Prima pagină » Economic » TOPUL MARILOR EXPORTATORI DE LEMN. Cum au ajuns austriecii și turcii să vândă străinilor „aurul verde” al României

TOPUL MARILOR EXPORTATORI DE LEMN. Cum au ajuns austriecii și turcii să vândă străinilor „aurul verde” al României

gândul vă prezintă topul celor mai mari zece exportatori de lemn, de cărbune de lemn și de articole din lemn din România în anul 2012.

Clasamentul celor mai mari exportatori de lemn din România a fost dominat anul trecut de către companii deținute de grupuri din Austria și din Turcia, precum Holzindustrie Schweighofer, Kronospan România, Egger România și Kastamonu România, conform datelor obținute de gândul de la Institutul Național de Statistică (INS).

Doar cifra de afaceri cumulată a celor patru companii ajungea în 2011, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor Publice (MFP), la 3,65 miliarde de lei, echivalentul a circa 862,76 milioane de euro.

În total, însă, cei mai mari 10 exportatori de lemn, de cărbune și de articole din lemn din România înregistrau, la aceeași dată, o cifră de afaceri de 4,14 miliarde de lei, aproximativ 978,92 milioane de euro.

Cu toate acestea, doar jumătate dintre companiile în cauză înregistrau profit în 2011, în valoare totală de 337,49 milioane de lei (79,63 milioane de euro), în timp ce restul aveau pierderi cumulate de 85,90 milioane de lei (20,27 milioane de euro).

Totodată, afacerile din industria lemnului au devenit pe parcursul ultimilor ani din ce în ce mai profitabile, având în vedere faptul că în 2007 cifra de afaceri totală a acelorași 10 companii era cu peste 2,62 miliarde de lei mai scăzută (522,78 milioane de euro), conform datelor MFP.

Topul celor mai mari exportatori de lemn, cărbune de lemn și articole din lemn din România în anul 2012

Topul celor mai mari exportatori de lemn din România este dominat în ultimii ani de grupul austriac Holzindustrie Schweighofer, deținut de peste 360 de ani de familia Schweighofer. Holzindustrie Schweighofer SRL înregistra, în 2011, potrivit celor mai recente date ale MFP, o cifră de afaceri de 1,58 miliarde de lei (375,07 milioane de euro) și un profit net de 312,86 milioane de lei (73,82 milioane de euro). La aceeași dată, pentru această companie lucrau 1.267 de persoane.

FOTO: www.schweighofer.at/ro – Două dintre fabricile Holzindustrie Schweighfer.

Austriecii au intrat pe piața din România în anul 2002, iar în prezent dețin patru unități de producție pe piața locală. Trei dintre acestea se află în Moldova, în județele Suceava și Bacău, la Rădăuți, Siret și Comănești, iar cea de-a patra se găsește în județul Alba, la Sebeș. O mare parte dintre produsele fabricate de ei în România ajung, în prezent, pe piața niponă.

Conducerea grupului are în vedere extinderea pe piața românească, anunțând încă de la finalul lunii martie a acestui an o investiție, în valoare de 150 de milioane de euro, pentru construirea unei noi fabrici de această dată în județul Covasna, în localitatea Reci. Ea va funcționa începând cu anul viitor și va asigura locurile de muncă necesare pentru circa 650 de persoane.

Prima unitate a Holzindustrie Schweighofer din România a demarat producția în anul 2003 și a fost cea construită la Sebeș. Conform datelor postate pe site-ul oficial al companiei, toată materia primă prelucrată aici, lemn de molid și de brad, provine din pădurile românești.

A doua fabrică deschisă în țara noastră de grupul austriac a fost, în anul 2008, cea de la Rădăuți, în același an acesta preluând și unitatea de producție de la Siret. Lemnul de molid și cel de pin prelucrat la Rădăuți provin în proporție de 75% din România, restul venind din Ucraina, potrivit aceleiași surse.

Doi ani mai târziu, cei de la Holzindustrie Schweigfer au preluat și unitatea de producție de la Comănești.

Click pentru a mări (INFOGRAFIC: gândul.info – date INS)

Al doilea loc în clasamentul celor mai mari exportatori de lemn, cărbune de lemn și articole din lemn ai României este ocupat tot de către o companie condusă de austrieci, Kronospan Sebeș SA, parte de grupului Kronospan, care în 2011 înregistra o cifră de afaceri de 972,23 milioane de lei (229,41 milioane de euro).

În total, reprezentanții grupului Kronospan au investit peste 500 de milioane de euro pe piața locală și, în prezent, dețin două fabrici, în Brașov și în Sebeș, și un centru logistic în Constanța.

La finalul lunii martie a acestui an, conducerea companiei a anunțat o investiție de 40 de milioane de euro pentru dublarea capacității de producție a plăcilor de tip OSB la fabrica din Brașov, potrivit Ziarul Financiar.

FOTO: www.kronospan.ro – Fabricile grupului austriac Kronospan.

Conform datelor MFP, producătorul de plăci de lemn de înaltă calitate, PAL și MDF, Kronospan Sebeș, înregistra în urmă cu doi ani o pierdere de 31,62 milioane de lei (7,46 milioane de euro) și avea 442 de angajați.

Egger România SRL, parte a grupului Egger care deține 17 fabrici în Europa și este controlat tot de către austrieci, ocupă poziția terță în topul celor mai mari exportatori de lemn din România. Peste 60% din producția curentă a acestei companii este trimisă la export în 29 de țări, atât din Europa de Est și de Sud, cât și din Orientul Mijlociu. O parte din produse ajung, de asemenea, în statele baltice și în cele din Comunitatea Statelor Independente.

Compania a înregistrat, în 2011, pe piața locală o cifră de afaceri de 591,35 milioane de lei (139,54 milioane de euro) și un profit net de 9,01 milioane de lei (2,12 milioane de euro). La aceeași dată, pentru Egger România lucrau 421 de angajați.

FOTO: www.egger.com – Fabrica Egger de la Rădăuți.

Austriecii dețin din 2008 o fabrică în județul Suceava, la Rădăuți, unde se produce în mare parte PAL și un birou de vânzări la București.

Al patrulea loc în top este ocupat tot de către cei de la Kronospan, prin Kronospan România SRL, iar pe a cincea poziție se află turcii de la Kastamonu România SRL, care produc atât PAL brut și melaminat, cât și fețe de uși, foi de uși și uși cu toc.

Turcii au preluat, în anul 1998, 98% dintre acțiunile fostei Prolemn Reghin, transformând-o în timp în două unități de producție, în cadrul cărora lucrau, în 2011, conform datelor MFP, 553 de persoane. Produsele fabricate aici sunt exportate în 30 de state, printre care se numără și Turcia, Ucraina și Franța.

FOTO: www.kastamonu.ro – Fabrica de PAL și fabrica de uși a Kastamonu România.

Tot în urmă cu doi ani, compania avea o cifră de afaceri de 170,2 milioane de lei (40,16 milioane de euro), dar înregistra pierderi nete în valoare de 1,2 milioane de lei (aproape 285.000 de euro).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Manchester City câștigă Cupa Angliei în fața celor de la Chelsea
Digi24
Așteptări mari, rezultate dezamăgitoare. Summitul cu Xi îl readuce pe Trump la realitate: China nu a cedat în problemele importante
Cancan.ro
Grindina a făcut prăpăd în România. Ciclonul a lovit o mare parte din țară
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Mai mulți răniți după ce un bărbat a intrat cu mașina într-o mulțime în Italia. Șoferul a înjunghiat un trecător care a încercat să-l oprească
Mediafax
NATO va presa companiile europene de armament să crească investițiile
Click
Horoscop 17 mai. Leii sunt în centrul atenției, Scorpionii au de luat decizii importante
Digi24
Omul pe care Putin îl vrea mort și care ar putea obține pacea în Ucraina: „Am avut de-a face cu ei mulți ani, știu cum să le vorbesc”
Cancan.ro
Cât durează finala Eurovision 2026. Ora la care se va termina spectacolul de la Viena
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Turcii și românii lucrează la o dronă terestră pentru armată: FOTO și primele detalii despre proiect
Descopera.ro
Vera West, femeia care a creat unul dintre cele mai recunoscute costume din istoria filmului horror
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
De ce muzica agresivă îi calmează pe unii oameni. Ce spun psihologii despre metal, furie și anxietate