Prima pagină » Știri » GALERIE FOTO. Băsescu a purtat clop și traistă la „Sâmbra Oilor”

GALERIE FOTO. Băsescu a purtat clop și traistă la „Sâmbra Oilor”

Președintele Traian Băsescu participă, sâmbătă, la Zilele Comunei Peștera, în județul Constanța, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale.

Președintele Traian Băsescu participă, duminică, la prânz, la sărbătoarea „Sâmbra Oilor” în localitatea Certeze din județul Satu-Mare, el fotografiindu-se alături de câțiva participanți la eveniment.

Președinția a anunțat, duminică, în jurul prânzului, că șeful statului participă, în Certeze, județul Satu-Mare, la „Sâmbra Oilor”.

În jurul orei 13, câteva fotografii cu președintele Băsescu participând la eveniment au fost postate pe pagina de Facebook „Alături de Președintele Nostru”.

În aceste fotografii, șeful statului apare alături de participanți la eveniment, râzând, purtând un clop pe cap și cu o traistă populară pe umăr.

De asemenea, președintele s-a fotografiat alături de diverși participanți la sărbătoare.

Președintele Traian Băsescu a mai participat și în mai 2009 la sărbătoarea câmpenească Sâmbra Oilor.

Cu acea ocazie, el s-a întâlnit cu Mircea Geoană, prezent și el la eveniment. Băsescu și Geoană s-au întâlnit doar pe scenă, la deschiderea oficială, șeful statului dându-i lui Geoană un clop, după care cei doi s-au pierdut în mulțime, separat.

La ediția din 2013 își anunțase prezența și liderul PDL Vasile Blaga.

Președintele Traian Băsescu a participat, sâmbătă, la Zilele Comunei Peștera, în județul Constanța, unde a discutat cu primarul despre autofinanțarea acestei localități, a vorbit cu o serie de localinici și s-a fotografiat alături de aceștia, iar la un moment dat s-a așezat la o masă în zona unde au avut loc spectacole și a ciocnit un pahar cu bere cu câțiva oameni.

Președintele a participat, vineri, la slujba de la Mânăstirea „Izvorul Tămăduirii” din Salva, județul Bistrița-Năsăud, unde au fost prezenți 5.000 de oameni.

După slujbă, președintele a făcut o baie de mulțime.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Țara care dă bani proprietarilor de mașini diesel în loc să le interzică. Combustibilul care înlocuiește motorina clasică
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Legătura neașteptată dintre testosteron și riscul de cancer