în cadrul căreia s-a votat bugetul orașului, că „pensia municipală” pe care a promis-o pensionarilor ploieșteni în campania electorală pentru alegerile locale nu va fi acordată nici anul acesta și nici anul viitor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În cadrul ședinței extraordinare a CL Ploiești, un consilier PDL a vrut să depună un amendament prin care bugetul să prevadă și sume pentru acordarea „pensiei municipale”, un ajutor social pe care primarul Bădescu l-a promis tuturor celor 62.000 de pensionari din municipiu.

În replică la amendamentul consilierului PDL, primarul Iulian Bădescu i-a cerut acestuia să precizeze care este sursa pentru alocarea acestei pensii, spunând că el nu a „reușit” să „identifice” sursa pentru alocarea ajutorului promis pensionarilor.

„Unde identificasem eu bani pentru pensia municipală acum vreo doi ani nu mai sunt. Așa că anul acesta și anul viitor chiar nu văd undeva vreo sursă ca să dăm pensia municipală”, a spus Iulian Bădescu.

El a justificat decizia de a nu acorda pensia promisă prin faptul că Primăria are de achitat către constructorul stadionului „Ilie Oană” sume mari pe care acesta le-a câștigat în instanță după finalizarea lucrărilor de refacere a stadionului.

În plus, Bădescu a spus că tot de la bugetul local trebuie achitați bani unor firme care au făcut reabilitarea termică a unor blocuri din oraș, contractele fiind semnate în mandatul fostului primar în baza unor promisiuni conform cărora municipiul Ploiești ar fi urmat să primească bani de la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea blocurilor, sumele pentru care s-au încheiat contracte fiind mult mai mici decât cele promise.

La rândul său, consilierul PDL a răspuns: „Dacă identificam această sumă, fiți convins că poate promiteam și noi în campanie”.

În campania electorală pentru alegerile locale din 2012, candidatul USL la Primăria Ploiești, Iulian Bădescu, ales primar al municipiului, a trimis, prin poștă, pensionarilor din Ploiești „taloane de pensie municipală”, prin care le promitea acordarea, sub forma unei plăți lunare, a unui venit suplimentar în cuantum de aproximativ 200 de lei.

„Știm că există resurse pentru ca viața dumneavoastră să fie decentă și onorantă. În mandatul 2012 – 2016, Primăria Ploiești trebuie să vă acorde, sub forma unei plăți lunare, o sumă de aproximativ 200 de lei. Reprezentăm garanția unei conduceri competente și corecte a Ploieștiului și a județului Prahova. Vă rugăm să păstrați talonul de mai jos pentru a vă înscrie în iunie 2012, pe listele Primăriei pentru acordarea Pensiei Municipale”, scria pe talonul trimis tuturor pensionarilor ploieșteni.

Pe hârtiile trimise ca „talon de pensie municipală” se specifica faptul că aceste taloane sunt tipărite pentru USL Ploiești într-un tiraj de 70.000 de exemplare. La momentul la care aceste taloane au fost împărțite pensionarilor, distribuirea lor a stârnit reacții vehemente din partea PDL Prahova.

La alegerile locale, Iulian Bădescu a obținut cu 1.600 mai multe voturi decât fostul primar al Ploieștiului Andrei Volosevici (PDL).

În august 2012, Bădescu spunea că nu știe când va acorda „pensia municipală” în valoare de 200 de lei promisă vârstnicilor în campania electorală, adăugând că nu știe nici câți pensionari au depus cereri pentru a primi acest ajutor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce nu se ieftinește benzina, deși petrolul s-a prăbușit? Explicația care îi va ENERVA pe șoferi
Digi24
Cât de mulțumit a fost ministrul Radu Miruță de răspunsul Ucrainei privind drona explodată la Constanța. „Este absolut legitim”
Cancan.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Furtuni, grindină și vijelii în mai multe județe din România
Prosport.ro
Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu, poze fără inhibiții la 20 de ani! Apariția cu care a întors toate privirile
Adevarul
Drumul Regelui, noua șosea din Munții Zarandului. De la bârlogul haiducilor lui Față Neagră la casa lui Arsenie Boca și Vața Băi
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Zodiile care se vor bucura de succes pe toate planurile până pe 9 iulie. Nativul care se află în centrul atenției și atrage toate oportunitățile
Digi24
Rusia pregătește un atac asupra Poloniei, avertizează SUA. Soldații Moscovei ar putea traversa granița și pătrunde pe teritoriul NATO
Cancan.ro
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Ce se întâmplă doctore
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Descopera.ro
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
O terapie surprinzătoare îi ajută pe oameni să nu se mai teamă de eșec