Prima pagină » Economic » Indemnizații de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunță limitarea salariilor

Indemnizații de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunță limitarea salariilor

Indemnizații de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunță limitarea salariilor
AGA Transelectrica a stabilit remunerații brute lunare cuprinse între 6.800 de lei (1.500 euro) și 38.000 de lei (8.800 euro) pentru directorii companiei și de 7.000 lei (1.600 euro) net pe lună pentru membrii CS, la o zi după ce premierul Ponta a anunțat plafonarea salariilor în societățile de stat

Membrii Consiliului de Supraveghere desemnați în comitetele consultative vor primi încă 3.000 de lei net/lună.

„Remunerațiile sunt provizorii și urmează o altă AGA în care să se definitiveze, în funcție de un plan de administrare. AGA respectivă ar trebui să fie convocată cam în trei luni”, au declarat pentru MEDIAFAX surse prezente la AGA.

Guvernul a decis, miercuri, printr-o ordonanță de urgență, să limiteze salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de șase ori salariul mediu brut în ramura respectivă.

Potrivit unei liste prezentate miercuri de Guvern, indemnizația de manager la Transelectrica este de 19.500 lei/lună (4.500 de euro), iar în cazul membrilor Consiliului de Supraveghere este de 3.900 lei/lună (900 de euro).

Premierul Victor Ponta a arătat că decizia de limitare a salariilor directorilor din companii de stat va fi aplicată odată cu publicarea ordonanței în Monitorul Oficial, iar contractele deja încheiate pot fi renegociate fără însă să existe „un instrument coercitiv”, explicând că „ce s-a încheiat, s-a încheiat”.

Pe lângă stabilirea remunerațiilor șefilor Transelectrica, acționarii au decis, joi, și înlocuirea a patru din cei șapte membri ai Consiliului de Supraveghere, la două luni și jumătate de la numirea în funcție. Consiliul de Supraveghere a fost ales prin metoda votului cumulativ, care permite acționarilor minoritari într-o companie listată să poată avea măcar un membru în Consiliu.

Noii membri în Consiliul de Supraveghere sunt Ion Toni Teau (director general Lasselsberger), Dan Sandu (președinte MKB Nextebank), Ștefan Doru Bucătaru (fost director general al Teraplast), Gheorghe Diaconu (director în Transelectrica).

Din vechiul Consiliu au rămas în funcție Ovidiu-Petrișor Artopolescu (fost manager la Microsoft România și fost secretar de stat în Ministerul Comunicațiilor), Andrei Mihai Pogonaru (fiul omului de afaceri Florin Pogonaru, care a fost susținut de SIF Oltenia) și Radu Bugică (susținut de Fondul Proprietatea).

Din fostul Consiliu de Supraveghere al Transelectrica, desemnat la mijlocul lunii martie, nu au mai fost aleși Dumitru Pîrvulescu (fost secretar general adjunct în Ministerul Economiei, reținut în septembrie pentru 24 ore într-un dosar de abuz în serviciu și luare de mită), Adrian Gheorghe Costin (fost director în Autoritatea Națională a Vămilor), Andrei Petrișor Maioreanu (inginer la Hidrocentrale Târgu-Jiu, din Hidroelectrica) și Radu Puchiu (consilier la Cancelaria premierului).

Pentru alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere, Ministerul Finanțelor Publice a propus 20 de persoane, printre aceștia numărându-se foști și actuali directori din AAAS, Nuclearelectrica, BCR sau E.ON România și un fost asociat al ministrului Dan Șova.

Transelectrica este operatorul sistemului național de transport al energiei, iar statul controelază prin Ministerul Finanțelor Publice 58,69% din acțiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din acțiuni, iar SIF Oltenia deține 6,3%.

Acțiunile Transelectrica au încheiat ședința bursieră de miercuri în creștere cu 0,59%, la 13,69 lei. La această cotație, capitalizarea companiei este de 1,003 miliarde lei (231,7 milioane euro).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Antarctica ascunde un vulcan unic care face ceva nemaivăzut nicăieri pe Pământ