Prima pagină » Știri politice » Vasile Blaga: Nu avem ca țintă excluderile, dar discutăm luni în BPN cazurile unor colegi

Vasile Blaga: Nu avem ca țintă excluderile, dar discutăm luni în BPN cazurile unor colegi

Vasile Blaga: Nu avem ca țintă excluderile, dar discutăm luni în BPN cazurile unor colegi

Președintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că în ședința de luni a BPN vor fi discutate cazurile unor membri ai partidului care au criticat formațiunea, spunând că nu există o „listă de excluderi” și că nu își dorește să plece nimeni din PDL, însă este „deranjat de denigrări”.Întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferință de presă, cum comentează propunerile de excludere a unor membri ai PDL, Vasile Blaga a spus că nu este deranjat când cineva are critici, dar că este deranjat de „denigrări”.

„Nu avem listă de excluderi. Pot să îi înțeleg pe unii colegi că sunt supărați, dar PDL este în plin proces de reconstrucție, e mult de lucru pentru reconstrucție în teritoriu și a mesajului. Observ colegi din partid care, în loc să se lupte cu USL, permanent atacă partidul folosind aceeași retorică ca și USL. Alți colegi văd rău că PDL îl atacă pe președinte, dar noi nu l-am atacat, doar am avut viziuni diferite despre comasarea terenurilor. Nu mă deranjează nimeni care are critici la adresa partidului, dar denigrările ne deranjează. Luni, la BPN, discuții despre activitatea unor colegi este clar că o să avem, dar nu avem țintă excluderile, dar nu știu cum se vor finaliza discuțiile și unde se va ajunge, pentru că suntem un partid democratic care trebuie să discutăm în interior. (…) Eu nu doresc să plece nimeni din PDL. Este mult de lucru și mă aștept ca toată lumea să participe la acest efort”, a spus Blaga.

Liderul PDL a susținut, referindu-se la Cristian Preda, că acesta critică PDL și pe cine l-a condus „din prima zi în care a fost ales europarlamentar”.

„Pe mine nu mă deranjează criticile. Ultima critică este guvernul din umbră. Nu îl voi desemna eu, ci partidul. Cred că luni vom discuta acest caz”, a subliniat Vasile Blaga.

Întrebat ce îi reproșează lui Teodor Baconschi, liderul PDL a spus că încearcă să fie foarte elegant și i-a transmis că nu crede că acesta este în situația „să declare PDL o adunătură de putregai și de a da lecții de morală”.

„Dimpotrivă, vreo șase luni, vorba cuiva din partid, ciocul mic”, a adăugat Blaga.

Vasile Blaga a participat, vineri, la Cluj-Napoca, la o dezbatere a Departamentului de administrație publică, locală și centrală, justiție, siguranță națională al PDL pe tema regionalizării și a revizuirii Constituției.

Vicepreședintele PDL Alin Popoviciu declara, marți, că va propune în ședința de luni a BPN excluderea lui Cristian Preda, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu și Daniel Funeriu, pe motiv că nu vede de ce trebuie ținuți în partid oameni care atacă în fiecare zi PDL. Între timp, Daniel Funeriu a demisionat din PDL.

Purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, a apreciat că ar fi „absurd” ca Theodor Paleologu să fie exclus din partid, dar, în ceea ce îi privește pe Teodor Baconschi și pe Cristian Preda, ea spune că aceștia nu critică, ci denigrează partidul, fiind mult mai „fioroși” cu PDL decât cu USL.

Președintele PDL, Vasile Blaga, spunea, joi, că există „colegi din partid” care atacă PDL folosind „aceeași retorică la fel ca USL”, adăugând că aceste cazuri vor fi discutate în structurile formațiunii, însă nu a dorit să spună numele celor care vor fi în discuție sau posibilele sancțiuni.

Vasile Măgrădean, [email protected]

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Cât câștigă un român care lucrează în construcții în Irlanda. Suma e pe săptămână: „E bine pentru un salahor ca mine!”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Ceaiul fierbinte ne poate răcori pe caniculă?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!