Prima pagină » Sport » „Liga nu se opune”. Când ar putea Steaua să primească trofeul de campioană

„Liga nu se opune”. Când ar putea Steaua să primească trofeul de campioană

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a anunțat, marți, că instituția pe care o conduce nu se opune ca Steaua să primească trofeul de campioană la finalul partidei cu Dinamo din etapa a XXXI-a a Ligii I.

Președintele LPF, Dumitru Dragomir, a anunțat, marți, că instituția pe care o conduce nu se opune ca Steaua să primească trofeul de campioană la finalul partidei cu Dinamo din etapa a XXXI-a a Ligii I.

„Steaua este campioană. E imposibil să piardă titlul, două meciuri egale tot mai fac până la sfârșit. Așa că nu îi mai prinde nimeni. Acordarea trofeului se face când solicită clubul în cauză. Noi nu ne opunem dacă ei (n.r. – oficialii FC Steaua) ne solicită să le fie acordat trofeul la meciul cu Dinamo. Dacă Dinamo ar fi la un punct distanță de Steaua, atunci da, am incita lucrurile… dar așa, dacă sunt la 15-20 de puncte, nu are cine să se mai supere. Stadionul nu o să fie plin de dinamoviști, o să fie jumătate cu steliști. Mă tem chiar că vor fi mai mulți steliști”, a explicat Dragomir.

Oficialul LPF susține că nu este nicio problemă ca festivitatea de decernare a trofeului și a tricourilor de campioni să aibă loc chiar dacă derbiul este programat la 10 mai, dată la care suporterii dinamoviști sărbătoresc 16 ani de la incendierea peluzei stadionului din Ghencea. „Cine sărbătorește așa ceva e un cretin, e de Bălăceanca. Dacă îl omori pe unul și îi sărbătorești moartea înseamnă că ești nebun. Ce faci, dai foc la o casă și sărbătorești?”, a spus președintele.

Întrebat ce părere are despre fostul acționar al FC Dinamo, Cristian Borcea, care a sărbătorit acel eveniment în anii trecuți, Dragomir a răspuns: „Domnul Borcea este un suporter la această oră, așa că poate să se manifeste cum vrea el, dar în limitele legii”.

Referitor la programarea a cinci partide din etapa a XXIX-a în ajunul și în ziua de Paște, Dragomir a menționat că zilele și orele de disputare sunt stabilite de posturile de televiziune care dețin drepturile de transmisie. „Toate cluburile au primit o groază de bani din partea televiziunilor, iar acestea din urmă comandă orele și zilele de disputare ale meciurilor. Dar și Chelsea sau Manchester United joacă la ora 14.00, joacă în ziua de Paște sau de Crăciun și nu e nicio problemă. Deci, nu noi, Liga, am pus meciurile în ziua de Paște, ci televiziunile”, a precizat Dumitru Dragomir.

Președintele LPF cataloghează drept „slabe” arbitrajele din etapa a XXVIII-a. „A fost o săptămână cu arbitraje slabe, dar problemele din arbitraj au dispărut în proporție de 50-60 la sută. E liniște și bine, chiar dacă au mai greșit arbitrii”, a adăugat oficialul Ligii.

El exclude posibilitatea ca atacantul echipei naționale a României, Adrian Mutu, să se transfere în Liga I în ciuda vârstei acestuia. „Mutu este Mutu și la 35 de ani tot nu avem altul mai bun ca el. Păi Mutu vine pe salariu de 500.000 de euro pe an? Mutu e jucător de 2-3 milioane pe an”, a precizat președintele Ligii.

Dumitru Dragomir nu va merge la finala Ligii Campionilor, programată în 25 mai la Londra, dacă în ultimul act al competiției se vor califica cele două formații germane, Bayern Munchen și Borussia Dortmund. „Va fi o finală nemțească, dar mai e un hop de trecut diseară. Eu nu o să merg la finală dacă sunt cele două din Germania. Mi-am cumpărat bilete, totul e aranjat de o jumătate de an, dar nu merg. Eu aș fi vrut să văd o echipă spaniolă cu una nemțească”, a explicat Dumitru Dragomir.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Rugăciunea pentru momentele de cumpănă. Rostește-o zilnic timp de o lună și caută liniștea sufletească
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Locuitorii unei țări vor primi 10.000 de dolari ca urmare a creșterii economice generate de Inteligența Artificială