Prima pagină » Știri » OAMENII TARI ai României. De ce sunt ei trimiși în Afganistan

OAMENII TARI ai României. De ce sunt ei trimiși în Afganistan

Un proiect gândul.info - Oameni Tari

Pentru că dorim să vă oferim o experiență cât mai interactivă cu jurnalismul de calitate, pentru că felul în care spui o poveste contează la fel de mult ca și povestea în sine, dar și pentru că ținem pasul cu noutățile din mass-media online, gândul vă oferă o nouă experiență mediatică.

NOUL SITE AL PROIECTULUI GÂNDUL.INFO – OAMENI TARI

Am încercat să vă oferim, în ultimele luni, povești interesante, altfel de imagini ale Irakului și ale Afganistanului, așa cum se văd aceste teatre prin ochii militarilor români care au ajuns și au luptat aici.

De acum, poveștile din seria OAMENI TARI se află pe un site nou, interactiv, care schimbă modul în care este prezentat conținutul de calitate în România.

La zece ani de la invazia din Irak și cu un an înaintea retragerii din Afganistan, vă invităm să îi cunoașteți pe acești români speciali, să le citiți și să le vedeți poveștile de viață. Ei sunt câțiva dintre OAMENII TARI ai României.

Pentru foarte mulți români, însă, este greu de înțeles până și de ce am ajuns noi în aceste teatre de operații. „Ce căutăm noi acolo?” – iată o întrebare recurentă, cu care i-am confruntat și pe militarii pe care i-am cunoscut. Maiorul Ștefan Neagu le-a oferit românilor un răspuns, pe care îl găsiți pe noul site al proiectului OAMENI TARI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi