Prima pagină » Știri » Doi copii care au dispărut în apele râului Mureș, căutați de pompieri și polițiști

Doi copii care au dispărut în apele râului Mureș, căutați de pompieri și polițiști

Pompierii militari și polițiștii din Alba caută doi copii în vârstă de 10 ani care au dispărut, joi, în râul Mureș, în timp ce se aflau la scăldat, ipoteza fiind că s-au înecat, iar corpurile acestora au fost duse de curenți în aval, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pompierii militari și polițiștii din Alba caută doi copii în vârstă de 10 ani care au dispărut, joi, în râul Mureș, în timp ce se aflau la scăldat, ipoteza fiind că s-au înecat, iar corpurile acestora au fost duse de curenți în aval, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Alba, doi copii, ambii în vârstă de 10 ani, din Ocna Mureș, au mers, joi după-amiază, la scăldat în zona localității Războieni, iar la un moment dat au dispărut în apele râului Mureș.

Familiile celor doi copii au alertat Poliția, iar la fața locului au fost mobilizate, joi seară, mai multe echipe de căutare pentru găsirea celor doi copii, despre care se presupune că s-au înecat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a anunțat că a trimis, vineri, în zona unde se presupune că s-au înecat cei doi copii, opt pompieri militari cu o barcă pneumatică, însă până la ora transmiterii acestei știri ei nu au reușit să găsească trupurile, care ar putut fi duse de curenți în aval.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Psihologii sunt de acord că persoanele cărora nu le place să vorbească dimineața au aceste caracteristici
Digi24
România a pierdut procesul cu compania farmaceutică Pfizer și este obligată să plătească 600 de milioane de euro
Cancan.ro
Meteorologii, în alertă: Un val uriaș de praf african a intrat în Europa. Când ajunge în România ⬇️
Prosport.ro
FOTO. „Eşti superbă”. Fanii au reacționat când au văzut imaginile cu Tania la plajă
Adevarul
De ce ar putea alege Trump weekendul prelungit de Paște pentru o operațiune terestră în Iran
Mediafax
Consumul de gaze din această iarnă a fost cu 4% mai mare decât media ultimilor trei ani. Cât a rămas în depozite la finalul sezonului de extracție – Datele oficiale ale Transgaz
Click
Cum prepară Anna Lesko rulada de post cu ciuperci, legume și verdeață. Secretul vedetei pentru un preparat de excepție
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
Zodia feminină care va primi inelul de logodnă în aprilie 2026, potrivit celebrei Cristina Demetrescu
Ce se întâmplă doctore
Imagini uitate cu Ramona Olaru în tinerețe, când nu era celebră! Nimeni nu a mai recunoscut-o în aceste fotografii
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Carburanții, ieftiniți agresiv. Motorina a ajuns la sub 10 lei/litru
Descopera.ro
Chiar și bărbații au un „punct G” despre care puțini știu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Locuitorii unui oraș din România ar putea avea transport public cu 1 leu pe zi