Prima pagină » Știri » Salvatorul băiețelului din Segarcea căzut într-o fântână a fost premiat la MAI

Salvatorul băiețelului din Segarcea căzut într-o fântână a fost premiat la MAI

Salvatorul băiețelului din Segarcea căzut într-o fântână a fost premiat la MAI

Peste 1.700 de copii, însoțiți de părinți și profesori, au vizitat de 1 Iunie sediul Ministerului de Interne, iar printre aceștia s-a aflat și băiatul din Segarcea care a salvat un copil căzut într-o fântână, el primind emblema de onoare a IGSU și o cască, pe care a semnat ministrul Radu Stroe.

Cei care au venit la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au avut ocazia să se familiarizeze cu specificul instituției, cu istoricul acesteia și al structurilor sale.

Unul dintre vizitatorii care au participat la eveniment a fost Cristian Becheanu, adolescentul care, în luna aprilie, a salvat un copil căzut într-o fântână din curtea unei case din orașul Segarcea.

Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper i-a înmânat tânărului erou emblema de onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), iar prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, locotenent colonel Marian-Daniel Dragne, i-a dăruit, simbolic, o cască de pompier.

Distincția primită de Cristian Becheanu este prima de acest fel acordată unui civil, emblema urmând să fie conferită tuturor celor care, prin curaj și inițiativă, contribuie la salvarea de vieți omenești, au spus reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

„Eroul din Segarcea” a fost felicitat și de ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, care i-a semnat, în semn de apreciere, casca de pompier primită în dar.

De ziua lor, copiii au vizitat cele mai importante încăperi ale Ministerului Afacerilor Interne – Sala de Marmură, Sala de Colegiu, Sala de Briefing, Cabinetul ministrului, precum și celebrul balcon al Revoluției din 1989.

La standurile expoziționale amenajate au fost prezentate vizitatorilor uniforme și documente de epocă, reprezentative pentru istoria și tradițiile principalelor structuri ale MAI.

Printre punctele de atracție care au stârnit curiozitatea și entuziasmul copiilor au fost autospecialele și echipamentele performante folosite de Poliția Română, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, precum și unul dintre elicopterele Inspectoratului General de Aviație.

De asemenea, cei prezenți au avut ocazia să se informeze asupra specificului activităților desfășurate de Poliție, Jandarmerie, Poliția de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, Direcția Generală Anticorupție, Agenția Națională Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, vizitând standurile expoziționale amenajate de către aceste structuri.

Tinerii interesați să urmeze o carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Interne au primit informații despre oferta educațională a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” chiar de la studenții acestei instituții.

La eveniment au participat și tineri din Centrul pentru copii cu dizabilități „Domnița Bălașa”, aceștia primind cadouri din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Evenimentul „Ziua Porților Deschie pentru Copii” a fost organizat cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.

La 13 aprilie, Cristian Becheanu a salvat un copil în vârstă de trei ani care a căzut într-o fântână din curtea unei casei din orașul Segarcea. Fântâna în care a căzut copilul avea o adâncime de aproximativ 15 metri, iar diametrul era de 30 de centimetri. La fața locului au ajuns pompierii, care au săpat cu lopețile și târnăcoapele pe lângă tuburile din puț.

Adolescentul s-a oferit să vină în ajutor când a văzut că pompierii nu găsesc o altă persoană care să fie coborâtă în fântănă, din cauza puțului îngust. Operațiunea de salvare a durat aproximativ două ore. Băiețelul de trei ani a fost preluat apoi de medici și transportat cu un elicopter la Spitalul Județean de Urgență din Craiova, fiind externat două zile mai târziu.

În 2008, Cristian Becheanu a mai participat la salvarea a patru persoane blocate într-un autoturism implicat într-un accident rutier.

Adolescentul a fost desemnat „cel mai curajos oltean”, distincția fiindu-i oferită în 14 aprilie de prefectul de Dolj. Cristian Becheanu a fost prezentat în ședința din 16 aprilie a Colegiului Prefectural Dolj celor 111 primari din județ și șefilor de instituții deconcentrate ca fiind „eroul de la Segarcea”.

LOTO, LOTO 6/49. Report de 8,3 milioane de euro la LOTO 6/49. Noi extrageri, astăzi

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„2,5 milioane de euro în doar jumătate de zi”. Bogdan Ivan îl pune la zid pe Bolojan
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
„Nu uitați că președintele e matematician!” Eugen Tomac explică de ce Nicușor Dan întârzie să desemneze premierul
Click
Coșmar pentru pasagerii unui zbor Ryanair. Oamenii au leșinat și au vomitat după ce au stat blocați în avion
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Britanicii renunță la o comoară de miliarde de euro. De ce au luat această decizie?