Prima pagină » Știri externe » Obama nu va interveni într-o anchetă federală privind cazul uciderii lui Trayvon Martin

Obama nu va interveni într-o anchetă federală privind cazul uciderii lui Trayvon Martin

Obama nu va interveni într-o anchetă federală privind cazul uciderii lui Trayvon Martin
Barack Obama nu va interveni într-o anchetă federală cu privire la cazul Trayvon Martin, a anunțat luni Casa Albă, după două zile de la achitarea de către un juriu, în Florida, a lui George Zimmerman, cel care l-a ucis pe tânărul de culoare în 2012, relatează AFP.

Barack Obama nu va interveni într-o anchetă federală cu privire la cazul Trayvon Martin, a anunțat luni Casa Albă, după două zile de la achitarea de către un juriu, în Florida, a lui George Zimmerman, cel care l-a ucis pe tânărul de culoare în 2012, relatează AFP.

„Este vorba despre o decizie adoptată de către Departamentul Justiției, de procurori experiemntați”, a declarat Jay Carney, un purtător de cuvânt al președinției americane.

„Nu este un caz în care se implică președintele”, a adăugat el, într-o conferință de presă obișnuită.

Trayvon Martin a fost ucis la vârsta de 17 ani, în februarie 2012, de către George Zimmerman, în vârstă de 29 de ani. Acesta din urmă a fost achitat sâmbătă de un juriu alcătuit din șase femei, în urma unui proces intentat de statul Florida (sud-est). Avocații apărării au pledat pentru legitimă apărare.

Cazul a provocat o emoție considerabilă în Statele Unite, asociații de apărarea drepturilor omului apreciind că adolescentul a fost victima unei discriminări pe bază de profil rasial.

După o lună de la moartea tânărului, în martie 2012, Obama a pus capăt tăcerii și a declarat că „dacă (ar) avea un fiu, ar semăna cu Trayvon”.

Președintele a emis duminică un rar comunicat privind o decizie a justiției, îndemnând la calm.

El a afirmat că moartea lui Trayvon Martin constituie o „tragedie nu doar pentru familia sa, nu doar pentru o comunitate, ci pentru America” și a cerut americanilor „să extindă cercul compasiunii și înțelegerii”.

Tot duminică, secretarul Justiției a declarat că este deschisă o anchetă asupra cazului, încă de anul trecut, vizând o eventuală procedură judiciară la nivel federal împotriva lui George Zimmerman, în cadrul legilor care condamnă violențe comise, între altele, din cauza rasei sau apartenenței etnice a victimei.

Această anchetă a fost reactivată după pronunțarea verdictului în Florida.

„Indiferent ce va stabili (ancheta), apreciez că această tregedie este o nouă ocazie pentru ca țara noastră să vorbească în mod onest despre problemele complicate și marcate de emoție provocate de acest caz”, a declarat luni Eric Holder, secretarul Justiției, fără vorbească despre fondul cazului. „Nu ar trebui, așa cum am făcut uneori în trecut, să lăsăm această ocazie să treacă”, a adăugat el.

Însă pentru a putea angaja o procedură, este necesar ca Departamentul Justiției să dovedească faptul că George Zimmerman era motivat de o „animozitate” de natură rasială atunci când a tras asupra lui Trayvon Martin, un lucru dificil de atins.

Procurori din Florida au optat să nu utilizeze argumentul rasist în cursul procesului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!