Prima pagină » Știri » Un autocar cu 24 de pasageri a derapat și a ajuns într-un șanț. Două persoane au fost rănite

Un autocar cu 24 de pasageri a derapat și a ajuns într-un șanț. Două persoane au fost rănite

Un autocar cu 24 de pasageri a derapat și a ajuns într-un șanț. Două persoane au fost rănite
Un autocar în care se aflau 24 de persoane a derapat, luni dimineață, pe DN 7, ajungând într-un șanț, iar două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un autocar în care se aflau 24 de persoane a derapat, luni dimineață, pe DN 7, ajungând într-un șanț, iar două persoane au fost transportate la spital în urma accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit șefului Serviciului Poliției Rutiere Hunedoara, comisarul-șef Dan Micu, autocarul, care circula pe DN 7, a derapat în localitatea hunedoreană Leșnic și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.

„În autocar se aflau 24 de persoane, dintre care trei șoferi. Două persoane au fost transportate la spital, nu știm care este starea răniților și nici motivul care a dus la producerea accidentului”, a spus Micu.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Hunedoara, Bogdan Nițu, a precizat că în autocar se aflau 21 de turiști din Slovacia, iar cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza oboselii șoferului.

În urma accidentului autocarul a rămas înclinat în șanț

Pasagerii din autocar au fost transportați cu microbuze la o tabără școlară de lângă Deva.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
România și alte 6 țări cer ajutorul Bruxelles-ului pentru turism. „Umbra” războiului din Ucraina ține vizitatorii și investițiile departe
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum va fi vremea în ultimele două săptămâni de vară?