Prima pagină » Știri politice » Oltean: „Principiul actualei guvernări este de a minți dimineața, la amiază, la cină și la miezul nopții”

Oltean: „Principiul actualei guvernări este de a minți dimineața, la amiază, la cină și la miezul nopții”

Oltean:
Vicepreședintele PDL Ioan Oltean afirmă că "principiul fundamental al actualei guvernări este acela de a minți: dimineața, la amiază, la ojână, la cină și la miezul nopții", făcând referire la afirmațiile senatorului Cristiana Anghel, "susținătoare a USL prin toate încheieturile fizicului ei".

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean afirmă că „principiul fundamental al actualei guvernări este acela de a minți: dimineața, la amiază, la ojână, la cină și la miezul nopții”, făcând referire la afirmațiile senatorului Cristiana Anghel, „susținătoare a USL prin toate încheieturile fizicului ei”.

Vicepreședintele PDL Ioan Oltean a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că actuala guvernare „minte încontinuu”, el arătând că nu doar opoziția remarcă acest lucru, ci și cei care au susținut USL, transmite corespondentul Mediafax.

„Suntem în fața unei guvernări cu o lipsă de performanță fără precedent. Suntem în fața unui Guvern mai slab ca oricare alt Guvern din 1990 încoace. Constatăm că, în ultimul timp, tot mai multe voci din interiorul USL, oameni cu o anumită reprezentativitate, oameni care s-au calat pe o anumită poziție în lupta împotriva guvernelor Boc și Ungureanu astăzi vin și spun în mod deschis că suntem în fața unui guvern care a mințit națiunea la alegerile din noiembrie-decembrie 2012”, a spus Oltean.

El s-a referit la opiniile exprimate de senatorul Cristiana Anghel, numit-o pe aceasta „luptătoare pe baricada USL” și „susținătoare a USL prin toate încheieturile fizicului ei”, și la cele ale lui Adrian Sobaru.

„Astăzi doamna senator Anghel spune că actuala putere nu a rezolvat nici problema pensiilor, nici a bolnavilor de cancer care nu au medicamente și că USL a mințit și nu s-a ținut de cuvânt. (…) O declarație și o analiză mai consistentă și mai pertinentă decât a doamnei senator la adresa guvernării Ponta nu cred că poate să facă un reprezentant marcant al PDL”, a declarat Oltean.

El a spus că oricine poate vedea că viața în România este pe zi ce trece tot mai grea.

„Cert este că viața în România se înrăutățește, că Guvernul Ponta nu a luat nici măcar o singură măsură cu caracter economic, că țara e în vraiște, că astăzi nu este o investiție nouă, că nu există un leu pentru investițiile majore dezvoltate de Guvernul Boc și care trebuie să fie continuate. Cert este că se închid firmele în fiecare zi și că minciuna e ridicată la rang de lege. Principiul fundamental al actualei guvernări este acela de a minți, dimineața, la amiază, la ojână, la cină și la miezul nopții. Se minte încontinuu”, a spus Oltean.

El a mai afirmat că PDL are o sarcină „deloc ușoară”, aceea de a dezvolta o opoziție serioasă, de a „trage de mânecă” guvernarea de câte ori greșește și de a „informa corect” poporul.

Oltean a făcut apoi apel la mass-media să prezinte guvernarea actuală fără să mai facă apel la cele ale lui Emil Boc.

„Facem un apel la toate televiziunile să prezinte guvernarea în termenii cei mai corecți și să nu mai caute justificări în ce privește guvernarea de azi la guvernarea Boc. A trecut un an, suficient de mult pentru ca Guvernul Ponta să poată veni în fața poporului cu măsuri care să dea credibilitate, speranță și nădejde”, a conchis Ioan Oltean.

Senatorul USL Cristiana Anghel, învățătoarea care a făcut greva foamei, s-a arătat extrem de dezamagită, într-un interviu, de faptul că alianța din care face parte nu-și respectă promisiunile electorale de a ajuta categoriile de oameni cărora le-a promis ajutor.

„Într-un interviu, parlamentarul spune că nu s-a rezolvat nici problema pensiilor, nici a bolnavilor de cancer care nu au medicamente: „(…)am mințit și nu ne ținem de cuvânt! Suntem mai rău decât pedeliștii! Măcar ăia nu au spus că vor face niște lucruri. Noi am zis că le facem și le uităm. Găsim scuza iar cu criza. Dar dă-o Doamne iartă-mă de criză! Când ai făcut programul de guvernare nu știai că e criză?”, a spus senatorul.

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, joi, de jurnaliști, cum apreciază discursul senatoarei PC Cristiana Anghel, care afirma că USL a mințit mai mult decât PDL, el precizând: „Strict în cazul doamnei, m-am gândit la un singur lucru: că pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești”.

Vineri, premierul Victor Ponta a precizat, pe contul său de Facebook, că regretă exprimarea în legătură cu senatorul PC Cristiana Anghel, catalogând-o drept una „nefericită”.

„Exprimarea mea în legatură cu învățătoarea Anghel a fost una nefericită și o regret. Am vrut să folosesc un proverb românesc, care reflectă, de obicei, mâhnirea în legatură cu dezamagirea produsă de cineva. Nu am avut nicio intenție negativă și cred că am fost interpretat greșit. De acum, personal, mă voi abține să mai comentez acest subiect”, a precizat Ponta.

Cristiana Sabău, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!