Prima pagină » Știri externe » GALERIE FOTO. Liniștea dinaintea unei noi furtuni: Egiptul, acum

GALERIE FOTO. Liniștea dinaintea unei noi furtuni: Egiptul, acum

La 24 de ore de la manifestațiile de amploare avute loc sâmbătă seara în Egipt, baricadele din cărămizi ale simpatizanților, respectiv opozanților președintelui demis Mohamed Morsi au fost abandonate, scrie presa internațională.

La scurt timp după manifestațiile de amploare care au avut loc vineri noapte în Egipt, baricadele din cărămizi ale ambelor tabere, pro- și anti-Morsi, au fost abandonate, scrie presa internațională.

Cel puțin 72 de persoane și-au pierdut viața în urma confruntărilor cu poliția. În ultimele trei săptămâni, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, atât în capitală, cât și în provincie, pentru a saluta sau critica decizia unui tribunal din Cairo de a-l plasa în arest preventiv pe fostul președinte, înlăturat de la putere de armată în 3 iulie.

Susținătorii președintelui demis se declarau, duminică, hotărâți să își continue mobilizarea, în pofida amenințărilor puterii de a dispersa cu forța reuniunile lor de la Cairo, scrie Mediafax.

Violențe sporadice soldate cu răniți au avut loc în continuare în cursul nopții în provincie, în special la Port-Said, pe canalul Suez.

„Sunt sentimente de tristețe și furie, dar și o enormă hotărâre”, în tabăra susținătorilor președintelui islamist demis Mohamed Morsi, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Fraților Musulmani, Gehad el-Haddad.

Haddad a respins orice compromis care ar presupune acceptarea destituirii lui Morsi, primul președinte al țării ales în mod democratic și a cărui revenire este cerută de Frații Musulmani drept condiție prealabilă pentru orice discuție.

„Acceptăm orice inițiativă cu condiția ca ea să se bazeze pe reinstaurarea legitimității și anularea loviturii de stat. Nu vom negocia cu armata”, a declarat el.

În apropierea moscheei Rabaa al-Adawiya, în nord-estul Cairo, mai multe mii de susținători ai lui Morsi instalați acolo de o lună au petrecut încă o noapte în corturi, în mijlocul afișelor și bannerelor cu figura lui Morsi.

Ignorând amenințarea autorităților cu privire la o acțiune în forță „foarte curând”, unii scandau „Sissi pleacă!”, la adresa șefului armatei și noului lider puternic al țării, generalul Abdel Fattah al-Sissi.

Ministrul de Interne Mohamed Ibrahim a promis o intervenție „în cadrul legii” cu „cât mai puține pierderi posibile”. El le-a cerut protestatarilor să părăsească zonele din proprie inițiativă „pentru a evita vărsarea de sânge”.

Bilanțul de 72 de morți al confruntărilor de sâmbătă dimineața de la Cairo, confirmat de Ministerul egiptean al Sănătății, este cel mai mare de la destituirea de către armată a lui Mohamed Morsi, la 3 iulie.

Confruntările, pentru care cele două tabere aruncă responsabilitatea una asupra celeilalte, au izbucnit la câteva ore după dispersarea manifestațiilor masive rivale, vineri, ale susținătorilor armatei și Fraților Musulmani.

Secretarul de Stat american John Kerry s-a declarat „foarte îngrijorat” de această ultimă „explozie de violență”, care ridică la 300 numărul persoanelor ucise în tulburările politice din ultima lună.

Organizația Human Rights Watch a denunțat un „dispreț criminal” al autorităților „pentru viața oamenilor”.

Aceste decese arată „o voință șocantă din partea poliției și a unor politicieni de a spori nivelul de violență împotriva manifestanților pro-Morsi”, apreciază directorul HRW pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Nadim Houry.

Violențe au izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în mai multe zone din țară, în special la Port-Said, la intrarea de nord a canalului Suez, unde 15 persoane au fost rănite în ciocnirile dintre susținătorii și opozanții lui Morsi, potrivit agenției oficiale Mena.

Un medic de spital contactat de AFP a declarat că a văzut „cinci răniți, dintre care doi în stare gravă cu răni de gloanțe la gât și abdomen”.

Port-Said este unul dintre orașele cele mai sensibile din Egipt de la meciul de fotbal tragic de la începutul lui 2012 soldat cu moartea a 70 de persoane. Orașul portuar a fost de atunci teatrul a numeroase confruntări sângeroase pe fondul tensiunilor legate de sport și de politică.

Sediul local al Fraților Musulmani din Menoufeya, în Delta Nilului, a fost incendiat în cursul nopții în urma unor incidente între cele două tabere, a anunțat presa.

Generalul Sissi a cerut, vineri, populației să manifesteze ca să-i ofere un „mandat pentru a termina cu terorismul”, o amenințare abia voalată la adresa taberei pro-Morsi.

Reuniunile masive în favoarea liderului instituției militare care au urmat au demonstrat că poporul „vrea o stabilizare sub protecția armatei”, a afirmat Ministerul de Interne.

Islamiștii s-au mobilizat, de asemenea, vineri, pentru a-l susține pe Morsi.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce scrie presa maghiară de tratamentul primit de FK Miercurea Ciuc în România
Digi24
Trump așteaptă cu groază ziua în care va trebui să facă față „Fantomei de 5,02 dolari”
Cancan.ro
Planul AUR pentru revigorarea pensiilor. Legea care îi ajută pe toți pensionarii din România
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, imagini incendiare în costum de baie pe plaja din Maldive
Adevarul
Diana Buzoianu îi răspunde lui Florin Prunea după acuzațiile de „videochat”: „Genul ăsta de atac furibund arată disperarea”
Mediafax
Fosta iubită a unui cântăreț celebru, acuzată că a pus la cale uciderea lui
Click
Horoscop vineri, 22 mai. Leii au o zi specială, iar Balanțele trăiesc clipe magice alături de partenerul lor
Digi24
„Ceva s-a întâmplat cu ea”. O membră a juriului din Moldova explică de ce a primit România doar 3 puncte la Eurovision
Cancan.ro
Momente ULUITOARE la priveghiul femeii din Sibiu care și-a UCIS mama. Amiana a fost ABANDONATĂ
Ce se întâmplă doctore
Cum arată astăzi „Geta” din Liceenii. Cesonia Postelnicu are 58 de ani! Cu ce se ocupă în prezent
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Se modifică procedura de obținere a permisului de conducere
Descopera.ro
Ceva neașteptat a fost găsit într-un oraș vechi de mii de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. -Mămico, noi trăim ca animalele?
Descopera.ro
Mici șocuri de la lentilele de contact ar putea ameliora depresia