Prima pagină » Magazin » Alex Ferguson spune că după parada de luni a dormit pentru prima dată în viață timp de 10 ore

Alex Ferguson spune că după parada de luni a dormit pentru prima dată în viață timp de 10 ore

Tehnicianul Alex Ferguson, care și-a anunțat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, a declarat, într-o conferință de presă, că după parada de luni a dormit pentru prima dată în viață 10 ore, ceea ce a îngrijorat-o pe soția sa, informează skysports.com.

Tehnicianul Alex Ferguson, care și-a anunțat retragerea din activitate la finalul acestui sezon, a declarat, într-o conferință de presă, că după parada de luni a dormit pentru prima dată în viață 10 ore, ceea ce a îngrijorat-o pe soția sa, informează skysports.com.

„Ziua de duminică a fost extraordinară (n.r. – meciul de pe teren propriu cu Swansea) și parada de luni a fost incredibilă. M-am dus acasă în noaptea aceea și am dormit zece ore, pentru prima dată în viață. Cathy (n.r. – soția lui Ferguson) tot venea la mine, cred că verifica dacă sunt încă în viață”, a spus Ferguson.

Sir Alex Ferguson se va afla, duminică, pentru ultima dată pe banca tehnică, la meciul său cu numărul 1.500, în care Manchester United va întâlni echipa la care evoluează Gabriel Tamaș, West Bromwich Albion. La conferința de presă susținută vineri, reprezentanții mass-media i-au oferit scoțianului un tort în formă de foehn. „Este pe deplin meritat”, a glumit Ferguson. „Au fost momente când nu am fost de acord cu ce s-a scris, iar atunci când scrieți lucruri pozitive tind să le ignor. Însă nu am ținut niciodată pică. Nu este stilul meu”, a adăugat tehnicianul.

„Hairdryer treatment” (tratamentul foehnului) este o expresie devenită celebră în Anglia datorită lui Ferguson. „Când Sir Alex Ferguson era furios pe jucători, țipa la ei cu o astfel de forță încât era ca și cum fotbaliștii ar fi avut un foehn declanșat în față”, a explicat cu umor bbc.co.uk.

Zeci de mii de fani ai echipei Manchester United au sărbătorit, luni, alături de formația pregătită de Alex Ferguson, câștigarea titlului național, eveniment marcat și de retragerea legendarului tehnician scoțian din activitate.

Sir Alex Ferguson a trăit o zi extrem de emoționantă și duminică, despărțindu-se de publicul de pe Old Trafford. Cel de-al 1499-lea meci al lui Ferguson la echipa din Manchester s-a încheiat cu o victorie în fața formației Swansea City, scor 2-1, a 902-a din palmaresul tehnicianului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ALERTĂ la Marea Neagră! Fragment de dronă cu EXPLOZIBIL, interceptat și DISTRUS de militarii români la Gura Portiței
Digi24
Secretele odiseei lui Putin în Siberia: Ce se ascunde în spatele vizitelor liderului rus în unele din cele mai izolate orașe din Rusia
Cancan.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov, nași de cununie! Toți au făcut ochii cât cepele când au văzut rochia fostului ministru
Prosport.ro
FOTO. Diana Bulimar, în bikini roz de ziua ei! Apariție hot a campioanei la 31 de ani
Adevarul
Cum arăta Casa Mița Biciclista înainte să devină un loc exclusivist. A fost naționalizată de comuniști și a ajuns să găzduiască familii fără adăpost
Mediafax
Ajutorul statului, înghițit la POMPĂ! Bogdan Ivan cere controale după ce prețul motorinei a luat-o din nou razna
Click
Două zodii care se întorc la o fostă iubire. Relațiile din trecut primesc o a doua șansă
Digi24
„Un alt tip de carantină”. Cum s-a schimbat viaţa de zi cu zi a oamenilor din cel mai fierbinte oraş al Europei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată un BMW X5 cu motor V10 și transmisie manuală?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un fenomen ascuns la interiorul atomilor ar putea explica misterioasele raze gamma